Antena Căutare

Mireasa a aflat că logodnicul ei s-a culcat cu domnișoara de onoare! Una dintre femei a ajuns pe masa de operație, cealaltă în arest!

De la biserică, o viitoare mireasă a ajuns în spatele gratiilor. Femeia s-a dezlănțuit, în momentul în care a aflat că logodnicul ei a înșelat-o cu cea mai bună prietenă a ei, domnișoara de onoare și cea care a ajutat-o să organizeze nunta.

De la biserică, o viitoare mireasă a ajuns în spatele gratiilor. Femeia s-a dezlănțuit, în momentul în care a aflat că logodnicul ei a înșelat-o cu cea mai bună prietenă a ei, domnișoara de onoare și cea care a ajutat-o să organizeze nunta.

Cea mai mare frică a mireselor este ploaia în ziua nunții. Niciuna nu s-ar gândi vreodată să afle, cu puțin timp înainte de a păși în fața altarului, că logodnicul ei a avut o aventură cu domnișoara de onoare.

Helen Hoaken, în vârstă de 37 de ani, din Exeter, Marea Britanie, și-a atacat domnișoara de onoare, după ce a aflat că a avut o aventură cu logodnicul ei. Furioasă, Helen a plecat în căutarea lui Carol Clarkson, însetată după răzbunare. S-au întâlnit pe stradă, unde mireasa a declanșat un atac cumplit. Și-a prins prietena de păr și a izbit-o cu capul de asfalt.

Trecătorii au reușit cu greu să le despartă pe cele două. Carol a ajuns la spital, cu un traumatism cranian sever și hemoragie cerebrală. Medicii au intrat cu ea imediat în sala de operații, încercând să-i salveze viața.

Articolul continuă după reclamă

Mireasa furioasă a fost arestată și condamnată la zece luni de închisoare, pentru vătămare corporală. Nunta a fost amânată.

Judecătorul Timothy Rose a recunoscut că situația în care a fost pusă Helen nu a fost deloc ușoară: „Victima urma să vă fie domnișoară de onoare la nuntă. Ați aflat că aceasta a avut o aventură cu logodnicul dumneavoastră. În mod evident, erați nervoasă și rănită. Înțeleg cât de greu v-a fost.”

Ameninţările cu care se confruntă Terra afectează întregul palier viu... Răzbunarea unei mame! Ce a scris pe mașina bărbatului care i-a lăsat fiica minoră însărcinată: „Te-ai culcat cu ea și ma...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Super Neatza, 19 iulie 2024. Cum să gestionezi timpul pentru a avea un stil de viață sănătos
Super Neatza, 19 iulie 2024. Cum să gestionezi timpul pentru a avea un stil de viață sănătos Vineri, 19.07.2024, 09:55
Ai sport în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x