Oraşul de sub noi | Prinţ şi cerşetori: Dezvăluirile şocante ale copiilor care trăiesc în canale

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește A1 pe Discover

Niciunul nu s-a născut prinţ. Cu toţii sunt, însă, cerşetori. Poate nu-i vedem cu mâna căuş, dar cu siguranţă o ţin întinsă spre lumină. În cele şase luni pe care le-am petrecut alături de ei, am văzut şi copii fericiţi. Nu mulţi, dar măcar cei puţini au ajuns, din cerşetori, nişte mici prinţi.

Sunt copii. Dar n-au părinţi. Sunt copii, dar n-au idee cum arată o casă, un cămin. Casa lor e în canal, în oraşul de sub oraş. Sunt mulţi. Peste o mie doar în Bucureşti, spun ONG-urile. Autorităţile nu i-au numărat niciodată. Se deschid precum o carte şi-ţi spun din priviri povestea lor de viaţă.

Costel, Mihai şi Nicuşor, trei puşti pentru care copilăria a însemnat strada, canalul, drogurile şi lipsa părinţilor

Costel are 16 ani şi nici el nu mai ştie când a coborât pentru prima dată în lumea din subteran. Familia a lăsat-o departe, în Vaslui. A venit în Bucureşti la cerşit. S-a urcat în tren şi s-a oprit la Gara de Nord, acolo unde a găsit o lume fără reguli.

În 2011, Ministerul Dezvoltării dădea10 milioane de euro pentru o telegondolă inutilă pe pârtia de la Vulcan. Cu aceeaşi bani, ar fi construit cel puţin un centru ca-n străinătate pentru sutele de copii ai străzii.

La 14 ani, Ştefan nu are buletin. Şi probabil că nu va exista în acte niciodată. Ştefan s-a maturizat înainte de vreme urmând calea celor mai mari decât el, care stau pe stradă de peste 15 ani.

Povestea lui Nicuşor nu e diferită. E un copil crescut pe stradă, fără idealuri, fără iubire. Nu-i place să stea în centre, iar de părinţii care stau la câţiva kilometri de Capitală nici nu vrea să audă.

Mulţi provin din familii dezorganizate, dacă intră într-un mediu în care se consumă droguri sau se consumă aurolac, se bea. Provenind dintr-un mediu familial instabil, nesecurizat, e clar că-şi caută modele la cei din zona gării. Doar anul acesta, până la începutul lui septembrie, asistenţii sociali au găsit 40 de copii în canalul de la Gara de Nord. 37 au ajuns într-un centru de protecţie din Sectorul 1.

Pe cei cărora li se oferă o şansă nu prea are cine să-i ţină în centre. Asistenţii sociali sunt prea puţini

Din cei 37, 11 am reuşit să-i sedentarizăm, adică să-i ţinem în centrele respective, să-i înscriem la şcoală, să-i rupem din mediul Gării de Nord. ceilalţi, însă, au revenit în stradă. Nici nu prea are cine să-i ţină în centre. Asistenţii sociali sunt fie prea puţini, ca să poată face faţă numărului mare de copii ai străzii, fie mult prea prost plătiţi.

Centrul Pinocchio este locul unde ajung cei mai mulţi dintre copiii găsiţi pe stradă în Capitală. Este un loc care le oferă o şansă la reabilitare. Mulţi dintre ei aleg, însă, să pună pe primul plan drogurile şi strada.

Costel şi-a găsit salvarea într-un centru. Ceilalţi copii sunt tot pe stradă

În centrul Pinocchio, l-am găsit, la şase luni de la filmarea din canal, pe Costel. Curat, spălat, nedrogat. Un alt om, faţă de imaginea copilului care stătea cu punga de aurolac la gură.

Alături de prietenul său cel mai bun, Costel încearcă să uite de Gară şi să fie un copil normal. Vizitează canalul, mai trage din pungă, dar e pe drumul cel bun. Oriunde ar pleca, tot în centru se întoarce.

Ne-am întors şi noi la canalul din Gara de Nord în octombrie. Nu l-am mai găsit pe Nicuşor. Ştefan însă era acolo. Se bucura de un bol de mâncare caldă, dar tot punga de aurolac în mână. Ştefan, Costel şi Nicuşor sunt doar trei din sute, poate mii de copii din oraşul de sub oraş. Trecem pe lângă ei, dar nu-i vedem. Ne facem că nu există.

Mâine, la Observator, vedeţi povestea unei mame şi a fiului ei, pentru care strada a însemnat o luptă cruntă cu foamea, cu boala şi cu. moartea. Ei au învins. Cum, aflaţi într-un nou episod al campaniei ORAŞUL DE SUB NOI.