Antena Căutare

Video! Fata care strănută de 8.000 de ori pe zi, cazul care face înconjurul lumii. E un mister medical, spun doctorii

O adolescentă din Anglia trece printr-un adevărat coşmar! Fata suferă de o afecţiune din cauza căreia strănută de 8.000 de ori pe zi, adică de peste zece ori pe minut, din momentul în care se trezeşte. Niciun medic, însă, nu a reuşit să explice cauza, aceasta fiind, pe zi ce trece, mai speriată de gândul că va trebui să trăiască toată viaţa aşa

O adolescentă din Anglia trece printr-un adevărat coşmar! Fata suferă de o afecţiune din cauza căreia strănută de 8.000 de ori pe zi, adică de peste zece ori pe minut, din momentul în care se trezeşte. Niciun medic, însă, nu a reuşit să explice cauza, aceasta fiind, pe zi ce trece, mai speriată de gândul că va trebui să trăiască toată viaţa aşa

Ira Saxena, din Colchester, a fost dusă de mama ei la zeci de medici în speranţa că va fi descoperit motivul pentru care strănută aproape fără încetare, dar niciun specialist nu a putut să-i ofere un diagnostic sau un tratament eficient.

Totul a început în urmă cu trei ani. S-a trezit şi a strănutat, iat de atunci nu se mai opreşte. Iniţial, frecvenţa strănuturilor nu era atât de mare, dar situaţia s-a agravat odată cu trecerea timpului, iar în prezent nu mai poate să meargă la şcoală din această cauză.

Singurul moment de linişte apare atunci când adoarme extenuată din cauza ciudatei afecţiuni. Doctorii presupun că strănutul ar putea fi cauzat de un semnal greşit transmis de creier, din moment ce Ira nu este alergică la nimic şi nici nu suferă de vreo răceală prelungită.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nu este singurul caz de acest gen din lume, despre Katelyn Thornley, din SUA, s-a scris că strănuta şi de 12.000 de ori pe zi.


Zodiile care își pun inima pe tavă! Sunt cele mai sufletiste semne zodiacale... Poveste cutremurătoare din Primul Război Mondial. Oamenii și-au îngropat cele mai de preț obiecte, vasele de ceramică, s...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x