Antena Căutare

Experimentul care a făcut înconjurul lumii: tripleții separați la naștere. S-au revăzut după 20 de ani, însă povestea lor are un final trist

Bobby, David și Eddy s-au întâlnit pentru prima dată la 19 ani după ce au fost separați la naștere și dați la o agenție de adopție. Tripleții au fost supuși unui experiment care a uimit o lume întreagă.

Bobby, David și Eddy s-au întâlnit pentru prima dată la 19 ani după ce au fost separați la naștere și dați spre adopție. Tripleții au fost supuși unui experiment care a uimit o lume întreagă.

În 1980, Robert Shafran începea colegiul la New York. În prima sa zi, ceva ciudat i s-a întâmplat. Brusc, studenții au început să îl strige Eddie. Chiar și colegul lui de cameră l-a recunoscut. Apoi, a aflat că semăna perfect cu un alt tânăr de vârsta lui, potrivit The Sun.

Mai târziu, Robert a aflat că acel Eddie este fratele lui și făcând investigații a descoperit că au fost deliberat despărțiți la naștere în urma unui experiment efectuat de un psihiatru din New York numit Peter Neubauer. Și nu erau doar ei doi, ci mai aveau un frate, pe nume David.

Experimentul care a făcut înconjurul lumii: tripleții separați la naștere. S-au revăzut după 20 de ani, însă povestea lor are un final trist

Articolul continuă după reclamă

Conducătorul experimentului a separat, la naștere, zeci de gemeni sau tripleți, i-a dat spre adopție în familii diferite. După naștere, tripleții au fost plasați la o agenție de adopție numită Louise Wise Services.

Dr. Neubauer a văzut prin asta prilejul perfect de a studia teoria „natură versus grijă". Medicul era interesat de evoluția copiilor deși creșteau în familii diferite.

Părinții adoptivi ai fiecăruia dintre copii nu au fost niciodată informați că băieții erau tripleți, ci doar că tot ei făceau parte dintr-un studiu de dezvoltare a copilului.

Nimic la întâmplare

Fiecare familie avea o fiică adoptată de aproximativ doi ani când tripletul a fost dat în grija lor. Ei au fost monitorizate îndeaproape pe tot parcursul vieții, deși părinții nu au fost conștienți de existența celorlalți frați.

O dată pe an, fiecare dintre familii ducea băieții la Manhattan pentru teste de inteligență, comportament și personalitate.

În perioada copilăriei și în adolescență, părinții au observat niște comportamente ciudate din partea copiilor. Unul dintre băieți a început să vorbească de foarte devreme și susținea că are un frate.

Experimentul care a făcut înconjurul lumii: tripleții separați la naștere. S-au revăzut după 20 de ani, însă povestea lor are un final trist

Momentul revederii a fost desprins din filme și baieții au simțit din prima clipă că au o legătură puternică.

Băieții s-au transferat la același curs de la facultate și s-au mutat împreună. Au fost chelneri în New East Side Side East, înainte de a-și deschide un restaurant în SoHo numit Triplets.

De-a lungul anilor, tensiunile s-au produs și tragedia a lovit atunci când Eddie, care suferea de depresie, s-a sinucis, în vârstă de numai 33 de ani. Robert a părăsit restaurantul și a devenit avocat, în timp ce David a devenit consultant în asigurări.

Povestea a șocat o lume întreagă, de altfel a fost creat și un documentar care le prezintă cazul, Three Identical Strangers.

Nancy Segal, profesor de psihologie, s-a întâlnit cu dr. Neubauer, cel vinovat de tot, chiar înainte ca acesta să moară.

Ea a spus pentru The Times: „Ceea ce m-a lovit cel mai mult a fost că nu a arătat absolut nici o remușcare pentru ceea ce făcuse”.

HA, HA, HA! Cel mai tare TEST! Alege o bulină verde şi află cât eşti de GELOS... Primul spital pentru cămile, deschis în Dubai. Au și salon VIP...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit. Cine e Dionisie Kenan Wang și unde va sluji
Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit. Cine e Dionisie Kenan Wang și unde va sluji
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Guvernul din Coreea de Sud trage un semnal de alarmă! Ce meserii riscă să fie afectate de inteligența artificială până în 2030
Guvernul din Coreea de Sud trage un semnal de alarmă! Ce meserii riscă să fie afectate de inteligența...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x