Antena Căutare

Americanii au aruncat pe fereastra 30 de miliarde $ in Irak si Afganistan

O gestionare hazardata a contractelor incheiate de Pentagon in cadrul conflictelor din Irak si Afganistan cu firme de securitate privata, de exemplu, a determinat o risipa de 30 de miliarde de dolari, afirma o comisie de ancheta a Congresului american, relateaza AFP, citat de Mediafax.

Aceste erori de gestiune au subminat si imaginea Statelor Unite in strainatate, incurajand coruptia in cele doua tari, arata comisia pentru contracte pe timp de razboi, din care fac parte atat republicani, cat si democrati, care va preda un raport pe aceasta tema, miercuri, Congresului.

"Zeci de miliarde de dolari din banii contribuabililor au fost risipiti din cauza unei lipse de planificare, cereri imprecise si fluctuante, concurenta inadaptata, criterii insuficiente de control si supraveghere", arata cei doi copresedinti ai comisiei, Christopher Shays si Michael Thibault, intr-un articol publicat duminica de Washington Post.

Cei doi oficiali evoca, de asemenea, probleme de coordonare intre numeroasele agentii guvernamentale americane, dar si comportamentul incorect sau neglijenta angajatilor federali in calitate de contractanti.

Armata americana s-a sprijint enorm pe contractanti terti, in special companii de securitate private, in ultimul deceniu.

Articolul continuă după reclamă

"Statele Unite depind prea mult de contractanti", apreciaza Shays si Thibault, avertizand ca 30 de alte miliarde de dolari, chiar mai mult, ar putea fi risipite daca guvernele afgan si irakian "nu vor fi capabile sau nu vor vrea sa sustina proiectele finantate din fonduri americane dupa incheierea interventiilor noastre".

"Suntem constienti de unele carente", a comentat purtatorul de cuvant al Pentagonului, colonelul Dave Lapan. "Am lucrat mult in ultimii ani pentru a corecta aceste probleme cu care ne confruntam".

Printre exemplele citate de comisie figureaza o inchisoare de 40 de milioane de dolari in Irak, pe care Guvernul de la Bagdad "nu a vrut-o si care nu a fost terminata".

In Afganistan, Statele Unite au cheltuit 300 de milioane de dolari pentru o centrala electrica pe care Kabulul nu are mijloacele sa o faca sa functioneze.

Raportul comisiei observa ca aceste practici nu au incetat sa creasca in ultimii ani, in pofida promisiunilor presedintelui Barack Obama, in timpul campaniei sale pentru Casa Alba in 2008, de a limita recursul la contractanti. Dimpotriva, in mandatul Obama numarul contractelor atribuite fara licitatie a crescut.

Citeste si Jurnalul!

Foto: nytimes.com

Romanii, pe locul doi in topul infractorilor sub 18 ani din Marea Britanie... Doua avioane NATO s-au ciocnit in Lituania...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie îndeplinită
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această perioadă
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x