Moș Aurică. 105 ani. Erou. Șapte ani prizonier la ruși, în Siberia. ”Moarte, te rog să mă iei și pe mine!”

A plecat pe front la 27 de ani. Și-a lăsat soția însărcinată. A luptat să elibereze Basarabia și Bucovina. A ajuns la Stalingrad. A stat la masă cu moartea. De zeci de ori. A fost luat prizonier și trimis în Siberia, în lagăr. Șapte ani a reconstruit Rusia Sovietică. În țară l-au băgat la pușcărie. Așa, de control, poate-s de-ai lui Hitler, poate-s de-ai lui Antonescu. Moș Aurică Antonie, din Romanii de Sus, Horezu. 105 ani. Erou

Publicat: Marti, 08 Octombrie 2019, 07:51 | Actualizat Marti, 08 Octombrie 2019, 12:08

Aurică Antonie a plecat pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial la 27 de ani. Era primăvară. Se născuse fix în anul în care cealaltă mare conflagrație a omenirii tocmai pornea la drum, 1914. Și-a lăsat soția gravidă și-a trecut Prutul, să elibereze Basarabia și nordul Bucovinei de sub ocupația rusească. A ajuns la Stalingrad. Au fost nimiciți. Era frig, luptau cu arme vechi de peste 30 de ani, nu aveau ce mânca. Pentru că pâinea se terminase, au luat grâul cailor. l-au măcinat și l-au consumat la prânz. ”Stăteam într-un frig crunt, toți eram înghețați și ne hrăneam cu nutrețul cailor”, îți aduce aminte.

Aici au murit 2.000.000 de oameni! Un singur edificiu a rămas în picioare. Apărat de 25 de suflete. CASA LUI PAVLOV, simbolul STALINGRADULUI

A văzut zeci de camarazi de arme stingându-se la câțiva pași de el. Nu i-a fost teamă niciodată, dar erau momente când își dorea să piară. ”Voiai să strigi, către moarte, ia-mă și pe mine, ia-mă și pe mine!” Dar se gândea la copilul de acasă, ținea să trăiască doar pentru el. Când rușii au pus stăpânire pe Moldova noastră, l-au luat prizonier. A ajuns în Siberia, în lagăr de muncă. Opt ani de calvar a rămas în URSS. L-au băgat la muncă silnică, l-au pus să reconstruiască orașele distruse de război. Ceva de genul: ”voi ați făcut asta, voi să reparați!” Stalingrad, canalul Volgăi, ”Țara Turcilor” - Turkistan. A făcut o cale ferată, pentru o mină de aur și de aramă. A cărat cu cârca blocuri mari de piatră. Nu s-a plâns, pentru că spera ca vreodată să se poată întoarce la a sa familie.

Articolul continuă după reclamă

Moș Aurică. 105 ani. Erou. Șapte ani prizonier la ruși, în Siberia. ”Moarte, te rog să mă iei și pe mine!”

Eroi români făcuți prizonieri după bătălia de la Stalingrad

În țară deprinsese meșteșugul lăcătușului-mecanic. Acolo, printre străini, a găsit o daltă, un ciocan, un clește și niște chei. Era priceput, așa că-l strigau: ”Anatolie, Anatolie!” Se ducea, rezolva problemele.

L-au eliberat înainte de Crăciunul din 1950. Ei, rușii. Noi, românii, l-am preluat și l-am arestat! Cum? Nu, nu e o greșeală! A ajuns la Penitenciarul de la Târgșor. Comuniștilor le era teamă ca nu cumva printre prizonierii de război să se fi strecurat legionari sau...naziști. O jumătate de an a stat acolo. Au început să facă grevă. Au adus un batalion, au fost amenințați că vor fi împușcați. ”Puteți trage liniștiți, noi am trecut prin asta”.

A ajuns la 105 ani. Pe 26 octombrie îi adună. Trăiește acolo, singur, în Romanii de Sus, dar fiul său are grijă de el. La 100 de ani a fost făcut cetățean de onoare în Horezu. Nea Aurică. Nea Aurică Antonie, eroul nostru...