Antena Căutare

Primul vot oficial joi, în ancheta în vederea destituirii lui Trump

Ancheta în vederea destituirii preşedintelui american Donald Trump intră într-o etapă oficială joi, în Congres, au anunţat democraţii, încă o ”mascaradă”, le-au replicat republicanii, relatează AFP.

Camera Reprezentanţilor urmează să se pronunţe prin vot - pentru prima oară în sesiune plenară - asupra unei rezoluţii ”care reafirmă” ancheta în curs şi autorizează pentru prima oară audieri publice, a anunţat într-o scrisoare adresată luni grupului parlamentar democrat preşedinta Camerei Nancy Pelosi.

În cadrul acestei noi etape, rezoluţia va enunţa ”drepturile garantate preşedintelui şi apărării sale”, a precizat ea.

Casa Albă şi republicanii - care cataloghează de săptămâni această anchetă drept o ”vânătoare de vrăjitoare” - consideră acest anunţ o recunoaştere a acuzaţiei lor potrivit căreia procedura nu este în regulă. Democraţii le răspund că este vorba despre încadrarea unei noi faze a procedurii.

Opoziţia democrată caută, de la sfârşitul lui septembrie, să stabilească dacă preşedintele republican a abuzat de puterea sa în scopuri personale atunci când a cerut Ucrainei să ancheteze cu privire la rivalul său, Joe Biden.

Articolul continuă după reclamă

Ea a efectuat - cu uşile închise - audieri în Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, în faţa aleşilor republicani şi democraţi din cadrul comisiilor însărcinate cu ancheta.

Pelosi ”recunoaşte în sfârşit ceea ce restul Americii ştia deja: că democraţii desfăşoară o anchetă neautorizată”, care nu-i dă preşedintelui mijloacele de a se apăra ”şi că audierile lor secrete, suspecte, realizate cu uşile închise, sunt absolut ilegitime, iar asta în mod ireversibil”, a reacţionat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Stephanie Grisham.

”Răzgândirea de azi este un mod de a recunoaşte că procesul este seficitar de la început”, a declarat liderul minorităţii republicane în Camera Reprezentanţilor Kevin McCarthy, denunţând o ”mascaradă”, într-un mesaj repostat pe Twitter de către Donald Trump.

Este vorba despre acuzaţii ”nefondate”, afirmă Nancy Pelosi în scrisoare, adăugând că preşedinţia caută astfel să-şi justifice ”operaţiunea fără precedent de ascundere” a faptelor.

PRIMUL VOT MIERCURI, ÎN COMISIE

Niciun calendar nu a fost stabilit în ancheta efectuată de democraţi împotriva lui Trump.

La finalul anchetei, Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanţilor urmează să definească şi să prezinte capetele de acuzare a preşedintelui sau ”impeachment” în engleză.

Un vot va fi organizat, atunci, în sesiune plenară. În cazul în care "impeachment"-ul este aprobat, Senatul, majoritar republican, va fi nevoit să organizeze un ”proces” al lui Donald Trump în vederea eventualei sale destituiri.

Rezoluţia democrată urmează să fie prezentată marţi şi supusă primului vot în Comisie miercuri, la ora locală 15.00 (22.00, ora României). Ea are şanse bune să fie aprobată de Camera inferioară a Congresului.

Textul autorizează totodată ”publicarea transcrierilor audierilor” şi ”prezintă procedurile necesare în vederea transmiterii probelor Comisiei Judiciare”, potrivit lui Pelosi.

”Noi luăm această iniţiativă cu scopul de a elimina orice îndoială cu privire la faptul că Guvernul Trump poate refuza să transmită documente, să împiedice audieri ale unor martori, să ignore somaţii autorizate în bună formă sau să continue să obstrucţioneze Camera Reprezentanţilor”, continuă ea.

Democraţii argumentează că, în cele mai recente două proceduri de destituire - împotriva lui Richard Nixon în 1974 şi Bill Clinton în 1998 -, anchete au fost efectuate înainte ca procedura în Cameră să fie deschisă publicului. Iar procedând cu uşile închise, ei au putut să se asigure că martorii nu îşi coordonează versiunile.

În pofida opoziţiei Casei Albe, nouă persoane au fost audiate deja cu uşile închise. În schimb, mai mulţi secretari şi personalităţi au refuzat să livreze documente.

Un fost consilier de la Casa Albă, Charles Kupperman, nu s-a prezentat luni la audieri. El a sesizat justiţia vineri, declarându-se prins în cleşte între Congres şi Executiv, care i-a ordonat să refuze să fie audiat.

Acest recurs ar putea avea consecinţe importante asupra anchetei.

Sursa : news.ro

Trump, ironizat pe Twitter după ce ”declasifică” poza câinelui rănit în operaţiunea împoriva lui al-Baghdadi... Un oficial din cadrul NSC, Alexander Vindman, ”îngrijorat” de convorbirea la telefon între Trump şi Zelenski, la care a ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Momente dramatice în China! O fetiță a rămas suspendată la etajul 12. Gestul disperat al vecinilor care i-au salvat viața | VIDEO
Momente dramatice în China! O fetiță a rămas suspendată la etajul 12. Gestul disperat al vecinilor care i-au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce au izbucnit protestele violente din Paris și cum s-a ajuns la haos. Totul a început cu nemulțumirile unor elevi
De ce au izbucnit protestele violente din Paris și cum s-a ajuns la haos. Totul a început cu nemulțumirile unor elevi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x