Antena Căutare

Mireasa, sezonul 5. Giovana, urare emoționantă de ziua lui Sese. Cât de avansată este sarcina tinerei: „Te iubesc”

A fost sărbătoare mare în familia Giovanei și a lui Sese. Fostul concurent al sezonului 5 Mireasa și-a aniversat ziua de naștere, iar soția lui nu a ezitat să îi facă o urare pe măsura așteptărilor. Iată ce a publicat tânăra pe contul de Instagram.

Galerie
A fost sărbătoare mare în familia Giovanei și a lui Sese | Antena 1

Giovana și Sese, câștigătorii sezonului 5 Mireasa, nu uită să își țină la curent susținătorii cu cele mai importante evenimente din viața lor. De când au anunțat că urmează să devină părinți pentru prima oară, cei doi nu au mai avut o activitate atât de intensă în online.

De curând, fosta concurentă a show-ului matrimonial s-a decis să le dea o veste foarte importantă urmăritorilor de pe Instagram. Tânăra le-a mărturisit acestora că soțul său își aniversează ziua de naștere.

Citește și: Mireasa, sezonul 5. Cum s-au fotografiat Sese și Giovana, la o lună de când au anunțat că vor deveni părinți. Ce a publicat tânăra

Așadar, Giovana a publicat o imagine înduioșătoare în care apare alături de bărbatul care a cucerit-o în casa Mireasa. Mai mult decât atât, acesta i-a transmis și un mesaj copleșitor soțului ei.

Articolul continuă după reclamă

Sese și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Giovana a avut grijă să-l răsfețe. Cum au fost surprinși câștigătorii sezonului 5 Mireasa

Pentru că îi place să împărtășească cu susținătorii cele mai speciale momente din viața ei, Giovana nu a ezitat să le spună că partenerul său și-a sărbătorit ziua de naștere într-o nouă formulă de data aceasta.

„La mulți ani, soțule!! Sa fim sănătoși și să ne meargă tot așa ca și până acum! Te iubesc și îți mulțumesc pentru tot !! 💛”, a scris fosta concurentă a sezonului 5 Mireasa, vizibil mândră și fericită.

Citește și: Mireasa, sezonul 5. Sese și Giovana au împlinit 11 luni de relație. Ce i-a transmis tânărul soției însărcinate

De asemenea, nici burtica de gravidă nu a trecut neobservată. Tânăra a îmbrăcat o rochie înflorată care i-a scos în evidență sarcina avansată. Un lucru este cert, Giovana și Sese sunt mai fericiți ca niciodată.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Postarea Giovanei a generat mai bine de 4 mii de like-uri, dar și o mulțime de mesaje din partea susținătorilor.

„Ce frumos îți stă graviduță!”, „La mulți ani fericiți împreună! 🥳❤️ Cea mai frumoasă familie! Sarcină ușoară, Giovi! 🙏”, „Cei mai frumoși!! Vă doresc tot binele din lume, să vă iubiți veșnic!!” sau „Cei mai minunați sunteți! Să fiți fericiți mulți ani! La mulți ani, sarcină și naștere ușoară, Giovana dragă!”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Care este motivul pentru care Sese și Giovana au ținut sarcina ascunsă mai bine de 3 luni

În luna decembrie 2022, Sese și Giovana și-au anunțat susținătorii că urmează să devină părinți. Fosta concurentă a sezonului 5 Mireasa s-a lăsat fotografiată cu burtica de gravidă la vedere.

La scurt timp de la vestea cea mare, aceștia au dezvăluit motivul pentru care s-au decis să țină sarcina ascunsă mai bine de 3 luni.

„Noi n-am vrut să spunem nimănui că am vrut să îi dau vestea ca un cadou tatălui meu, că a fost ziua lui pe 12 noiembrie. I-am trimis poza și s-a bucurat tare, și el a crezut că e băiat prima dată. S-a bucurat tare și a zis că vrea ca Giovana și copilul să fie sănătoși”, a mărturisit Sese, potrivit spynews.ro.

Mireasa sezon 7. Verișoara lui Hatice nu e de acord cu o posibilă relație cu Mihai. Ce i-a replicat concurenta... Mireasa sezon 7. Părinții Andreei au venit să discute despre situația dintre fată și Ionuț. Ce sfaturi i-au dat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 3 octombrie 2024. Emanuel a pierdut suma de 15.000 de lei!
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 3 octombrie 2024. Emanuel a pierdut suma de 15.000 de lei! Joi, 03.10.2024, 19:00
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x