Dependenţa de internet este definită prin preocupări excesive pentru mediul online, dorinţă imperioasă şi comportamente de utilizare a internetului, toate acestea conducând la disfuncţii în plan social, profesional, şcolar sau familial, ori la disconfort semnificativ pentru persoana în cauză.
Este concluzia sumbră la care a ajuns dr. Octavian Vasiliu, medic primar psihiatru, psihoterapeut specialist la Secţia Clinică de Psihiatrie a SUUMC "Carol Davila" Bucureşti.
''Internetul este o prezenţă din ce în ce mai constantă în viaţa tuturor, fapt reflectat de un sondaj IRES care a arătat că 68% dintre respondenţi intră zilnic pe internet, iar 32,7% dintre utilizatori petrec zilnic între una şi trei ore online. Creşterea exponenţială a utilizării internetului a fost raportată la nivel mondial, iar populaţia tânără este cea mai predispusă la folosirea abuzivă a acestuia. În ceea ce priveşte efectele nocive ale expunerii excesive la mediul online, ele au fost sintetizate sub forma unei tulburări mentale încă din anul 1995, atunci când s-au stabilit şi primele criterii de diagnostic pentru această adicţie'', arată psihiatrul.
Din punct de vedere al diagnosticului, la fel ca în cazul oricărui tip de dependenţă, elementele esenţiale sunt reprezentate de proeminenţa obiectului dorit (accesarea internetului devenind acţiunea preferată a persoanei, mergând până la ignorarea unor elemente importante ale vieţii cotidiene, de exemplu în cazul celor care nu mai sunt interesaţi de activităţile şcolare ori profesionale, mergând până la ignorarea alimentaţiei sau a igienei personale din cauză că sunt ocupaţi toată ziua cu jocurile online), variaţii ale dispoziţiei (nervozitate, nelinişte, trecerea de la euforie la depresie), toleranţa (este nevoie de petrecerea din ce în ce a mai multor ore pe internet pentru ca persoana să resimtă satisfacţie), sevrajul (lipsa posibilităţii de a accesa internetul produce simptome precum dispoziţie depresivă, nelinişte psihomotorie, insomnie, reducerea apetitului alimentar etc.), conflictul interior (persoana este prinsă între dorinţa de a abandona obiectul dependenţei şi dorinţa de a se folosi de acesta în continuare) şi recăderea (persoana poate avea perioade în care să se abţină de la comportamentul adictiv, dar apoi simte nevoia de a-l relua), explică medicul.
''Această formă de adicţie a fost raportată în special la persoanele de sex masculin care se află în a treia sau a patra decadă de viaţă, precum şi la cei care asociază simptome precum dispoziţie depresivă, anxietate, fobii, agresivitate, manifestări psihotice, acuze somatice fără substrat organic. Internetul este deseori utilizat abuziv de copii şi adolescenţi, mai ales de către cei care au concomitent tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD), tulburări depresive, tulburare obsesiv-compulsivă sau schizofrenie. De asemenea, odată instalată dependenţa de internet, riscul ca pacientul să dezvolte o dependenţă de alcool sau de altă substanţă, ori să sufere o agravare a unei probleme de sănătate mentală pre-existentă nu este de neglijat'', mai spune el.
Dr. Vasiliu subliniază că evaluarea unei persoane care este diagnosticată cu dependenţă de internet trebuie realizată într-o manieră interdisciplinară, în acest proces fiind implicaţi psihiatrul (ca manager de caz), psihologul clinician şi psihoterapeutul, ulterior putând fi cooptaţi în echipa terapeutică şi alţi specialişti.
''În cadrul acestei forme de dependenţă au fost identificate mai multe entităţi nosologice, pe lângă adicţia generată de internet: dependenţa de jocuri online, dependenţa de jocuri de noroc online (cazinourile virtuale, de exemplu), dependenţa de site-urile de socializare, dependenţa de pornografie online, dependenţa de cumpărături din magazinele virtuale etc. Aceste sub-tipuri au un presupus substrat neurobiologic şi psiho-social comun, motiv pentru care metodele de tratament sunt similare. Principalele forme de terapie sunt reprezentate de psihoterapia cognitiv-comportamentală individuală şi de grup, antidepresivele serotoninergice, antidepresivele dopaminergice şi antagoniştii receptorilor opioizi. O abordare multidimensională, care să includă atât analiza elementelor de vulnerabilitate individuală, restructurarea cognitivă, tehnici de relaxare şi lărgirea repertoriului metodelor de coping în cadrul psihoterapiei, precum şi medicaţia psihotropă axată pe reducerea craving-ului şi a tulburărilor emoţionale asociate este necesară în majoritatea cazurilor. Implicarea familiei şi a celorlalţi factori de suport psihosociali este importantă pentru succesul terapiei, la fel ca în orice dependenţă, fie ea de tip comportamental sau de substanţă'', conchide doctorul Octavian Vasiliu.
