Antena Căutare

Supravieţuitorii Auschwitzului lansează un avertisment la 75 de ani de la eliberarea lagărului morţii

Supravieţuitori ai Holocaustului, tot mai puţini, se reunesc luni la Auschwitz, la 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist, pentru a onora memoria celor peste 1,1 milioane de victime, în principal evrei, în contextul unor îngrijorări cu privire la reapariţia antisemitismului, relatează AFP.

Veniţi din întreaga lume, peste 200 de supravieţuitori vizitează incinta fostului lagăr nazist Auschwitz, situat în sudul Poloniei, pentru a-şi împărtăşi mărturia, ascultată ca un avertisment grav după recentul val de atacuri antisemite pe cele două maluri ale Oceanului Atlantic.

Supravieţuitorii - purtând bonete şi eşarfe cu sungi albastre şialbe, simbolizând univornele pe care deţinuţiile purtau în lagăr - au intrat pe trist celebra poartă de fier forjat care poartă inscripţia "Arbeit macht frei" (”Munca eliberează” în germană).

Însoţiţi de preşedintele polonez Andrzej Duda, ei au depus coroane de flori în apropiere de ”zidul morţii”, unde naziştii au executat prin împuşcare mii de internaţi.

Holocaust survivors have returned to Auschwitz to lay wreaths to commemorate the 1.1 million people who died there during the Second World War.

Monday marks Holocaust Memorial Day and 75 years since the mass murder camp was liberated by Soviet troops

Articolul continuă după reclamă

— ITV News (@itvnews)

”Noi vrem ca viitoarea generaţie să ştie ceea ce am trăit şi ca acest lucru să nu se mai întâmple niciodată”, a declarat pentru presă David Marks, în vârstă de 93 de ani, un supravieţuitor al Auschwitzului, cu vocea spartă de emoţie.

În total 35 de membri ai familiei sale apropiate şi îndepărtate - evrei români - au fost ucişi la Auschwitz, cel mai mare lagăr al morţii, înfiinţat de Germania nazistă şi devenit simbolul celor şase milioane de evrei europeni ucişi în Holocaust.

Începând de la mijlocul lui 1942, naziştii au deportat sistematic evrei din toată Europa către şase mari lagăre de exterminare - Auschwitz-Birkenau, Belzec, Chelmno, Majdanek, Sobibor şi Treblinka.

Organizatrii insistă asupra faptului că ceremonia comemorativă de luni trebuie să se concentreze mai degrabă asupra a ceea ce supravieţuitorii au de spus decât asupra certurilor politice care au pătat pregătirile comemorării.

”Este vorba despre supravieţuitori, nu este vorba despre politică”, a declarat pentru AFP Ronald Lauder, şeful Congresului Evreiesc Mondial, care a sosit în incinta fostului lagăr Auschwitz, în prezent transformat în memorial şi muzeu, gestionat de Polonia.

”Observăm ascensiunea antisemitismului, dar nu vrem ca trecutul lor (de supravieţuitori) să fie viitorul copiilor lor sau viitorul nepoţilor lor”, a subliniat el.

Capete încoronate, şefi de stat şi de guverne din aproape 60 de ţări asistă la ceremonie. Însă în absenţa liderilor marilor puteri.

Israelul a marcat aceeaşi aniversare joi, la Ierusalim, printr-un Forum privind Holocaustul, la care au participat vicepreşedintele american Mike Pence, preşedintele francez Emmanuel macron şi preşedintele rus Vladimir Putin. Niciunul dintre ei nu vine la Auschwitz.

Preşedintele rus a provocat în decembrie indignare în Occident, după ce a declarat - în mod greşit - că Polonia a colaborat cu Adolf Hitler şi a contribuit la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a boicitat Forumul de la Ierusalim după ce i s-a refuzat posibilitatea de a se exprima. El susţine un discurs la Auschwitz.

ALIAŢII ŞTIAU ÎNCĂ DIN 1942

Lumea a aflat despre amploarea ororilor numai după intrarea Armatei Roşii în lagăr, la 27 ianuarie 1945, însă aliaţii dispuneau cu mult înainte de informaţii detaliate despre genocidul evreilor.

În decembrie 1942, Guvernul polonez în exil la Londra le-a transmis aliaţilor un document intitulat ”Exterminare în masă a evreilor în Polonia ocupată de către Germania”.

Acest document, primit cu neîncredere, conţinea relatări detaliate cu privire la Holocaust, căruia membri ai Rezistenţei poloneze i-au fost martori.

”SOLUŢIA FINALĂ”

Considerate exagerate sau ca făcând parte din propaganda de război poloneză, ”multe dintre aceste rapoarte nu au fost crezute pur şi simplu” de către aliaţi, declară pentru AFP profesorul Norman Davies, un istoric britanic de la Oxford.

În pofida ”cererilor puternice” ale Rezistenţei poloneze şi evreieşti ca aliaţii să bombardeze căi ferate care duceau la Auschwitz şi în alte lagăre ale morţii, ”atitudinea militarilor consta în a se concentra asupra unor ţinte militare şi nu asupra chestiunilor civile”, potrivit lui Davies.

”Una dintre ţintele armatei (britanice) de bombardat era o uzină de carbrant sintetic în apropiere de Auschwitz" în 1943-1944, a adăugat el.

În pofida faptului că avioane de război britanice au survolat lagărul morţii, niciun ordin de bombardare nu a fost dat.

”Aceasta a fost una dintre cele mai mari crime comise de cei care au rămas indiferenţi, pentru că ei (Aliaţii) ar fi putut face ceva, însă nu au făcut în mod deliberat”, a declarat pentru AFP David Lenga, în vârstă de 93 de ani, un supravieţuitor de la Auschwitz.

Cel mai sângeros dintre toate lagărele naziste de concentrare şi ale morţii, Auschwitz-Birkenau este singurul care a fost conservat.

Înfiinţat şi administrat de nazişti germani din 1941 în 1945, Auschwitz făcea parte dintr-o vastă reţea de lagăre în Europa, create în cadrul ”soluţiei finale” a lui Adolf Hitler, în vederea genocidului a aproximativ zece milioane de evrei europeni.

Sursa : news.ro

Cel puţin un rănit după ce trei proiectile ating în mod direct Ambasada SUA la Bagdad, unde manifestanţi sfidează putere... Un avion afgan se prăbuşeşte în estul Afganistanului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună. Autoritățile au emis avertizări
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x