30 de morţi, peste 140 de oameni răniţi aflaţi în stare gravă, alte zeci deja tratate şi trimise acasă. Ce s-a întâmplat la Colectiv nu e despre accidente, e despre drame. Acelea care distrug lumi, care emoţionează, care lasă în urmă tristeţe şi goluri de neînlocuit, care te fac să-ţi pui semne de întrebare, care te unesc şi te împrietensc cu români de-ai tăi.
Uniţi într-o mare de suferinţă, peste 10.000 de oameni s-au strâns în Piaţa Universităţii şi au mers, într-o defilare tăcută şi încărcată de emoţie, până la Clubul Colectiv, loc în care, vineri, destinele au luat chip de foc şi au fost înghiţite de flăcări.
La ora 14 am ajuns în Piaţa Universităţii, locul de unde se pleca spre clubul Colectiv. Erau o mie de oameni, majoritatea îmbrăcată în negru, cumpărase flori şi lumânări, pentru a aduce un ultim omagiu celor care şi-au pierdut viaţa vineri seară, apoi, din ce în ce mai mulţi. Nu-i mai puteai număra. Tineri şi adulţi, copii şi bătrâni, cu toţii erau adunaţi în faţa Universităţii.
EXCLUSIVITATEA CARE OMOARĂ
Am nimerit lângă un băiat care vorbea despre Claudiu… Să fie, oare, acel Claudiu? Eroul care a salvat o fată şi a fost declarat decedat azi-dimineaţă? Da, despre el. „Ştii de ce a fost în club? Pentru exclusivitate! S-a bătut să facă poze la acest evenimente, ba chiar era mândru şi a pus asta şi pe Facebook. Era un om minuntat, un prieten extraordinar şi un fotograf foarte bune. A plătit cu viaţa pentru acea exclusivitate”.
Cuvintele lui mă fac să uit complet că în jurul meu sunt mii de oameni. Întorc, uşor, capul, şi şterg lacrima. Aşa facem toţi, deci nimeni nu iese în evidenţă când plânge. Durerea e a tuturor, ne-o dăm de la unii la alţii.
Marşul se numeşte Silent Walk, un nume sugestiv pentru felul în care s-au desfăşurat lucrurile. Au fost prezenţi numeroşi jandarmi care îi coordonau pe oameni, traficul a fost oprit, însă totul a decurs normal, până la final. Of, doamne, de ce acest „normal” nu putea să apară şi vineri. În acea vineri…
E frig şi cald în acelaşi timp. E exact aşa cum băieţii şi fetele din Clubul Colectiv simţeau în acea noapte. Frigul nopţii, combinat cu căldura focului. O imagine prea dură şi pentru cele mai negre filme, un coşmar în mijloc de Bucureşti, o amăgire a siguranţei, o distracţie încheiată brusc, barbar, dureros.
Acum mergem, ne mişcăm. O facem uşor, păşind greu, respirând greu. În faţa mea, un domn cu handicap face efortul de a ajunge şi el la locul tragediei. Nu este nici foarte tânăr, nici bătrân. Înţeleg că încă se mai poate. Că încă suntem oameni şi ne pasă. Şi acţionăm! Oamenii vorbesc, nu ştiu cine e de vină pentru ce s-a întâmplat. O femeie este nervoasă şi îi acuză pe proprietarii clubului. Un băiat de lângă mine povesteşte că el a fost la faţa locului: “Noi am scăpat. Am doi prieteni- unul a murit, celalalt a scăpat şi el, dar este rănit. Erau colegi de trupă cu noi. Am ieşit prin gangul din stânga. Au murit oameni şi în faţa clubului, şi la ieşirea din club. Când au deschis uşa şi a intrat oxigen s-a produs combustie”. Un alt domn din spate povesteşte că fratele lui a avut concert pe data de 2 octombrie în club Colectiv.
În faţă şi în spate, nu se pot zări decât oameni. Este un gest de solidaritate care arată că o astfel de tragedie nu ne lasă nepăsători. Patru tineri ţin drapelul României pe care este şi poza lui Claudiu. Nu am putut să văd decât că pe acesta scrie “Eroii”. Dar este destul.
Distanţa am parcurs-o într-o oră. Am ajuns la clubul Colectiv şi încă îmi pare că miroase a fum, a om, a flacără. Din cinci în cinci minute, se aude “Sunt în spate mii de oameni care vor să aducă omagiu. Nu staţi pe loc. Înaintaţi!” Se înaintează foarte greu. Cameramani de la diverse posturi de televiziune sunt urcaţi pe garajul de la intrarea în gang. Cei care au venit cu buchete de flori le trimit în faţă, iar apoi se retrag. Cei care au venit cu lumânările aprinse aşteaptă. Sunt şi bătrâni care stau la coadă, răbdători.
După câteva zeci de minute, ni se spune să mergem în faţă, pentru că nu mai este loc pentru a lăsa candele. Deasupra gang-ului de la intrare este scris pe o pânză “Odihniţi-vă în pace!”. În aer, flutură drapelul României şi se văd diverse pancarte, pe care oamenii au scris “Vrem spitale. Nu catedrale”, „Intrarea liberă, ieşirea te costă viaţa!”. Te cuprind fiorii când priveşti în jur.
.jpg)
În faţă, un Colectiv gol, distrus, ce poartă între pereţii săi secrete dure, imagini grave, destine frânte. În spate, un Colectiv plin cu români, gata să fie alături de tot şi de toate, uitând de răcoare, uitând de probleme şi aşteptând, într-o duminică de noiembrie, să lase un gând bun în locul unde, dintr-un calcul greşit al destinului, 30 de oameni şi-au pierdut viaţa.
Români, să fim un Colectiv mai bun de acum încolo…
FOTO şi TEXT: Ileana Popescu
Mărturisirile înfiorătoare ale unui salvator despre ”Infernul” din Colectiv: ”Era un fum dens și un miros înțepător! Zec... Imagini nedifuzate de la tragedia din clubul Colectiv! E pur și simplu cutremurător...
