Antena Căutare

ALARMANT! Un virus periculos, depistat în tot mai multe localități din România! Zona din țară unde există cel mai mare PERICOL!

Un nou bilanţ al epidemiei de pestă porcină africană a fost anunțat, vineri, de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), potrivit căreia există 547 de focare în 98 de localităţi, în creştere faţă de ultimul bilanţ prezentat miercuri.

Un nou bilanţ al epidemiei de pestă porcină africană a fost anunțat, vineri, de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), potrivit căreia există 547 de focare în 98 de localităţi, în creştere faţă de ultimul bilanţ prezentat miercuri. Potrivit specialiştilor, „evoluţia bolii este agresivă” în sud-estul ţării, în timp ce în zona de nord-vest a României evoluţuia este lentă, „chiar staţionară”.

Potrivit ANSVSA, vineri, se înregistrau 547 de focare de pestă porcină africană în 98 de localităţi.

„Se constată că în zona de N-V a României boala evoluează lent, chiar staţionar, confirmându-se în 14 localităţi din judeţele Satu-Mare, Sălaj şi Bihor. Au fost afectaţi 13 porci mistreţi şi au fost ucişi 175 de porci domestici”, anunţă ANSVSA.

În schimb, în zona de sud-est a României, „evoluţia bolii este agresivă”.

Articolul continuă după reclamă

„Boala a fost confirmată în 84 de localităţi din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa şi Galaţi. Au fost ucişi 11.772 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 3 ferme comerciale, până în data de 02.08.2018, au fost ucişi 49.647 de porci. Acţiunea de ucidere în două ferme comerciale a fost finalizată şi s-a efectuat prima dezinfecţie, iar în cea de-a treia s-a început uciderea porcilor. Au fost afectaţi 20 de porci mistreţi”, mai spus specialiştii ANSVSA.

Potrivit acestora, evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

„Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană”, mai spus reprezentanţii ANSVSA.

Potrivit acestora, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

La nivel naţional până la data de 02.08.2018 au fost plătite 56 dosare de despăgubire în valoare de 148.140 de lei, iar alte 428 de dosare în suma totală de 2.065.162 de lei urmează să fie date în plată.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Pentru oameni, acest virus are, însă, impact la nivel economic şi social.

Ultimul bilanţ prezentat, miercuri, de ANSVSA arăta că există 524 de focare în 80 de localităţi.

Următorul CUTREMUR puternic se anunță DISTRUGĂTOR în București! Câte clădiri se pot prăbuși, de fapt. Primăria a anunțat... Anunț ÎNFIORĂTOR al specialiștilor despre clădirile din București: „Ce s-a spus până acum e greșit. Dacă vine UN CUTREMU...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat elicopterul
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x