Antena Căutare

Peste 1000 de mesaje de dragoste trimise de o profesoară din Timiș unui elev. Părinții băiatului au descoperit ce conținea convorbirea

Situație neobișnuită întrun liceu din Timiș. Protagoniști, o profesoară de Limba și Literatura Română și un elev. Cei doi au fost descoperiți de părinții băiatului, care au anunțat imediat conducerea școlii și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

Situație neobișnuită întrun liceu din Timiș. Protagoniști, o profesoară de Limba și Literatura Română și un elev. Cei doi au fost descoperiți de părinții băiatului, care au anunțat imediat conducerea școlii și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

Cazul este unul destul de straniu, iar ancheta celor două instituții de învățământ sunt în plină desfășurare. Potrivit informațiilor furnizate de către părinții elevului, acesta ar fi primit peste 1000 de mesaje din partea cadrului didactic, însă până în acest moment nimeni nu a dezvăluit conținutul convorbirilor, însă nu este exclus ca acest dialog de la distanță să conțină și subiecte, care nu au legătură cu relația profesor-elev.

Profesoară filmată în timp ce face amor cu elevii săi din clasele a 7 a și a 8 a: „Au fost surprinși de camerele de supraveghere”

Mama elevului a depus o plângere în acest sens și le-a cerut celor de la ISJ Timiș să o îndepărteze pe profesoară din liceul unde învață fiul său.

Articolul continuă după reclamă

Doi liceeni au făcut amor în fața colegilor de clasă: „Erau în curtea școlii când au început să se mângâie și să-și dea hainele jos”

“Comisia va trebui să adune toate datele, mesajele pe care le are mama, să îi cheme pe cei implicaţi să dea o declaraţie şi aşa mai departe. Vă daţi seama că e destul de dificil de dovedit, pentru că trebuie să vedem dacă mesajele au fost trimise de doamna profesoară, iar noi nu ştiu cum am putea face asta şi cât va dura. E destul de dificil”, a declarat directorul liceului din localitatea Făget.

Stratolaunch, cel mai mare avion din lume a efectuat primul zbor. Anvergura aripilor este de 117 metri... Cele mai frumoase obiceiuri și tradiții de Paște. În Țara Moților au început deja pregătirile pentru sărbători...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ea a bătut recordul pentru cel mai lung păr din lume! Imaginile cu podoaba sa capilară fac înconjurul internetului
Ea a bătut recordul pentru cel mai lung păr din lume! Imaginile cu podoaba sa capilară fac înconjurul internetului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce dispar legumele la nivel global. Impactul asupra sănătății oamenilor e îngrijorător
De ce dispar legumele la nivel global. Impactul asupra sănătății oamenilor e îngrijorător
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x