TopGear testeaza supercarul suprem de la Pagani: Huayra

• MAREA PREMIERĂ Te Cunosc de Undeva! Vezi ce surprize ți-am pregătit AZI de la ora 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
• Chefi la cuțite, sezonul 15 - din 10 martie, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Legile fizicii sunt fortate si sub asediu, fiecare schimbare de treapta este o grenada aruncata in lacasul ferit in care Newton sparge ecuatii si se loveste repetat cu capul de o masa. Einstein, cu parul mai alb decât de obicei, sta ghemuit intr-un colt, cu privirea goala si scâncind. Strabate un kilometru jumate pe un drum secundar cu un Pagani Huayra blana si vei incepe sa-ti pui intrebari fundamentale. O conduc de mai bine de o ora si tocmai m-am fortat sa-mi inchid gura uscata cu un pocnet auzibil. Chestia asta – ca sa o zic pe bune – este bolnava.

Ca sa descrii numai viteza trebuie sa ignori reteaua complicata de asalturi senzoriale pe care le stârneste Huayra, dar e suficient sa spun ca drumurile secundare din Italia se cojesc si se impaturesc prin parbriz, Pagani comprimând distantele prin teleportari acompaniate de inima-inclestata. In mare parte pentru ca Huayra face un taraboi curios prin amestecarea sunetului turbinei cu motorul V12 de 6,0 litri – nu se compara cu nimic din ce am auzit pâna acum. Fiecare manipulare a schimbatorului expus este punctata de sunetul wastegate-ului; gândeste-te la sunetul unei masini de grupa B la acceleratie maxima amestecat cu tunetul unei navete spatiale la decolare. Ferocitate imbrâncelii nu doar ca iti da capul pe spate, dar iti apasa diafragma scotându-ti aerul din plamâni. Nu se compara cu a conduce o masina.

E comparabil cu a schimba trepte de viteza calare pe o bomba.

+2

Mai multe fotografii

Citeste articolul complet pe TopGear