Antena Căutare

VIDEO: Exerciţiul care îţi spune cât mai ai de trăit! E simplu, oricine poate să-l facă şi e demonstrat ştiinţific

În urma unui studiu realizat de un grup de medici din Rio de Janeiro, felul în care executăm un exerciţiu fizic simplu ne poate spune dacă o să mai trăim în următorii şase ani.

În urma unui studiu realizat de un grup de medici din Rio de Janeiro, felul în care executăm un exerciţiu fizic simplu ne poate spune dacă o să mai trăim în următorii şase ani.

Testul numit „sitting-rising test“ (SRT) a fost conceput pentru a măsura rezistenţa şi flexibilitatea sportivilor, dar au ajuns la concluzia că se potriveşte pentru oricine. E uşor de făcut, poate fi exersat oriunde şi nu necesită niciun echipament sofisticat.

Specialiştii au analizat observaţiile făcute pe 2002 adulţi cu vârste cuprinse între 51 şi 80 de ani şi au constatat că persoanele care au obţinut un scor de cel mult 3 puncte din 10 sunt de cinci ori mai predispuse la deces în decurs de şase ani, comparativ cu cele care obţin un punctaj mai mare de opt.

Cum se face testul

Stai în picioare, încrucişează-le şi încearcă să te pui înapoi jos, fără să te sprijini de ceva, apoi să te ridici iar, în acelaşi mod, pentru a ajunge în poziţia iniţială. Execuţia corectă a acestui test se notează cu 10 puncte, 5 pentru aşezare şi 5 pentru ridicare. De fiecare dată când o persoană foloseşte mâna sau genunchiul pentru sprijin se scade câte un punct, iar pentru fiecare pierdere de echilibru se ia câte o jumătate de punct.

Încearcă şi tu!

Doamne, ce mai e şi asta?! O nouă rasă de pisici a băgat groaza în oameni! Se tem că e un semn rău... ULUITOR! Privește cu atenție burtica: Ce a început să facă bebelușul, din senin, în timp ce mămica se afla la plajă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x