Antena Căutare

Varujan Vosganian (ALDE): România ar trebui să realoce cel puţin 25 la sută din fondurile europene pentru evitarea recesiunii economice

Vicepreşedintele ALDE, deputatul Varujan Vosganian, susţine că România ar trebui să realoce cel puţin 25 la sută din fondurile europene pentru înlăturarea efectelor economice ale pandemiei de coronavirus.

Varujan Vosganian le cere preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Ludovic Orban să propună Consiliului European şi Comisiei Europene elaborarea unui program de realocare a fondurilor europene, pentru Uniunea Europeană şi pentru România, în scopul evitării recesiunii economice.

Deputatul ALDE aminteşte că pentru exerciţiul financiar 2014-2020 România a primit din partea Comisiei Europene suma de 31 miliarde de euro şi că ţara noastră a cheltuit doar 38 la sută din fondurile alocate, adică 11,6 miliarde de euro.

Potrivit lui Vosganian, în exerciţiul financiar 2007-2013, România a pierdut peste cinci miliarde de euro pe care n-a fost capabilă să le absoarbă, iar alte sume au mers către programe care nu şi-au dovedit în timp utilitatea, cum au fost cele două miliarde de euro către POSDRU (Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resursei Umane).

"Toate indiciile arată că situaţia se va repeta şi în actualul exerciţiu financiar. Putem să pierdem cel puţin 6-7 miliarde de euro!!! Aşadar, o realocare de cel puţin 25% din fondurile europene nu ar afecta programele în derulare, dar ar crea posibilitatea utilizării unor sume uriaşe, care altfel s-ar pierde“, scrie pe Facebook vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian.

Articolul continuă după reclamă

El afirmă că banii obţinuţi prin realocare pot fi utilizaţi pentru susţinerea domeniilor şi firmelor grav afectate de epidemia de coronavirus.

"Cei 6-7 miliarde de euro ar susţine companiile să-şi păstreze efectivele de salariaţi, chiar în condiţiile şomajului tehnic, ar oferi linii de credit pentru producţie, ar contribui la eliminarea blocajelor financiare, ar oferi surse pentru capitalizarea fondurilor de garantare şi co-garantare care înlesnesc accesul la credite şi ar crea surse pentru programele de susţinere a firmelor din domenii importante în condiţii de epidemie şi de izolare (producţia de produse farmaceutice, prelucrarea materiilor prime alimentare etc.). În plus ar permite luarea unor măsuri de sprijin pentru industrii grav afectate, cum ar fi generalizarea şi către firmele private avoucherelor de turism, prin deductibilitatea fiscală a acestora“, adaugă vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian.

Sursa : news.ro

Preşedintele Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea şi completarea legii privind scutirea de impozit pentru jurn... Orban: De modul în care vom reuşi să convingem românii să respecte regulile de izolare la domiciliu va depinde ţinerea s...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Meseria pe care ar fi avut-o Luca Niculescu dacă nu cădea comunismul. Premierul desemnat avea cu totul alte planuri în 1989
Meseria pe care ar fi avut-o Luca Niculescu dacă nu cădea comunismul. Premierul desemnat avea cu totul alte planuri...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Povestea familiei sale și legătura specială cu Franța
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Povestea familiei sale și legătura specială cu Franța
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x