Pe 12 februarie 1771, Regelui Adolf Frederic al Suediei i se face foame. E după amiază, nici prânz, nici cină, când Majestatea Sa se pune la masă. Se apucă de homar, de caviar, de varză acră, de kippers - celebrele scrumbii afumate, toaste acestea fiind stinse în șampanie. Apoi, pe final, cufundă 14 porții (da, ațși citit bine!) de semla (o chiflă plină de cremă) în lapte fierbinte și se declară sătul! Bubuie înainte de miezul nopții, devenind ”regele care a mâncat până a murit!”
Adolf Frederic al Suediei a plecat la drum în viață la mijlocul lunii mai, 1710, ca fiu al lui Christian August de Holstein-Gottorp, Prinț de Eutin, și al Albertinei Frederica de Baden-Durlach. De pe la 1727 până în 1750 a fost prinț-episcop de Lubeck, devenind rege al Suediei la 25 martie 1751. Istoria-l pomenește drept un conducător slab, modest, lipsit de orice fel de talente, supus Parlamentului, dar un băiat bun, de gașcă, în viața de zi cu zi și, ceea ce este mai important, un tată iubitor de familie, un soț grijuliu. Protector al artelor.
În 20 de ani de domnie își obișnuise servitorii ca zi de zi să prizeze tutun. Cât era ziua de lungă, ședea și se le îndeletnicea cu acest lucru. Nu deranja. Pe 12 februarie 1771, pe la orele patru ale după-amiezei, i s-a făcut foame. A pornit la drum cu homar, s-a destins cu caviar, a încercat varza acră. Toate acestea stinse cu șampanie. A adăugat heringi, apoi s-a concentrat pe desert: cum viața sa era semla, o delicatesă gen chiflă umplută cu cremă, a scufundat 14 dintre ele în lapte fierbinte și le-a dat pe gât mai ceva ca Flămânzilă din Harap-Alb. Nu i s-a făcut rău imediat, ci pe la căderea nopții. Au fost aduși doftori, felceri, dar n-au putut face nimic. Pur și simplu Adolf Frederic, regele Suediei, se stinge după ce bubuie, la Stockholm. Avea doar 61 de ani. Este reținut în istorie drept ”Regele care a mâncat până a murit!”
