Antena Căutare

Bani de la stat pentru zeci de mii de români! Polițiștilor le vor fi decontate și ratele pentru locuințele cumpărate cu rate de la dezvoltatori

Polițiștii ar putea să beneficieze de decontări lunare pentru cazare și în cazul apartamentelor pe care și le achiziționează cu rate direct la dezvoltatorii imobiliari, potrivit unui proiect de modificare a Statutului polițistului publicat miercuri în dezbatere publică. Acum, însă,  ei beneficiază de astfel de decontări, dar numai pentru chiria lunară sau pentru achitarea ratei la o locuință cumpărată printr-un credit bancar.

Polițiștii ar putea să beneficieze de decontări lunare pentru cazare și în cazul apartamentelor pe care și le achiziționează cu rate direct la dezvoltatorii imobiliari, potrivit unui proiect de modificare a Statutului polițistului publicat miercuri în dezbatere publică. Acum, însă, ei beneficiază de astfel de decontări, dar numai pentru chiria lunară sau pentru achitarea ratei la o locuință cumpărată printr-un credit bancar.

Astfel, în cazul în care proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului va fi modificat, aceștia vor putea beneficia de compensare a cheltuielilor suportate cu cumpărarea unei locuințe în rate. În acest moment, polițiștilor le sunt acoperite doar cheltuielile pe care le au cu chiria sau cheltuielile pe care trebuie să le suporte în urma contractării unui credit ipotecar/imobiliar (această ultimă opțiune a fost reglementată în decembrie 2018).

Citește și: Individul care a furat probele de la secția de poliție din Cornu ar fi acționat la pont! Cinci polițiști, anchetați disciplinar

Conform proiectului, cheltuielile care vor fi acoperite sunt reprezentate de costurile lunare „generate de contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe conform scadențarului de plată, mai puțin cele legate de rambursările anticipate, eventualele dobânzi penalizatoare şi alte costuri care nu se regăsesc în scadențarul de plată a ratelor lunare”, potrivit Avocatnet.ro.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, condițiile de obținere a compensării cheltuielilor vor fi la fel ca cele de până acum:

Citește și: Polițist acuzat că a încercat să violeze două fete

  • polițistul să fie numit în prima funcție într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul sau
  • să fie nevoit să se mute în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul;
  • să nu dețină o locuință proprietate personală în acea localitate, nici el/ea și nici soția/soțul acestuia;
  • să nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător;
  • compensația poate ajunge până la 50% din salariul de bază;
  • compensația să acopere o singură locuință achiziționată în timpul carierei;
  • compensația va putea acoperi doar achiziționare unei locuințe, în rate, fiind exclusă posibilitatea cumulării acestei compensații cu o alta (pentru chirie, de exemplu).
  • Important! Și poliștii numiți în prima funcție sau mutați în interesul serviciului în localitatea de domiciliu vor putea obține beneficiile mai sus-menționate, însă doar „în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însușite de către conducătorul unității din care face parte polițistul, la solicitarea acestuia”.
Tinerii care au evadat din Centrul pentru Măsuri Educative Buziaş, prinși de polițiști, după aproape 24 de ore... Metrorex anunţă deschiderea mai multor casierii destinate achiziţionării titlurilor de călătorie pentru elevi şi studenţ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini o cunosc
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători, premii importante
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători,...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x