A patra Olimpiadă! Am mers cu trenul, la clasa a III-a, am mâncat ciorbă la cină, am furat-o cu 6-0, am jucat în 10

După egalul cu Franța, naționala României Under 21 s-a calificat pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul viitor, pentru a patra oară. Am debutat în 1924, la Paris, 0-6 cu Olanda, apoi faimoasa echipă a Ungariei ne-a eliminat de la Helsinki, 1952. În 1964, tot în capitala Japoniei, dăm, din nou, piept cu maghiarii. ”Profesorul” Constantin ratează un penalty, băieții cad și ne mulțumim cu un turneu de consolare...

După egalul cu Franța, naționala României Under 21 a împușcat doi iepuri cu un singur rezultat ”alb”: a trecut în semifinalele Campionatului European și a obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Tokyo, acolo unde n-am mai fost de 55 de ani. Cu toate acestea, avem trei prezențe la Olimpiadă, deși foarte puțini își mai aduc aminte.

1924, Paris

România primește, în primăvara lui 1923, invitația de a participa la JO Paris, 1924. Fondurile necesare deplasării sunt strânse greu. ”Ce organism credeți că ar putea înțelege că în decurs de un an o țară întreagă nu a putut face rost de bani?”, se întreabă, în Senat, antrenorul Costică Rădulescu. Se face practic o chetă, se merge cu clasa a III-a. În Satul Olimpic e veselie mare. La prânz se bea, la fiecare masa, o jumătate de sticlă de vin de fiecare jucător, seara în meniu e trecută ciorba. Pe 27 mai 1924, pe stadionul ”Colombes”, dăm piept, de la ora 16.00, cu Olanda. Multe nu-s de spus, se termină 6-0 pentru adversari, Cornelius ”Kees” Alidanis Pijl, atacantul celor de la Feyenoord Rotterdam, marcându-ne patru goluri într-o oră.

Echipa României la prima sa participare la o Olimpiadă, în 1924, la Paris

1952, Helsinki

După cel de-al Doilea Război Mondial, România nu trimite niciun sportiv la Londra, în 1948, la ”Jocurile Austere”. Ion Soter, Lia Manoliu ori Iosif Sârbu ajung, totuși, la Helsinki, în 1952. Alături de ei, naționala de fotbal, cu unul dintre cei mai tineri antrenori din istorie, Gică Popescu I, la numai 33 de ani. Se pleacă din Gara Băneasa. Pe 15 iulie dăm piept, la Turku, în fața a 10.588 de spectatori cu marea echipă a Ungariei. Tehnicianul Michal Matys aruncă pe gazon toate piesele grele: Grosics, Lantos, Bozsik, Kocsis, Hidegkuti, Pușkaș ori Czibor. Evoluăm în albastru complet, pierdem cu 2-1, dar rămânem cu imaginea unui joc bun, mai ales în repriza a doua. Ozon și Covaci lucrează pentru Suru, care înscrie. 12 minute evoluăm în 10 oameni, pentru că ”Piști” se alege cu arcada spartă.

Naționalele României și Ungariei, în 1952, la JO de la Helsinki

1964, Tokyo

Sunt 20 de jucători care fac deplasarea pe pământ nipon: 19 de la trupele bucureștene, unul singur, Stere Adamache, de la Steagul Roșu Brașov. Suntem în grupa A, alături de Germania (RDG), Mexic și Iran. La debut, învingem vorbitorii de limbă spaniolă, cu 3-1. Remizăm cu nemții democrați, 1-1, apoi trecem de ”lanterna roșie”, 1-0, gol Pavlovici. În ”sferturi” dăm peste...Ungaria. Pe 18 octombrie 1964 plouă non stop la Yokohama. 25.000 de spectatori în tribune. 1-0 pentru maghiari din minutul 8. Dar nu cedăm! Mai sunt 10 minute până la final! Constantin îl vede pe Petru Emil, acesta e faultat în careu. Penalty! Momentul în care începe drama ”Profesorului”. ”Am executat slab. Da, știu, un penalty se ratează, nu se apără! M-am făcut că trag în stânga și-am dat-o încet, exact în colțul opus. Înainte de a executa, a venit la mine Creiniceanu. Mi-a cerut să bată el. I-am spus că eu trag loviturile astea de peste 10 ani. Nu puteam să-l las. Dacă rata, toată lumea ar fi zis că am fost laș, că mi-a fost frică să trag”, declara ”Crăcănel”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ratarea dărâma întrega echipă. Pierdeam cu 2-0. ”Am fost pus la zid după acel penalty ratat”, aveau să fie vorbele sale, amare. ”Atunci am murit nițel”. Urmează un turneu de consolare, 4-2 cu Ghana, apoi 3-0 cu Iugoslavia și, finalmente, terminăm pe locul al 5-lea. Și astăzi, la mai bine de 50 de ani de atunci, iubitorii fotbalului se întreabă ce s-ar fi petrecut dacă ”Profesorul” Constantin nu ar fi ratat acel penalty...