Antena Căutare

Alexandru Rafila a anunțat când vom putea renunța la purtarea măștii în exterior. Restricțiile urmează să se relaxeze treptat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat când se va putea renunța la portul măștii de protecție în exterior, dar și când va înceta starea de alertă în România.

Alexandru Rafila, întrebat când am putea renunţa la masca în exterior: Într-un interval de două, trei săptămâni, dacă numărul de cazuri scade consistent şi începe şi acea scădere a cazurilor din secţia de Terapie Intensivă, astfel de măsură ar putea fi luată

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că am putea renunţa la portul măştii de protecţie cât de curând, dacă numărul de cazuri de infectare scade şi începe şi o reducere a cazurilor din secţiile de Terapie Intensivă.

Când prevede Alexandru Rafila că se va putea renunța la purtarea măștii în exterior

Alexandru Rafila a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă are un orizont de timp până la care am putea să nu mai purtăm mască pe stradă.

"Nu îmi place să fiu ghicitor, dar probabil că într-un interval de două, trei săptămâni, dacă numărul de cazuri scade consistent şi începe şi acea scădere a cazurilor din secţia de Terapie Intensivă, astfel de măsură ar putea fi luată”, a declarat ministrul Sănătății Alexandru Rafila, potrivit news.ro.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Alexandru Rafila a anunțat ce urmează după ridicarea stării de alertă. Ce se întâmplă cu masca, dar și cu vaccinarea

Când ar putea înceta starea de alertă în România

Întrebat dacă am putea renunţa la starea de alertă în luna martie, ministrul Sănătăţii a răspuns.

"Ne uităm la cifre şi luăm deciziile în cunoştinţă de cauză, împreună, adică nu vor mai fi luate decizii unilaterale, vor fi luate deciziile, vom ţine legătura şi cu alţi actori, cu mediul de afaceri, cu angajatorii din România încât să existe un punct de vedere care să le ofere şi lor predictibilitate pentru că oamenii aşteaptă şi predictibilitate în ceea ce priveşte funcţionarea activităţilor economice.

E mai bine să nu creăm o presiune asupra autorităţilor nici din partea mass-media, nici din partea populaţiei, important este să fim echilibraţi şi să comunicăm, să spunem adevărul şi oamenii să ştie exact ce urmează să se întâmple, dar, repet, în funcţie de cifre şi în funcţie de modul în care fiecare dintre noi continuăm să respectăm aceste măsuri”, a mai spus ministrul Sănătății, potrivit aceleiași surse.

Citește și: Anunțul premierului Nicolae Ciucă după ce infectările au scăzut “îmbucurător”. Ce decizie vrea să ia după data de 15 februarie

În ceea ce priveşte ridicarea restricţiilor, ministrul a declarat în urmă cu câteva zile, în timpul unei vizite la Bistriţa: ”Nu are rost să ne angajăm la termene, dar cu siguranţă termenul va fi cât mai rapid din momentul în care situaţia o va permite”.

„Chiar dacă numărul este în scădere rapidă, nu sunt puţine (cazurile – n.r.) şi aşteptăm un moment optim în care aceste restricţii să permită şi desfăşurarea în siguranţă, din punct de vedere al sănătăţii publice, a tuturor activităţilor. Nu are rost să ne angajăm la termene, dar cu siguranţă termenul va fi cât mai rapid din momentul în care situaţia o va permite. Ridicarea restricţiilor este necesară pentru reluarea cât mai rapidă a activităţii economice şi activităţii sociale obişnuite, dar trebuie totdeauna să avem în vedere că nu putem face acest lucru în detrimentul sănătăţii oamenilor. Suntem oameni responsabili. Ele vor fi ridicate cât mai rapid, restricţiile, în momentul în care situaţia epidemiologic o va permite. Astăzi au fost 18.000 de cazuri înregistrate, este de fapt, raportarea de ieri, chiar dacă numărul este în scădere rapidă, nu sunt puţine”, a declarat Alexandru Rafila sâmbătă, în timpul unei vizite la Bistriţa, potrivit news.ro.

El a precizat că starea de alertă va fi ridicată „în momentul în care indicatorii epidemiologici demonstrează că transmiterea comunitară a încetat”.

Citește și: Care sunt țările europene ce au relaxat restricțiile după doi ani de pandemie. Condițiile de călătorie în UE

Rafila a vorbit şi despre măsurile de prevenire a răspândirii virusului, arătând, în acest context, că purtarea măştii sanitare de protecţie nu este o restricţie, ci o măsură de prevenţie.

„Ridicarea stării de alertă va duce şi la ridicarea majorităţii restricţiilor. Masca nu este neapărat o restricţie, este o metodă de protecţie şi chiar dacă ea, din punct de vedere al obligativităţii va dispărea, sigur că în interior, în spaţii aglomerate, cel puţin pentru o perioadă de timp vom recomanda utilizarea în continuare a măştii, fără să fie o obligaţie”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Spațiul aerian al României a fost intens circulat, după ce avioanele au evitat să mai traverseze Ucraina. Ce a declarat ... Schimbare majoră la programul Rabla pentru electrocasnice 2022. Care sunt principalele modificări și ce aparate sunt eli...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x