Live acumObservator de weekend
Prime Time 20:00Te cunosc de undeva!

TopGear testeaza supercarul suprem de la Pagani: Huayra

O experienta intr-un supercar de un milion de euro nu poate fi altcumva decat memorabila. Insa Huayra depaseste limita pe care noi o consieram extrema: este infricosator de capabil si incredibil de frumos.

Legile fizicii sunt fortate si sub asediu, fiecare schimbare de treapta este o grenada aruncata in lacasul ferit in care Newton sparge ecuatii si se loveste repetat cu capul de o masa. Einstein, cu parul mai alb decât de obicei, sta ghemuit intr-un colt, cu privirea goala si scâncind. Strabate un kilometru jumate pe un drum secundar cu un Pagani Huayra blana si vei incepe sa-ti pui intrebari fundamentale. O conduc de mai bine de o ora si tocmai m-am fortat sa-mi inchid gura uscata cu un pocnet auzibil. Chestia asta – ca sa o zic pe bune – este bolnava.

Ca sa descrii numai viteza trebuie sa ignori reteaua complicata de asalturi senzoriale pe care le stârneste Huayra, dar e suficient sa spun ca drumurile secundare din Italia se cojesc si se impaturesc prin parbriz, Pagani comprimând distantele prin teleportari acompaniate de inima-inclestata. In mare parte pentru ca Huayra face un taraboi curios prin amestecarea sunetului turbinei cu motorul V12 de 6,0 litri – nu se compara cu nimic din ce am auzit pâna acum. Fiecare manipulare a schimbatorului expus este punctata de sunetul wastegate-ului; gândeste-te la sunetul unei masini de grupa B la acceleratie maxima amestecat cu tunetul unei navete spatiale la decolare. Ferocitate imbrâncelii nu doar ca iti da capul pe spate, dar iti apasa diafragma scotându-ti aerul din plamâni. Nu se compara cu a conduce o masina.

E comparabil cu a schimba trepte de viteza calare pe o bomba.

Citeste articolul complet pe TopGear

Recomandari