Antena Căutare

Cei doi papi au devenit Sfinți! Peste un milion de credincioși au luat parte la ceremonie

Piaţa Sfântul Petru de la Vatican a fost, astăzi, scena unui eveniment istoric: doi Papi intraţi în istorie au fost canonizaţi într-o ceremonie la care au luat parte doi Suverani Pontifi. Papa Francisc a condus ceremonia, iar Papa Emerit Benedict al XVI-lea a fost oaspetele de onoare. Peste un milion de credincioşi din toată lumea au venit la Roma pentru această dublă canonizare fără precedent.

Piaţa Sfântul Petru de la Vatican a fost, astăzi, scena unui eveniment istoric: doi Papi intraţi în istorie au fost canonizaţi într-o ceremonie la care au luat parte doi Suverani Pontifi. Papa Francisc a condus ceremonia, iar Papa Emerit Benedict al XVI-lea a fost oaspetele de onoare. Peste un milion de credincioşi din toată lumea au venit la Roma pentru această dublă canonizare fără precedent.

Ceremonia a început la ora 11:00, după ce credincioşii, prelaţii şi membrii celor peste 90 de delegaţii străine şi-au ocupat locurile. În faţa portretelor Papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, desfăşurate pe faţada bazilicii Sfântul Petru, Papa Francisc a condus o procesiune impresionantă. L-a salutat pe Papa Emerit Benedict al XVI-lea, în aplauzele mulţimii.

Suveranul Pontif i-a binecuvântat pe credincioşi şi a sărutat relicvele celor doi viitori sfinţi: o mică fiolă cu sângele lui Ioan Paul al II-lea şi un fragment din pielea lui Ioan al XXIII-lea.

Roma a devenit încă de ieri neîncăpătoare pentru sutele de mii de pelerini care au vrut să ia parte la ceremonie. Cu o noapte înainte, credincioşii catolici din toată lumea s-au refugiat în biserici sau pe străzile Romei. Mulţi credincioşi au dat frâu liber bucuriei prin cântec şi dans. Mai ales polonezii şi-au exprimat fără reţinere fericirea că ilustrul lor compatriot va intra în rândul sfinţilor.

Ca pentru a pune la încercare tăria credinţei, asupra oraşului s-a abătut o ploaie torenţială. Dar oamenii nu s-au lăsat înfrânţi. Nici măcar cei care urmau să petreacă noaptea sub cerul liber.

Bisericile au fost pline de oameni care s-au recules şi s-au rugat în ajunul marii ceremonii.

Premierul sud-coreean a demisionat, în urma naufragiului feribotului Sewol... Emoționant! Gândurile lăsate de Papa Ioan Paul al II-lea umanității...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x