Antena Căutare

Revoluție în medicină! Un accident l-a paralizat de la gât în jos, iar acum a reușit să-și miște mâinile cu ajutorul gândurilor. Povestea omului cu creier-computer

Un bărbat paralizat din Cleveland a reuşit să îşi mişte mâinile şi să mănânce singur pentru prima dată după o pauză de opt ani, folosind o interfaţă creier-computer, care îi ”citeşte” gândurile şi transmite semnale spre muşchii de la nivelul braţelor, au anunţat, marţi, cercetătorii din Statele Unite, citaţi de Reuters.

Un bărbat paralizat din Cleveland a reuşit să îşi mişte mâinile şi să mănânce singur pentru prima dată după o pauză de opt ani, folosind o interfaţă creier-computer, care îi ”citeşte” gândurile şi transmite semnale spre muşchii de la nivelul braţelor.

Studiul, publicat în revista Lancet, a fost realizat de BrainGate, un consorţiu de cercetători care testează mai multe tipuri de interfeţe creier-computer, create pentru a oferi pacienţilor paralizaţi un grad mai mare de mobilitate. În ultimii ani au fost testate o serie de tehnologii care au permis persoanelor paralizate să mişte un braţ robotizat sau un cursor pe ecranul unui computer cu ajutorul gândurilor.

Potrivit Reuters, citată de news.ro, cercetătorii de la Case Western Reserve University şi de la Cleveland Functional Electrical Stimulation Center au folosit o interfaţă creier-computer şi un sistem de stimulare electric care i-au permis pacientului Bill Kochevar, un bărbat în vârstă de 56 de ani, să îşi controleze unul dintre braţe.

Pentru a realiza această performanţă, cercetătorii americani au implantat doi senzori, fiecare de mărimea unei pastile de aspirină, înzestraţi cu 96 de electrozi, ce au fost creaţi pentru a monitoriza activitatea neuronală din centrii motori de la nivelul creierului pacientului.

Articolul continuă după reclamă

Senzorii au înregistrat semnalele cerebrale apărute atunci când Bill Kochevar îşi imagina că îşi mişcă braţul drept, transmiţându-le apoi spre un computer. Computerul a trimis acele semnale către sistemul de stimulare electric, care, la rândul lui, a direcţionat o serie de impulsuri spre cele 30 de fire metalice implantate în muşchii braţului drept al pacientului, cu scopul de a produce mişcări specifice.

Bill Kochevar, care a rămas paralizat de la umeri în jos în urma unui accident de ciclism petrecut în urmă cu opt ani, a învăţat mai întâi să folosească acest sistem revoluţionar pentru a mişca o mână virtuală pe ecranul unui computer. A reuşit această performanţă chiar în prima zi de testare, a precizat medicul Robert Kirsch, coordonatorul studiului.

Pentru a fi acceptat în etapa finală de testare, Bill Kochevar a trebuit să parcurgă un program de reabilitare fizică de 45 de săptămâni, conceput pentru a restaura tonusul muscular de la nivelul braţelor, ai căror muşchi s-au atrofiat după opt ani de inactivitate.

Folosind noua interfaţă creier-computer, pacientul poate de acum înainte să îşi mişte, individual, fiecare articulaţie de la nivelul braţului drept, doar cu ajutorul puterii gândurilor sale. El poate să bea conţinutul unui pahar cu ajutorul unui pai şi să îşi spele faţa cu un burete, reuşind aceste acţiuni cu ajutorul unui suport pentru braţ - un dispozitiv pe care îl controlează tot prin intermediul gândurilor.

Deocamdată, sistemul este experimental, însă autorii studiului sunt convinşi de fezabilitatea acestuia.

Consorţiul ştiinţific BrainGate este finanţat de National Institutes of Health şi de Department of Veterans Affairs.

Primul sărut dăruit de mamă pruncului său. Un moment mai sensibil și emoționat nu există!... "Tata era violent și, când venea acasă, mă căuta. De frică, săream în apă. Stăteam și două minunte, la fund". ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un bolid de lux, transportat cu stivuitorul pe străzile din România:
Un bolid de lux, transportat cu stivuitorul pe străzile din România: "Așa ceva". Imaginile au devenit virale
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată un buncăr din Al Doilea Război Mondial, ascuns sub un conac vechi. Imagini din interior 
Cum arată un buncăr din Al Doilea Război Mondial, ascuns sub un conac vechi. Imagini din interior 
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x