Antena Căutare

Iata care este regina in materie de amenajari interioare si exterioare

Anul 2018 va fi dedicat amenajărilor interioare și exterioare. Observând trendul din ultimul an, analiștii din domeniu spun că anul acesta va fi cel mai bun pentru fírmele care comercializează gresie și faianță, de la începutul crizei financiare din 2008. Marii producători s-au pregătit deja cu fast și au anunțat noile colecții.

Anul 2018 va fi dedicat amenajărilor interioare și exterioare. Observând trendul din ultimul an, analiștii din domeniu spun că anul acesta va fi cel mai bun pentru fírmele care comercializează gresie și faianță, de la începutul crizei financiare din 2008. Marii producători s-au pregătit deja cu fast și au anunțat noile colecții.

Ce este gresia?

Gresia este o dală subțire de argilă sau alte substanțe anorganice. Aceste dale sunt întărite în cuptor și, de obicei, acoperite cu un fel de smalț. Cea mai importantă proprietate a gresiei este durabilitatea ei. Dovada: arheologii au descoperit bucăți de ceramică intactă în ruinele din Roma, Grecia și Egipt.

Puțină istorie

Articolul continuă după reclamă

Când a fost descoperită gresia? Primele datări istorice ale placărilor cu ceramică au fost făcute acum 4-5000 de ani în interiorul piramidelor egiptene. S-au descoperit scene care arată lucrători de ceramică. Apoi, ramășițe ale băilor placate cu mozaicuri de ceramică se pot vedea și astăzi în cetățile grecești. Moda de a înfrumuseța locuința și exteriorul ei a cunoscut un boom în momentul în care a pătruns în Spania civilizația arabă. Palatele maurilor din orașele spaniole sunt cea mai bună dovadă în acest sens.

Tipuri de plăci ceramice

Păcile ceramice se diferențiază în funcție de numărul de arderi la care sunt supuse și rezultatul acestora. Astfel, prima categorie de plăci este cea de plăci neglazurate. Ele se ard o singură dată în cuptor. A doua categorie este cea a plăcilor glazurate. După prima ardere suferă o a doua ardere la o temperatură mai înaltă pentru a produce pe una din suprafețele plăcii un strat lucios, impermeabil și dur. Ultima categorie este gresia porțelanată. Placa de lut este vitrifiată în profunzime rezultând un material compact ca duritate, lucios pe ambele suprafețe.

Gresia menită să stea afară

Când spui gresie, te gândești la decorarea băii și a bucătăriei. Dar cei care au și o curte, ori un apartament cu un balcon sau cu terasă ar trebui să arunce un ochi și la gresia de exterior. Este ideală pentru a fi folosită pe terase, balcoane și curte, și cam în orice zonă neacoperită din gospodărie și pe marginea bazinelor și a piscinelor. Este ușor de montat, nu costă mult, este rezistentă în timp și la orice fel de intemperii. Extrem de important, mulțumită ei, dispare atât de neplăcutul noroi. Dacă este corect aleasă, este și antiderapantă, adică nu aluneca nici dacă temperatura scade sub zero grade, nici dacă plouă.

Cum alegem gresia de exterior

Pentru a alege corect o gresie de exterior, trebuie să ținem cont de caracteristicile tehnice ale acesteia. În primul rând, de proprietățile fizice: rezistentă la șocuri mecanice, gradul de absorbție al apei, rezistentă la uzură și la îngheț. Sunt apoi proprietățile chimice pe care trebuie să le luați în considerare: rezistentă la produsele chimice menajere și la sărurile pentru piscină, precum și rezistentă la pătare.

Gresia care păcălește ochiul

Tot pentru exterior poate fi utilizat un tip de gresie care imită lemnul. Celebra gresie de tip parchet. Dar poate fi folosită și la interior. În living și pe holuri. Èxistă modele de gresie tip parchet ce reproduc diferite esențe de lemn cum ar fi gresie cu aspect de parchet stejar, gresie tip parchet albă, wenge, nuc și alte esențe seducătoare. Un detaliu important este că rezistă mult mai mult ca parchetul. Și, dacă vreți să o faceți și călduroasă, puteți să puneți încălzire în pardoseală.

Greșeli comune ale cumpărătorului

Indiferent dacă iau gresie pentru baie, pentru a amenaja bucătăria sau pentru exteriorul unei case, mulți cumpărători comit greșeli atunci când achiziționează gresia. În medie, un român pierde puțin peste 3000 de lei, arată unele studii ale specialiștilor în domeniu. Greșelile vin ca urmare a slabei informări, arată analize realizate de producători.

Drept urmare, este recomandat ca achiziționarea acestor produse să se facă din magazinele specializate, unde cumpărătorii au la dispoziție consiliere și, evident, informațiile care îi pot ajuta să ia cea mai bună decizie.

Sursa foto pixabay.com

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Când se plantează lalelele toamna. Perioada potrivită pentru flori frumoase la primăvară
Când se plantează lalelele toamna. Perioada potrivită pentru flori frumoase la primăvară
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Rulouri exterioare V Shades: când se montează și ce tip este potrivit pentru proiectul tău
(P) Rulouri exterioare V Shades: când se montează și ce tip este potrivit pentru proiectul tău
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea Britanie
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea... Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25 Observator
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x