Antena Căutare

Allah, înlocuit cu Sfânta Parascheva. Mustafa, musulmanul care a pupat moaște la Iași, e vedetă pe internet. Video

Mustafa Yakup Diktaș are 34 de ani. E musulman și, pentru al patrulea an consecutiv, se află la Iași, la Hramul Sfintei Parascheva, acolo unde se pierde prin marea de pelerini români veniți din toate colțurile țării să atingă și să se roage la moaștele Cuvioasei.

Mustafa Yakup Diktaș are 34 de ani, este musulman și vine de patru ani, pe 14 octombrie, să se roage la moaștele Cuvioasei Parascheva. Spune câ Sfânta l-a ajutat când îî era mai greu, iar de atunci face orice pentru a ajunge la Hram.

Musulmanul se pierde prin marea de credincioși români veniți din toate colțurile țării să atingă și să se roage la moaștele Cuvioasei. Nimeni nu știe că el, în trecut, se ruga lui Allah, iar astăzi vine din Istanbul special pentru a fi "pelerin la Iași".

Nu știm dacă a stat și la sarmalele de după, însă clipul cu Mustafa a devenit viral pe internet.

Articolul continuă după reclamă

Peste 78.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaştele Sf Cuvioase Parascheva - un record al ultimilor ani

Aproximativ 78.000 de credincioşi din ţară şi străinătate s-au închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, iar reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin că este un record al ultimilor ani.

O televiziune din Serbia, documentar despre pelerinii de la Iași

Potrivit acestuia, o echipă aparţinând unei televiziuni din Serbia se află în aceste zile la Iaşi pentru a lucra la un documentar despre Sfânta Parascheva şi credincioşii care vin în pelerinaj la Iaşi de hramul acesteia.

Începând din 1955 pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, motiv pentru care în preajma acestei zile Iaşiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa. La moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar şi la cele ale sfinţilor aduşi special în pelerinaj cu această ocazie, vin să se închine atât ortodocşi, cât şi romano-catolici din ţară şi străinătate.

Sursa video: dexologia.ro

O porţiune din promenada Senei va purta numele Maria a României... Muzeul V&A din Londra va găzdui prima expoziţie majoră dedicată kimonoului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce era Nikola Tesla atât de fascinat de pisici. Ce a descoperit când a mângâiat una și cum i-a schimbat viața
De ce era Nikola Tesla atât de fascinat de pisici. Ce a descoperit când a mângâiat una și cum i-a schimbat viața
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A renunțat la cariera din poliție, a cumpărat un bilet doar dus și acum doarme în castele. Cum și-a schimbat complet viața
A renunțat la cariera din poliție, a cumpărat un bilet doar dus și acum doarme în castele. Cum și-a schimbat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x