Antena Căutare

Virgil Popescu: Am discutat cu comisarul de concurenţă şi am cerut acordarea unui sprijin pentru Compania Naţională a Uraniului şi pentru complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, s-a întâlnit luni, la Bruxelles, Vestager Margrethe, vicepreşedinte executiv şi comisar de concurenţă, şi a cerut sprijin si suport pentru Compania Naţională a Uraniului şi pentru complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara.

” Vizita de la Bruxelles de astăzi este foarte importantă. De dimineaţă am avut o întâlnire cu doamna Vestager Margrethe - Vicepreşedinte Executiv şi Comisar de concurenţă. Am cerut sprijin si suport pentru Compania Naţională a Uraniului, pentru CEH şi CEO. Perspectivele pentru viitor sunt foarte bune şi vreau să le mulţumesc partenerilor europeni pentru suportul acordat şi pentru susţinerea viitoare. Pe agenda discuţiilor am abordat teme cu privire la fondul pentru tranziţia justă şi respectarea regulilor de concurenţă; găsirea unor soluţii comune pentru asigurarea securităţii aprovizionării cu energie, asigurând totodată tranziţia către o economie ecologică. Digitalul a fost totodată pe ordinea de zi”, a scris Virgil Popescu, pe Facebook.

Acesta s-a întâlnit totodată şi cu comisarul european pentru energie Kadri Simson.

”Tot în cadrul vizitei de la Bruxelles am avut o primă întrevedere cu comisarul european pentru energie Kadri Simson. Am discutat despre implicaţiile Pactului Ecologic European şi despre modalităţile şi opţiunile optime pentru procesul de tranziţie energetică. De asemenea, am discutat şi despre Planul Naţional Integrat Energie - Schimbări Climatice şi modul de implementare a recomandărilor Comisiei Europene în acest sens”, a adăugat el.

Guvernul României a anunţat săptămâna trecută că a aprobat Ordonanţa de Urgenţă prin care Complexului Energetic Oltenia (CEO) primeşte 1,2 miliarde de lei pentru achiziţionarea certificatelor de CO2 pe anul 2019, la propunerea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Articolul continuă după reclamă

”În acest sens, în prealabil a fost aprobat pe 30 decembrie 2019, un Memorandum care prevede planul de măsuri necesar achiziţionării certificatelor de CO2 cu tema: împuternicirea Ministerului Finanţelor Publice să acorde un aviz de principiu privind posibilitatea acordării unui împrumut din Trezorerie în valoarea de 1,2 miliarde lei Societăţii Complexul Energetic Oltenia, sub forma unui ajutor de salvare după parcurgerea etapelor prevăzute de legislaţia aplicabilă privind ajutoarele de stat şi după obţinerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene; aprobarea transmiterii documentaţei de prenotificare şi notificarea către Comisia Europeană a propunerii României de ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia, urmând ca în termen de şase luni de la acordare, Complexul Energetic Oltenia fie să ramburseze împrumutul acordat, fie să prezinte un Program de Restructurare pe care Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri îl va notifica Comisiei Europene în vederea obţinerii unui ajutor de stat pentru restructurare”, a informat ministerul săptămâna trecută.

În baza Memorandului, Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri a înaintat Consiliului Concurenţei, în data de 16 ianuarie 2019, documentaţia de prenotificare către Comisia Europeană a propunerii României de ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia.

De asemenea, Guvernul a aprobat săptămâna trecută o Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 126/2019 pentru aprobarea criteriilor şi modalităţilor de stabilire şi ajustare a preţurilor reglementate aferente serviciilor de calificare, depozitare şi procesare a octoxidului de uraniu, precum şi a preţului dioxidului de uraniu furnizate de către Compania Naţională a Uraniului pe teritoriul României.


Sursa : news.ro

Lanţul de farmacii Dr.Max intră pe piaţa din România şi deschide peste 400 de unităţi... Membrii EU Tech Alliance, printre care şi eMAG, au publicat o scrisoare deschisă către Comisia Europeană privind viitoru...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Leasing de personal pentru perioade aglomerate: o soluție pentru nevoile temporare de forță de muncă
(P) Leasing de personal pentru perioade aglomerate: o soluție pentru nevoile temporare de forță de muncă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x