Antena Căutare

Ce rugăciune trebuie rostită în Miercurea Mare și ce este „interzis” să facem în această zi de sărbătoare

Mai sunt doar câteva zile până la Paște, iar credincioșii de pretutindeni se pregătesc atât fizic, cât și spiritual, pentru seara Învierii Mântuitorului. Iată ce rugăciune îi ajută pe cei evlavioși în Miercurea Mare și ce nu este bine să faci în această zi, conform tradiției.

Ce rugăciune trebuie rostită în Miercurea Mare și ce nu este bine să facem în această zi, conform tradiției | Pixabay

Ne aflăm în Săptămâna Mare, așa cum este denumită ultima săptămână din Postul Paștelui, care începe la data de 10 aprilie, în Lunea Mare, atunci când, conform tradiției, gospodinele încep curățenia de Paște.

Totodată, înainte de sărbătoarea Pascală, considerată una dintre cele mai importante sărbători creștine, începe și „curățenia” spirituală, pe care credincioșii o fac cu ajutorul rugăciunilor. Săptămâna Mare mai este denumită și Săptămâna Patimilor, iar creștinii țin post și se pregătesc pentru Învierea Domnului.

Citește și: De ce e bine să îmbraci haine noi de Paște 2023. Mulți credincioși nu cunosc adevăratul motiv

Ce nu trebuie să faci în Miercurea Mare și ce semnificație are această zi

Articolul continuă după reclamă

În fiecare zi din Săptămâna Patimilor, preoții țin slujbe în fiecare seară, numite Denii. De asemenea, fiecare zi din această săptămână are o denumire și o semnificație. Iată ce nu trebuie să faci în Miercurea Mare!

Miercurea Mare este cea în care se amintește de momentul în care Maria Magdalena i-a spălat picioarele lui Iisus cu propriile lacrimi, în semn de căință. Tot în această zi, Iuda l-a vândut pe Mântuitor pentru 30 de arginți. În această zi, credincioșii trebuie să nu se certe, credința populară fiind că persoanele ce încalcă această tradiție vor avea parte de momente neplăcute pe tot parcursul anului.

Curățenia generală de Paște trebuie să fie gata în Miercurea Mare, în această zi recomandându-se să se spele ferestrele, pentru a lăsa razele de soarele să pătrundă mai bine în locuință în zilele de Paște. Se spune că de Miercurea Mare gospodinele nu trebuie să toarcă.

Citește și: Tradiții în Săptămâna Mare 2023. Ce obiceiuri există pentru fiecare zi din Săptămâna Patimilor

Rugăciune pentru Miercurea Mare 2023

„Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.

Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin!”

Rugăciune pentru iertarea păcatelor pe care să o spui în Săptămâna Patimilor

„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ne‑ai învrednicit pe noi a trece vremea cinstitului şi dumnezeiescului post de patruzeci de zile, care s‑a însemnat de Tine şi s‑a dat nouă prin Tine. Cel ce ai pus nouă pocăinţă pentru mântuirea sufletelor şi curăţirea trupurilor şi spre izgonirea demonilor. Care ne‑ai arătat nouă spre închinare chipul cinstitei Tale cruci şi ne‑ai dăruit să o sărutăm cu atingerea nevrednicelor noastre buze.

Cel ce ne‑ai învrednicit să auzim de învierea prietenului Tău Lazăr şi de intrarea Ta în Ierusalim, întâmpinat fiind de pruncii evreieşti care grăiau, strigând: osana întru cei de sus; şi să vedem mântuitoarele Tale patimi şi să ne închinăm dumnezeieştii Tale răstigniri, suliţei, trestiei, buretelui, pogorârii celei de pe cruce şi îngropării, şi să ajungem la cinstita şi dumnezeiasca Ta înviere.

Pentru aceea, văzând ziua învierii Tale, cu bucurie strigăm Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, şi împreună cu îngerii, cu arhanghelii, cu heruvimii, cu serafimii, cu toţi sfinţii şi cu preacurata Maica Ta, Te slăvim, lăudându‑Te pe Tine, marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Şi acum Te rugăm, Stăpâne, pentru robii Tăi aceştia, care vin sub acoperământul casei Tale celei sfinţite, primeşte pocăinţa lor şi‑i iartă pe dânşii, pentru învierea Ta, de mulţimea păcatelor celor nenumărate, ştiute şi neştiute, de voie şi fără de voie; curăţeşte‑i ca pe desfrânata ce plângea, şi ca pe Petru care se lepădase şi plângând cu amar iarăşi l‑ai primit.

Primeşte smerenia şi mărturisirea robilor Tăi, precum ai primit pe vameşul care cu suspin se ruga.
Pune frica Ta în inimile lor ca să se teamă de Tine şi să Te iubească din toată inima lor. Dă‑le lor să păzească toate poruncile Tale în toate zilele vieţii lor, umblând după voia Ta.

Învredniceşte‑i pe dânşii fără osândă să vină şi să se împărtăşească cu preacuratul Tău Trup şi cu cinstitul Tău Sânge, ca, primindu‑le cu vrednicie, să fie părtaşi împărăţiei Tale, lăudându‑Te şi slăvindu‑Te pe Tine, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi bunul şi de‑viaţă‑făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Cine este Dalai Lama și de ce oamenii îl cred un iluminat al timpurilor. Acesta îi spune unui băiat lucruri scandaloase... Cum a reacționat Arhiepiscopul Tomisului când a aflat că s-a discutat ca ortodocșii și catolicii să petreacă Paștele împ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor câștigătoare
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x