Vicepreşedintele ALDE, deputatul Varujan Vosganian, susţine că România ar trebui să realoce cel puţin 25 la sută din fondurile europene pentru înlăturarea efectelor economice ale pandemiei de coronavirus.
Miercuri, 18.03.2020, 14:47
Liderul ALDE Iaşi, deputatul Varujan Vosganian, susţine că eventuala intrare a primarului Mihai Chirica la PNL reprezintă “o înţelegere ca să treacă puntea“, precizând că nu există nici o afinitate între Chirica şi liberali.
Vineri, 06.03.2020, 16:28
Deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat că nu votează legea de eliminare a pensiilor speciale până când europarlamentarii Rareş Bogdan şi Dacian Cioloş nu vor cere public grupurilor parlamentare în care sunt să se elimine pensiile speciale pentru ei la Bruxelles. Ell a solicitat amânarea dezbaterilor sau retrimiterea legii la comisii. Retrimiterea legii la comisii a fist respinsă cu 233 de voturi ”împotrivă”.
Marti, 28.01.2020, 14:50
Liderul deputaţilor ALDE, Varujan Vosganian, îl întreabă pe preşedintele PRO România, Victor Ponta, dacă faptul că nu votează Guvernul Orban înseamnă că o susţine pe Viorica Dăncilă şi se întoarce în PSD. Totodată, el spune că nu ştie dacă ALDE mai are acelaşi candidat la Preşedinţie ca Ponta. "Ca să fie limpede, noi reconfirmăm, dacă mai era nevoie, că Mircea Diaconu este candidatul nostru pentru funcţia de preşedinte al României", spune Vosganian. Reacţia sa vine după ce Victor Ponta a declarat că ALDE "s-a întors la PNL" şi că nu ştie dacă această formaţiune îl mai poate susţine pe Mircea Diaconu, întrucât s-a aliat cu PNL, care îl are candidat pe Klaus Iohannis.
Miercuri, 23.10.2019, 17:12
Liderul deputaţilor ALDE, Varujan Vosganian, face o comparaţie între premierul Viorica Dăncilă şi Ray Arco", jurnalist la Holywood, care "devenise celebru la noi prin faptul că folosea diverse prilejuri pentru a se fotografia cu vedetele californiene". "Acest procedeu e folosit, nu cu la fel de mult succes, de doamna Viorica Dăncilă.
Miercuri, 25.09.2019, 15:39
Preşedintele ALDE Timiş, deputatul Marian Cucşa, îl critică pe vicepreşedintele partidului Varujan Vosganian, care a spus că prin plecările din ALDE se face „o igienizare forţată”. Cucşa spune că, dacă a obosit, Vosganian ar trebui să facă un pas în spate.
Vineri, 13.09.2019, 15:06
Liderul deputaţilor ALDE, Varujan Vosganian, afirmă, joi, că unii reprezentanţi ai PNL şi USR ”jignesc din răsputeri ALDE şi pe Călin Tăriceanu” în speranţa că parlamentarii acestei formaţiuni nu vor mai vota moţiunea de cenzură, pentru a-i scăpa ”de frica guvernării”.
Joi, 12.09.2019, 11:05
Liderul deputaţilor ALDE, Varujan Vosganian, critică dur decizia lui Teodor Meleşcanu de a candida pentru funcţia de preşedinte al Senatului, spunând că acesta „moral şi politic” nu mai este membru ALDE, iar decizia fostului ministru a „stupefiat şi consternat” conducerea ALDE.
Miercuri, 11.09.2019, 12:45
Deputatul ALDE Varujan Vosganian cataloghează drept „un şiretlic” tentativa de a evita un vot în Parlament prin racolarea la guvernare a unor membri ALDE şi anunţă că oricine acceptă funcţii în guvernul PSD va pierde calitate de membru al partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Miercuri, 11.09.2019, 12:20
Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian afirmă că premierul Viorica Dăncilă a absentat de la întâlnirea cu liderii ALDE pe tema colaborării la guvernare, spunând că aşteaptă ca la următoarea întâlnire, care ar urma să aibă loc cel mai probabil miercuri, Dăncilă să spună care e opţiunea sa în privinţa activităţii Guvernului.
Luni, 19.08.2019, 16:22
Conducerea ALDE s-a reunit, luni, în şedinţă şi a decis să-I retragă lui Teodor Meleşcanu sprijinul politic pentru funcţia de ministru de Externe, deşi consideră că şi-a făcut datoria. În locul acestuia este propusă pentru această funcție Ramona Mănescu.
Luni, 15.07.2019, 15:30
Petre Daea îi dă replica: a zburat prea departe cu imaginaţia, spune el despre deputatul nemulţumit că oul din coteţ nu produce bani. După ce găina evazionistă a devenit virală, Vosganian şi-a primit porţia de umor. neiertător şi din...
Sambata, 07.10.2017, 19:22
Un deputat a pus gând rău găinilor de la ţară şi oului din coteţ. Varujan Vosganian este nemulţumit că, "în drumul său spre tigaie, oul nu produce niciun ban" pentru stat. Ţăranii nu înţeleg prea bine ce vrea deputatul de la păsările...
Joi, 05.10.2017, 19:25
Iar cererea e mare, mai ales după ce i-a scăpat pe Dan Şova şi Varujan Vosganian de arest. Un român ingenios a pus la vânzare sticluţa cu soluţia magică pe un site de anunţuri.Şi garantează pentru rezultat.
Sambata, 28.03.2015, 19:16
Mircea Badea a comentat referitor la ridicarea imunitații lui Varujan Vosganian ca urmare a cererii DIICOT pentru începerea urmăririi penale a lui în dosarul "Gaze ieftine".
Luni, 16.02.2015, 12:36
Au fost momente rare în Parlamentul României. Senatorul Varujan Vosganian a plâns în faţa colegilor săi care urmau să voteze pentru ridicarea imunităţii a acestuia. După ce şi-a susţinut pledoaria, senatorul a început să plângă şi a...
Joi, 12.02.2015, 16:12
Comisia Juridică a Senatului reia, astăzi, dezbaterile privind cererile MInisterului Justiţiei de avizare a începerii urmăririi penale împotriva senatorilor Ion Ariton şi Varujan Vosganian.
Marti, 10.02.2015, 13:31
Fotoliul ramas liber la Economie dupa plecarea lui Varujan Vosganian ar putea fi ocupat de Andrei Gerea. Deputatul este propunerea liberalilor pentru postul de ministru. Iar premierul a acceptat.
Marti, 15.10.2013, 14:16
Varujan Vosganian a demisionat din functia de ministru al economiei. Hartia a ajuns pe biroul premierului, la scurt timp dupa ce senatorii au votat impotriva inceperii urmaririi penale, ceruta de DIICOT.
Marti, 08.10.2013, 07:11
Varujan Vosganian si-a anuntat, luni, demisia din functia de ministru al Economiei. Crin Antonescu a declarat ca interimatul va fi asigurat de vicepremierul Daniel Chitoiu.
Luni, 07.10.2013, 23:10
DIICOT a cerut avizul Senatului si a presedintelui Romaniei pentru inceperea procedurilor de urmarire penala a actualului si fostului Ministru de Economie, Varujan Vosganian si Adriean Videanu.
Luni, 02.09.2013, 22:06
Pentru unii politicieni muzica este mai importanta decat politica. Daca ar fi sa-i numaram pe ministrii, senatorii sau deputatii talentati am putea infiinta si o. orchestra. Iata-i pe cativa dintre ei..
Vineri, 08.02.2013, 07:57
Pentru unii alesi muzica este un mod de viata, iar politica, o simpla pauza. Daca ar fi sa-i numaram pe ministrii, senatorii sau deputatii talentati, alaturi de echipele de fotbal si de tenis ale Parlamentului, cu siguranta, s-ar putea infiinta si o formatie.
Joi, 07.02.2013, 21:22
Vicepresedintele PNL Varujan Vosganian a anuntat, pe blogul personal, ca in sedinta conducerii partidului de luni a votat impotriva unei cooptari pe listele USL a lui George Becali pentru alegerile parlamentare, dupa ce Crin Antonescu a sustinut ca decizia a fost luata in unanimitate.
Marti, 16.10.2012, 13:57
Fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabara (PDL) a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca seceta ar fi cuprins mintile celor care fac parte din actualul Guvern, in cazul carora "s-au contractat celulele" si acum a inceput sa "le ploua in cap".
Duminica, 12.08.2012, 14:35
Editura franceza Syrtes a achizitionat drepturile de traducere a romanului Cartea soaptelor de Varujan Vosganian. Romanul va fi tradus de Marily le Nir si Laure Hinckel, urmand sa fie prezentat la Salonul de Carte de la Paris, editia 2013.
Joi, 05.04.2012, 00:00
Vicepresedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, joi, ca USL lucreaza la motiunea de cenzura privind UMF Targu Mures, fiind posibil ca anuntul depunerii acesteia sa coincida cu organizarea congresului USL, pe 7 aprilie, informeaza Mediafax.
Joi, 22.03.2012, 00:00
Senatorul PNL Varujan Vosganian s-a revoltat pe blog fata de atitudinea minstrului Transporturilor, Anca Boagiu, care a ridicat din umeri atunci cand a fost intrebata despre cheltuielile de capital din ministerul de resort.
Marti, 06.12.2011, 00:00
USL ar putea ataca bugetul pe 2012 la Curtea Constitutionala, a declarat la RFI vicepresedintele PNL, Varujan Vosganian. "E limpede ca trebuie o schimbare de atitudine. Altminteri, cobalto-terapia asta nu va face decat sa cronicizeze agonia in care se afla Romania", a spus senatorul liberal.
Marti, 01.11.2011, 00:00
Vineri, 5 august, va fi lansata versiunea in limba spaniola a romanului "Cartea soaptelor", scrisa de politicianul roman Varujan Vosganian, la Biblioteca Nationala din Buenos Aires, Argentina.
Joi, 04.08.2011, 00:00
Vicepresedintele PNL, Varujan Vosganian, a declarat, astazi, ca va iesi in Piata Universitatii daca actuala guvernare va aproba votul prin corespondenta la alegerile din 2012.
Duminica, 24.07.2011, 00:00
Editura 2244, parte a grupului editorial suedez Bonnier, va publica romanul "Cartea soaptelor" de Varujan Vosganian, la inceputul anului 2013. Editura 2244, lansata in mai 2011 este specializata in literaturile din zona Marii Negre - in principal literatura romana.
Joi, 21.07.2011, 00:00
"Vosganian continua sa sustina relatii mai stranse cu Moscova si a minimalizat public faptul ca Romania plateste unul dintre cele mai mari preturi din Europa pentru importurile de gaze din Rusia", se arata intr-o telegrama a Ambasadei SUA la Bucuresti clasificata "Confidential" si trimisa in 2008. Subiectul telegramei consultate de HotNews.ro: "Romania ramane pe pozitii in problema securitatii energetice, dar se teme de izolare."
Duminica, 27.03.2011, 00:00
Vicepresedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, joi, in cadrul unei conferinte de presa, ca presedintele Traian Basescu poartap ghinion economiei romanesti si ca ar trebuui sa se abtina de la comentarii in acest domeniu.
Joi, 24.03.2011, 00:00
Fostii ministri Dan Nica si Varujan Vosganian sunt cercetati penal in dosarul Posta Romana. Cei doi sunt acuzati pentru abuz in serviciu.
Miercuri, 23.02.2011, 00:00
Vicepresedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, astazi, intr-o conferinta de presa la Bistrita, ca, in opinia sa, Guvernul este "buimac", iar masurile pe care le ia sunt la intamplare, din disperare.
Vineri, 10.12.2010, 00:00
Varujan Vosganian a declarat, intr-o conferinta de presa sustinuta la Cluj, ca aceasta pozitie comuna cu PSD reprezinta un test pentru cele doua formatiuni politice.
Vineri, 19.11.2010, 00:00
Romania ar putea adera la zona euro in 2016, cu un an mai tarziu decat termenul oficial al Guvernului, de 1 ianuarie 2015, a declarat, miercuri, Varujan Vosganian, presedintele Comisiei economice din Senat si fost ministru al Finantelor
Miercuri, 29.09.2010, 00:00
Vicepresedintele PNL Varujan Vosganian a declarat ca presedintele Traian Basescu are tot felul de declaratii politice necontrolate, creand imaginea unui om epuizat, plin de frustrari si ura pe tot ce misca, fiind incapabil sa inteleaga lumea din jurul sau
Joi, 09.09.2010, 00:00
Vicepresedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, luni, dupa sedinta BPC, ca liderii PNL se vor intalni, marti, la ora 17.00, la sediul central al PNL, cu delegatia FMI, pentru a discuta situatia economica a tarii si clarificari in privinta solutiilor impuse de Fond
Luni, 02.08.2010, 00:00
Vicepresedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, comentand declaratia lui Ion Iliescu potrivit careia pentru "un pustan fara prea multa experienta politica" stilul presedintelui PNL, Crin Antonescu, este "putin obraznic", ca de la varsta fostului sef de stat "asa se vede".
Duminica, 18.07.2010, 00:00
Conducerea PSD a decis miercuri, in BPN, sa-i sanctioneaze cu excluderea din partid pe parlamentarii social-democrati care vor trage chiulul sau nu vor vota martea viitoare in favoarea motiunii de cenzura, sustin surse din cadrul acestui partid. Liderul PSD, Victor Ponta a convocat de urgenta o sedinta a Biroului Permanent National (BPN) la grupul parlamentar al deputatilor pentru a discuta strategia ante si posmotiune si a pregati sedinta Comitetului Executiv de luni. Intre timp, liberalii au luat deja o decizie similara de sanctionare cu excluderea din partid a parlamentarilor PNL care nu se vor conforma directivei de vot a partidului la motiunea de cenzura sau care vor prefera sa absenteze nemotivat.
Miercuri, 09.06.2010, 00:00
Albumul trilingv Tudor Banus, Parc(o)urs si studiul Ucronia eminesciana. Eseu despre timp si imagine in „Memento mori“ de Christian Craciun vor fi lansate dela cea de-a V-a editie a Salonului International de Carte Bookfest, organizata de Asociatia Editorilor din Romania (AER) in perioada 9-13 iunie 2010 la Complexul Expozitional ROMEXPO din Bucuresti. Editura Institutului Cultural Roman
Marti, 08.06.2010, 00:00
Simbata, 29 mai 2010, a avut loc la Madrid, Gala de Decernare a Premiilor Niram Art, oferite de Revista și Editura Niram Art, cu participarea Universitații Complutense din Madrid și a Centrului Cultural al Armatei Spaniole
Marti, 01.06.2010, 00:00
PNL crede ca singura solutie spre normalitate politica si guvernamentala o reprezinta o strategie in trei pasi: sustinerea unei motiuni de cenzura cu Guvernul Boc debarcat ca finalitate, crearea unei noi majoritati in legislativ alta decat cea actuala prin organizarea de alegeri anticipate in toamna, pentru instalarea unui nou executiv care sa nu mai fie "o amenintare pentru securitatea financiara a romanilor si pentru echilibrul puterilor in stat" si, in fine, a treia etapa, cea a unei noi incercari de suspendare a presedintelui Traian Basescu din functie, pornind de la aceasta posibila noua majoritate parlamentara si de la opinia publica actuala.
Luni, 24.05.2010, 00:00
Premierul Emil Boc a reiterat, in urma intalnirii cu reprezentantii patronatelor, de vineri, ca in perioada de criza majorarea TVA-ului nu reprezinta o solutie. Boc a declarat ca guvernul opteaza in continuare pentru reducerea cheltuielilor bugetare, astfel incat deficitul bugetar sa fie pastrat la 6,8%. Premierul a precizat ca sunt doua cauze majore care au determinat alegerea acestei variante: existenta unor derapaje in ceea ce priveste politica salariilor si a pensiilor, in 2007 si 2008, si criza economica internationala.
Vineri, 21.05.2010, 00:00
Vicepresedintele PNL Varujan Vosganian a declarat ca o eventuala asumare a raspunderii Guvernului pentru masurile convenite cu FMI va fi urmata, probabil, de o motiune de cenzura, el apreciind ca este nevoie de alt Executiv. De asemenea, si PSD a anuntat ca, in aceleasi conditii, "se va gandi la o motiune".
Vineri, 14.05.2010, 00:00
La cea de a doua editie a Premiilor Niram Art acordate de Revista Niram Art din Madrid, au fost nominalizati artisti, scriitori, regizori de teatru si promotori culturali din Romania, Spania, Armenia, Elvetia si Mexic
Luni, 03.05.2010, 00:00
Conducerea liberala a decis luni ca deputatii sai sa voteze favorabil Legea Lustratiei, care va intra in plenul Camerei Deputatilor, dupa ce actul normativ a primit raport favorabil saptamana trecuta in comisiile de specialitate.
Luni, 03.05.2010, 00:00
Varujan Vosganian, vicepresedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, a lansat cartea sa “Cartea Soaptelor” si la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava. Evenimentul a adunat peste 200 de studenti si profesori si a fost gazduit de Auditorium-ul “Joseph Schmitd”
Marti, 27.04.2010, 00:00