Antena Căutare

Ecaterina Andronescu anunță noi schimbări majore la BAC: Cum vor fi subiectele

Ecaterina Andronescu anunţă schimbări în ce priveşte viitoarele subiecte la Bacalaureat, luând în calcul ca BAC-ul viitor să conțină și teste grilă. 

schimbari majore bac 2020

Ecaterina Andronescu anunţă schimbări în ce priveşte viitoarele subiecte la Bacalaureat, luând în calcul ca BAC-ul viitor să conțină și teste grilă.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a afirmat într-o conferință de presă că „este pregătită noua lege a educației, care va avea trei legi: legea învățământului preuniversitar, legea învățământului universitar și statutul cadrului didactic”. În aceeași conferință, Ecaterina Andronescu a afirmat că nu exclude transformarea în școli profesionale a liceelor cu rate scăzute de promovare la Bacalaureat și a vorbit și despre posibilitatea introducerii testelor grilă la examene, evitând însă să să spună dacă subiectele de la examenele următoare vor fi 100% grilă sau numai parțial.

”La Politehnică, de foarte mulți ani, după ’89, lucrările scrise sunt pe itemi obiectivi. S-ar putea să îi supărăm pe unii dintre profesori, dar le vom explica că este calea pe care trebuie să mergem. Sunt mulți care spun că nu se poate la materia X să mergem pe itemi obiectivi. Dar uitați-vă la testele Cambridge. Luăm în calcul, când o să avem situația exactă o să elaborăm metodologia pentru examenele viitoare și o să vă comunicăm”, a declarat Andronescu, potrivit edupedu.ro.

Reamintim că tentativa introducerii testelor grilă la examenele naționale precum Evaluare și Bacalaureat chiar de anul acesta a iscat un scandal major, mulți dintre părinți fiind revoltați de schimbări. Modelele de subiecte prevedeau ca 40% dintre cerințele de la examene să fie itemi obiectivi, adică întrebări deschise și tip grilă.

Articolul continuă după reclamă

Ecaterina Andronescu a mai adăugat că cele trei legi ale educației vor fi suspuse dezabetrii publice cât mai curând, urmând ca din toamna acestui an să fie supuse și dezbaterilor din Parlament. “În viitoarea lege extindem autonomia și la nivelul inspectoratelor școlare, dar și la nivelul școlilor. Colegiile centenare și colegiile pedagogice – trebuie să extindem această autonomie care astăzi există în universități, cu autonomie profesională a dascălilor“.

De ce vrea Ecaterina Andronescu să modifice subiectele la BAC

Numărul de contestații depuse, dar și al notelor modificate în urma acestora ”excesiv de mare, ceea ce este un mare semnal de alarmă pentru noi. Un semnal de alarmă care impune automat și măsuri pentru a remedia această situație“, a afirmat ministrul Educației, adăugând: ”În ce constă măsurile: să regândim examenele, din punct de vedere al itemilor obiectivi, și din punct de vedere al formării celor care evaluează. Diferențele sunt inacceptabile!”

Citește și: Ministerul Educației ia măsuri după greșelile de corectare la Bac. "Numărul tezelor care au primit note mult mai mari este excesiv"

Cum puteau fi nenorociți elevii de profesori! Cele mai grave greșeli de corectare la Bacalaureat. Cum se poate ajunge de la 3.70 la 10.00​

Măsuri pentru profesorii care au corectat greșit la Bacalaureat

În contextul în care rezultatele de la Bac de anul acesta și contestațiile depuse de elevi au scos la iveală greșeli grave de corectare din partea profesorilor, Ecaterina Andronescu a adeclarat că va lua măsurile necesare. Astfel, oficialul așteaptă lista nominală a celor care au avut asemenea diferențe mari de note după contestații, după care se va face o analiză. ”Prima măsură ar fi că aceste cadre didactice să nu mai participe la evaluările de anii următori”, a punctat ministrul, o altă măsură fiind și formarea evaluatorilor.

Vezi, mai jos, video cu declarațiile complete ale Ecaterinei Andronescu în conferința de presă, susținută joi, 18 iulie 2019.

Ministrul Educaţiei Naționale, Ecaterina Andronescu, a susţinut joi, 18 iulie, ora 12:00, o conferinţă de presă, la sediul Ministerului Educației Naționale. Principalele teme abordate au fost: rezultatele finale înregistrate la Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a (sesiunea 2019), rezultatele finale înregistrate la examenul național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2019), activitatea instituției în primul semestru al anului în curs.

Reamintim că rezultatele finale la Bacalaureat 2019, după soluționarea contestațiilor, în sesiunea iunie-iulie 2019, indică o rată de promovare de 75,5%, în creștere cu 1,8% față de rezulattele inițiale, înainte de contestații - 73,7%.

Comparativ însă cu rezulatatele finale de la BAC 2018, respectiv 74,7%, creșterea este de 0,8%.

sursa video: privesc.eu.

Transhumanța în România și la nivel mondial în ultimii ani... Mega Image continuă parteneriatului cu producătorii locali de legume...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat elicopterul
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x