„Ce ni se parea mai incantator in comorile lui Fanny erau feluritele pastile pentru fumatori: unele mititele si de toate culorile curcubeului, altele mici si plate care purtau un nume oriental pe capac si o gazela. Mai erau si niste pastile viorii in forma de inima cu gust de toporasi; acestea imi placeau mai mult, si in zilele de vreme buna, mustacioasa Fanny, cu chip de spaniola, era foarte darnica din proviziile Altetei Sale Imperiale. «Sacheturile» mari ca niste saltelute, albastre sau trandafirii, atarnate printre toate rochiile si rufele mamei, erau pline cu pudra de iris si veneau totdeauna de la Florenta unde se fabricau. Fanny Renwick era un adevarat tiran.
Orice camerista regala devine tiran, oricat de umila ar fi obarsia ei. A ajuns sa fie o datina ca ele sa dojeneasca si chiar sa asupreasca pe cei ce ocupa un post inferior si sunt la cheremul lor. Mai tarziu cand eu nu mai eram acasa, mama avut o alta camerista, numita Jolly. Ceva mai putin „jolly" decat Jolly nu se poate inchipui.
Dar cand iesi la pensie Fanny, Jolly ajunsese la randul ei tiranul celorlalti si ii chinui cum fusese ea chinuita; insa nici aceasta inaintare in grad nu izbuti sa faca pe Jolly ceva mai „jolly" decat fusese vreodata. Stramosii spanioli ai lui Fanny erau poate pricina unui simt al umorului pe care-l avea; uneori trecea cate un fulger de stralucire in ochii batranei Fanny, ceea ce-ti inlesnea, cu ajutorul imaginatiei, s-o vezi pur¬tand o mantila neagra, o floare rosie la ureche si zambind unui hidalgo.
Tot articolul, in Jurnalul National
