Antena Căutare

Românii ar trebui să facă economii pentru iarnă! Ce prețuri ar urma să ESCALADEZE

Gazele naturale ar urma să coste mai mult iarna viitoare, potrivit lui Vasile Ciolpan, directorul departamentului de comercializare energie din cadrul Romgaz, el argumentând că în ultima perioadă s-au majorat foarte mult cotaţiile petroliere.

Gazele naturale ar urma să coste mai mult iarna viitoare, potrivit lui Vasile Ciolpan, directorul departamentului de comercializare energie din cadrul Romgaz, el argumentând că în ultima perioadă s-au majorat foarte mult cotaţiile petroliere.

„Aşa cum se văd cotaţiile petroliere astăzi, şi gazul va fi mai scump la iarnă. Structura gazelor pe care le vom utiliza la iarnă este formată din gazele din producţia curentă, plus gazele din depozite, plus importuri pentru vârfurile de consum, import care a existat în fiecare iarnă în funcţie de temperaturi şi de cerere", a spus Ciolpan, în cadrul unei conferinţe pe teme de energie, organizată de revista Capital, scrie Agerpres.

El a arătat că programul de stocare a gazelor în depozitele subterane se desfăşoară în grafic, iar în următoarele trei luni va fi îndeplinită obligaţia privind cantitatea care va fi înmagazinată.

„Dar simpla realizare a obligaţiei de înmagazinare s-ar putea să nu fie suficientă pentru vârfurile de consum care apar în fiecare iarnă, mai este necesară şi o cantitate care tradiţional se achiziţionează din import", a susţinut oficialul Romgaz.

Potrivit acestuia, Romgaz deţine depozite cu o capacitate de 3 miliarde de metri cubi de gaze, din care se utilizează 2,2 - 2,4 miliarde, în funcţie de prognozele de consum pentru iarnă.

Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România, declara, la sfârșitul lunii mai, că preţul gazelor pe piaţa românească, atât cele de producţie internă, cât şi cele de import, va creşte semnificativ iarna următoare, ca urmare a majorării cotaţiilor petroliere.

„În România, preţul gazelor de import este legat de cotaţiile ţiţeiului, care au crescut foarte mult în ultima perioadă, astfel că ne aşteptăm ca preţul pentru iarnă să crească semnificativ, asta este clar. Importul de gaze va avea un impact şi în preţul final", a spus oficialul companiei de gaze.

În plus, întrucât nu există o competiţie adevărată pe piaţă, fiind doar doi producători interni, preţul gazelor autohtone va tinde să crească şi el spre cel de import. „Există un risc mare ca preţul de producţie internă plus tariful de înmagazinare să ajungă la nivelul preţului de import", a susţinut Hajdinjak.

El a arătat că, deja, iarna trecută preţul gazelor de import a fost cu 20% mai mare decât în iarna anterioară, ca urmare a creşterii cotaţiilor petroliere.

Singurul care susţine că preţul gazelor nu va creştere la iarnă este chiar ministrul Energiei, Anton Anton.

În urmă cu două săptămâni, ministrul a fost întrebat de jurnalişti care este strategia României de a proteja consumatorii vulnerabili de creşterea preţului gazelor, aşteptată pentru următoarele luni. „Nu-i adevărat", a răspuns ministrul, refuzând să ofere argumente.

Curs valutar 18 iunie. Lovitură puternică pentru leu! La cât a ajuns un euro... Curs valutar 19 iunie. Lovitură puternică pentru leu! La cât a ajuns un dolar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Câte împrumuturi poți avea în același timp fără să ajungi blocat între rate
(P) Câte împrumuturi poți avea în același timp fără să ajungi blocat între rate
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce China și Polonia cumpără masiv aur, iar România nu? Explicația economistului Radu Georgescu
De ce China și Polonia cumpără masiv aur, iar România nu? Explicația economistului Radu Georgescu
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cum arătau Mira și Ian de la Insula Iubirii la începutul relației lor. Imagini rare cu cei doi concurenți din sezonul 10
Cum arătau Mira și Ian de la Insula Iubirii la începutul relației lor. Imagini rare cu cei doi concurenți din... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu a discutat cu viitorii miniștri! Cum se vor majora pensiilor şi cum va arăta noua Lege a salarizării
Luca Niculescu a discutat cu viitorii miniștri! Cum se vor majora pensiilor şi cum va arăta noua Lege a salarizării BZI
Cum ar putea Guvernul Luca Niculescu să aibă majoritate în Parlament, fără aportul PNL, USR și AUR
Cum ar putea Guvernul Luca Niculescu să aibă majoritate în Parlament, fără aportul PNL, USR și AUR Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi kilometri într-o oră și 20 de minute. Șoferii, blocați în coloane interminabile în zona Pipera
Doi kilometri într-o oră și 20 de minute. Șoferii, blocați în coloane interminabile în zona Pipera Observator
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x