Antena Căutare

Crin Antonescu: "Basescu sa produca in 48 de ore probele privind colaborarea mea cu Securitatea"

Crin Antonescu a declarat, astazi, intr-o conferinta de presa, ca ii cere lui Traian Basescu ca in 48 de ore sa aduca clarificari sau probe legate de eventuala colaborare a actualului presedinte al liberalilor cu Securitatea. In caz contrar, Basescu dovedeste ca se comporta "ca o servitoare proasta" si "ca o mahalagioaica".

"Eu nu admit, la acest nivel, sa traim in tara barfelor, in tara lui . (...) Ii cer oficial presedintelui Traian Basescu ca, in termen de 48 de ore, sa spuna clar, in conditii de audienta publica egale cu cele pe care le-a avut atunci cand a lansat aceasta insinuare, sa spuna clar ce are de spus. Daca domnia sa detine probe, indicii, ceva de genul acesta care nu sunt la CNSAS, le are domnia sa acasa, in vreun seif, sa le produca. Daca nu asta a vrut sa spuna si confunda numele pasarilor sau era putin suparat, sa o precizeze"


Liderul PNL a mentionat ca, in caz contrar, Basescu dovedeste ca se comporta "ca o servitoare proasta" si "ca o mahalagioaica".

Presedintele Traian Basescu a catalogat, joi, la TVR 1, drept "admirabila" alianta dintre PNL si PC, vorbind despre "Felix cu Porumbacu, Porumbelul (...) cu domnul Crin Antonescu".

La remarca realizatorului emisiunii potrivit careia se vede o coeziune pe frontul opozitiei, Basescu a intervenit cu observatia: "Admirabil!".

Articolul continuă după reclamă

In timp ce moderatorul emisiunii invoca pactul de colaborare intre PNL si PC, Basescu a intervenit din nou, spunand: "Felix cu Porumbacu, Porumbelul, sau cum, cu ... nu stiu...aaa, cu domnul Crin Antonescu, da".

sursa:
Jurnalul.ro

Traian Basescu: "Nu putem sta ca ramele, romanii au dreptul sa fie in Schengen"... Victor Ponta: "Alianta PSD si PNL-PC va avea baza juridica"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Guvernul Niculescu, între votul Parlamentului și riscul anticipatelor.Premierul desemnat, față în față cu Alessandra Stoicescu,azi
Guvernul Niculescu, între votul Parlamentului și riscul anticipatelor.Premierul desemnat, față în față cu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scandal în Parlamentul britanic! Un politician a ținut un discurs fără notițe. Detaliul care a stârnit suspiciuni
Scandal în Parlamentul britanic! Un politician a ținut un discurs fără notițe. Detaliul care a stârnit suspiciuni
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x