Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:30Asia Express - Drumul Dragonului

Un medic militar care îngrijește bolnavi de COVID-19, mărturisiri din infernul de la Suceava: ”Suntem în război. Pregătiți-vă de ce e mai rău!”

Un medic militar care a ajuns să îngrijească persoane infectate cu noul coronavirus în Suceava a explicat că situația de acolo este depășită, că este ”la război”, în ciuda faptului că a studiat foarte bine virusul și avea un plan bine pus la punct.

Un medic militar care îngrijește bolnavi de COVID-19, mărturisiri din infernul de la Suceava: ”Suntem în război. Pregătiți-vă de ce e mai rău!”

Într-o postare făcută publică pe Facebook, Mihai Alexandru anestezist, medic militar, care îngrijește pacienții din Suceava, a povestit cum a primit vestea că va fi în prima linie în lupta cu noul coronavirus, dar și faptul că ”realitatea din teren n-a fost deloc așa cum se aștepta”.

”Eu sunt anestezist, medic militar și acum va scriu din Suceava. Pentru cine scriu? În primul rând pentru mine, ca nu cumva să uit vreodată ceea ce simt acum. Și în al doilea rând, pentru colegii mei anestezișți - pe mulți îi cunosc personal, fac parte din rețeaua mea de suport și eu din rețeaua lor. Și în al treilea rând pentru voi toți! Toți cei ce așteptați apăsăți de propria așteptare.

În armată ordinele se execută, nu se discuta! Știe toată lumea. "Mâine plecați la Suceava" "Am înțeles! Să trăiți!" Oamenii din jurul meu s-au activat, am primit mesaje de susținere, și-au manifestat compasiunea și mi-au oferit ajutorul. Familia mea a acceptat cu greu și lacrimi ordinul. Dar mie nu mi-a fost frică nicio secundă. Voi deschide acum o poartă spre mintea mea de atunci - dincolo de poartă asta ați fi găsit același peisaj la mulți anestezișți. Mi-am pus în bagaj toate șosetele - nu aveam de gând să pierd timpul spălând și uscand rufe - și cel mai inportant, mi-am luat cărțile. Sentimentul era că plec la un examen din sesiune dar la care nu are ce să-mi pice și să nu știu. La fel ca și ceilalți colegi ai mei, în ultimele săptămâni am studiat materialele publicate despre COVID-19. Tacticos, am pus piesele cap la cap ca un puzzle. Totul se potrivea. În mintea mea misiunea era clară, pașii stabiliți. Știam dinainte toate mișcările adversarului, îl studiasem avid, nu avea niciun as în mânecă. Frumosetea planului meu era atât de îmbătătoare încât chiar și eu m-am îndrăgostit de el. Pe drum, le-am explicat și colegilor ce au de făcut. Eram o echipa tactică iar eu îmi asumasem rolul de a conduce sesiune de briefing. Cu toate aceste referințe militare evidente, eu încă nu știam că nu mergem la examen - ci la război.
GREȘALĂ.

Cu siguranță că v-ați întrebat unde au greșit italienii, spaniolii sau americanii. Cred că pot să vă dau un răspuns - dar nu încă, mai așteptați puțin.
Mai mult, nu cred că este cineva cu atâta minte încât să fie capabil să-și deblocheze telefonul dar care să creadă că avem vreun sistem (orice sistem, inclusiv cel medical! sau mai ales acesta) care să funcționeze mai bine ca acolo. În plus, sunt popoare în a căror material genetic este impregnat războiul. Cu toate acestea, în condiții tactice mult mai favorabile, echipamente medicale, protocoale pre-existente (americanii au organizații naționale care se ocupă cu simularea unor pandemii), personal medical (pentru colegii mei medici care nu au lucrat în afara țării: nu încercați să vă imaginați - sunt mai mulți decât vă puteți voi imagina), capacitate logistică superioară, infrastructură adecvată...cu toate acestea, COVIDel i-a îngenunchiat.

Sunt convins că toți colegii mei medici, inclusiv cei din Italia, Franța, Spania, UK sau UȘA au avut un plan asemănător cu al meu. Împărțim pacienții în fenotipuri: LOW vs HIGH. Ca să îi împărțim le facem un test de încărcare cu oxigen. Dacă sunt Low, însemna că au doar o nepotrivire între ventilație și perfuzie dar au încă complianța pulmonară bună, pot să-și crească tidal-volume (Tv) și atunci oxigenarea lor se va îmbunătăți. Dacă ajung la SpO2>92-94 îi manageriem conservator, pe secții, îi învățăm să facă auto-proning (sună mai savant decât este în realitate treaba asta; cine nu știe ce este, nu vă voi strică surpriza, dați un search :)) ) și îi urmărim ca să nu dezvolte complicații ulterior pentru că COVID-19 poate avea și un pattern de evoluție bifazic.

Dacă nu răspund la testul de încărcare cu O2, înseamnă că au alveolele inundate și complianța pulmonară scăzută și această categorie răspunde doar la PEEP deci trebuie să-i intubam și să-i ventilam mecanic. Datele par să sugereze suport ventilator precoce. După ce-i intubam e nevoie să monitorizăm P-plat și să o mentimem sub 30 iar driving pressure dP<15. Ventilam cu volume mici pentru asta, 6 sau chiar 4ml/kg. Ajustăm PEEP și FiO2 ptr o saturație de 90-92%. Dacă e nevoie ne permitem hipercapnie relativă până la pH de 7.2 sau chiar 7.15 după care infuzăm continuu bicarbonat de sodiu. Monitorizăm continuu WOB, spațiul mort și gradientul alveolo-capilar. Dacă ne crește spațiul mort ventilat înseamnă că e posibil să existe tromboză micro-vasculară. Anticoagulam (eventual de la început în doze curative dacă nu identificăm factori de risc). Evaluăm constant CRP și Feritina pentru a identifica un eventual t0 al furtunii citokinice când putem iniția un contra-atac imunosupresor. Instalăm santinele hemodinamice - tensiune arterială invazivă, monitorizarea debitului cardiac pentru a identifica un eventual atac asupra cordului. Simplu, nu?

Hai să facem împreună un inventar. Pentru planul meu avem nevoie de ventilator mecanic pentru toți cei care se încadrează în fenotipul HIGH, cineva care să monitorizeze toate presiunile măcar o dată pe ora, analizator de gaze sanguine, senzor de etCO2 la fiecare, cateter arteial, transducer de presiune, monitoare de CO (măcar unul sau două că le poți mută dar oricum ai nevoie de kituri pentru majoritate pacienților), om care să monteze toate aceste catetere (centrale, radiale, femurale), personal mediu care să recolteze probe, personal auxiliar care să îngrijească bolnavii și foarte important un centru de comandă - cineva care să integreze activitatea. Noi facem asta în fieecare zi, nu? Avem mereu pacienți cu ARDS (deși ideea asta e încă în discuție, e posibil să nu fie chiar ARDS; dar să nu complicăm problema). Facem vizită mare, cineva supervizează tratamentul tuturor pacienților din ICU. Din nou, simplu, nu??”, a povestit ea.

Ultima oră! Încă șapte decese din cauza coronavirusului, înregistrate în România! 227 de morți!

În realitate, însă, ajunsă în spital, pe secția de ATI, acolo sunt îngrijiți bolnavii de coronavirus, medicul a povestit că situația este halucinantă, întrucât mulți pacienți au nevoie de ajutor, pe care îl și cer. Unii, însă, sunt în stare gravă, iar în ciuda eforturilor lor, al doctorilor, pentru ei nu se poate face nimic, iar asta se datorează și lipsurilor din sistemul medical.

”E ora 20:00. Urmează 12h de "reprezentație" medicală. Ca un adevărat virtuoso pășesc încrezător pe circuitele epidemiologice încă incomplete și improvizate ad-hoc după măsura posibilitățiilor. Mă echipez: combinezon, trei perechi de mănuși, ochelari, mască FFP3 și vizieră. Vreau să fac o fotografie. Cum cu ce? Cu telefonul pe care trebuie să-l iau cu mine pentru că nu există un alt sistem de comunicare cu exteriorul odată ce ai intrat. Asta trebuia să mă pună pe gânduri!(?) Oricum a ieșit o poză proastă pentru că telefonul era infoliat.
Gata! Sunt înăuntru, pe partea cealaltă, dincolo...sentimentul cred că seamănă cu ceva ce ai putea să simți după ce ești răpit de o specie extraterestră. Similar cu acel efect video în care cineva rămâne stingher într-o masă enormă de oameni care se mișcă cu o viteză disproportional mai mare, pe repede-înainte, iar tu rămâi nemișcât, auzind doar propria respirăție ritmică, din ce în ce mai sincronizată cu bătăile inimii. Simt un fior rece. Ceva din mine se activează și transmite un semnal de alarmă - înțeleg doar atât: "ceva" nu e ok.

BUM!!! Realitatea - o altă realitate, nu cea proiectată de mine în camera mea de comandă, înconjurat de cărțile mele - mă lovește brutal. Nu mă doare, încă sunt anesteziat. Sunt aproape 30 de pacienți în jurul meu. Câțiva extratereștrii albi se plimbă printre ei. Unii intuiesc rolul meu și încep să ridice mâinile disperate spre mine și strigă "domnule doctoooor! domnule..." cuvintele le rămân în gât. Mă uit în sus spre monitoare și văd că saturatiile lor sunt 55-60% apoi mă uit mai sus...spre Dumnezeu și dintr-o dată mi-a fost dat să înțeleg. Aici e RĂZBOI!

„Ne plânge sufletul! Cădem printre paturi!” Așa arată infernul din Suceava! O asistentă rupe tăcerea, în ciuda presiunilor

Unul lângă altul, conectați la un fel de oxigen ce nu pare suficient niciodată. Unii pe spate alții pe burtă. Pe unele fețe - resemnare, pe altele - disperare. Cei care nu erau intubați și ventilati mecanic erau extrem de hipoxici. O hipoxie atipică, unii nici măcar nu sunt dispneici și pot chiar articula câteva cuvinte. Au o culoare tegumentară aparte. Sunt conștienți dar nu...complet. Nu știu să descriu altfel dar vă pot spune că am avut nevoie de multă putere de procesare să mă conving că nu sunt înconjurat de strigoi sau zombie sau cum vreți voi să le spuneți, niște umbre în care viață atârnă ca o picătură de rouă pe un fir de iarbă. Sau ca o picătură de transpirație pe interiorul ochelarilor de protecție...

"Domnule doctor, veniți repede!" se aude înfundat de undeva de pe coridor. Mă întorc rapid stânga-împrejur, militărește, mă lovesc cu capul de ceva - nu știu ce era și de când era acolo. Prin ochelarii aburiti, cu glugă în cap care îmi limita câmpul vizual și peste toate viziera care mă delecta cu cele mai sugubete jocuri de lumini, era difcil să-mi mențin o traiectorie care să nu ridice semne de întrebare asupra ne-ebrietatii mele. Găsesc salonul, mă uit pe monitor, 32% saturație. Mă uit la pacient, efort respirator marcat, iminentă de stop respirator, tahipneic dar conștient, se lupta cum putea el, nu renunțase. Mă vede că dau ordine - intuiește că sunt doctorul. Într-un gest de abandon total se liniștește și îmi spune că nu poate respira, să fac ceva, orice, că el nu mai vrea să trăiască așa, mai bine să moară decât așa.

OK, îmi spun - atunci să începem! Cer video-laringoscopul ! "Avem undeva, să merg după el?" urmează răspunsul. Nu mă înțelegeți greșit, ar fi mers bucuroasă dna asistentă dar era unul singur, era în altă parte, nici ea nu știa exact unde, ar fi trebuit să-l caute. Realizez că nu avem timp. Îl iau pe cel normal, dau câteva indicații legate de medicație. Fac laringoscopia - nu văd nimic, totul e edematiat - IOT dificilă! La naiba, îmi spun! Încerc să mă concentrez, văd ceva, cer sondă. O primesc în mâna dar e fără stilet (explicație: probabil că trebuia eu să cer cu stilet dar pentru că nu eram la mine acasă nu știam asta). Cer să-mi bage stilet. "Stați să caut" vine răspunsul. Intuiesc că urmează câteva secunde poate 1 minut. Ce să fac? Să ventilez pe masca și balon?? Toată comunitatea medicală recomandă să nu facem asta de teamă aerosolizarii. La naiba din nou! Iau balonul și masca, nu o să te las să mori îmi spun. Masca e una prea mică, trebuie să aleg - o pun pe gură sau pe nas. Grea decizie, îmi dau seama că oricum e inutil gestul meu. Le arunc răzbunător ca și cum obiectele acestea ar fi de vină. "Încearcă din nou fără stilet, poate merge" îl aud pe colegul meu care ajunsese și el în salon între timp. Fac din nou laringoscopia, deja sunt familiarizat cu locul, văd epiglotă și poate ceva sub ea. Introduc sondă, cer din nou balonul - îmi dau seama că nu există filtru pe balon dar acum nu mai contează. Ventilez de câteva ori. Lipsește ceva...ahh da, trebuie să confirm stetacustic. Dar de ce nu am făcut asta până acum? La naiba din nou!!!

Nu am stetoscop pentru că oricum nu poate fi folosit de vreme ce am o glugă pe cap (doohh!). Colegul meu pune mâna pe piept, ne uităm amândoi prin ochelarii aburiti dacă se ascensioneaza toracele că într-un film prost ce se vrea comedie - pare că da. Apoi ne apropiem amândoi cu urechile de pacient până când eventualele zgomote pot să treacă prin straturile noastre protectoare. Se aude din stomac!!! Scot sondă, fac din nou laringoscopia, de dată asta am și stilet și securizez în final calea aeriană, conectez pacientul la ventilator, tensiunea arterială e mică dar încă nu e bradicardic. Mai avem puțîn timp, îmi spun. După câteva mișcări acrobatice și cel mai probabil de un absurd poetic având în vedere vestimentația, reușesc să mă mut cumva de la capul bolnavului, în față ventilatorului. E un draeger mai vechi - nu contează, nu totul trebuie să fie cu touch-screen. Ventilație controlată în volum, cu auto-flow (are așa ceva ventilatorul asta? sper! display-ul e puțîn mai mare decât cel de la un ceas de mâna deci nu prea văd nimic pe el; lasă asta, vedem după!), FiO2 100, volume mici, pun 450 pentru moment că tablă înmulțirii s-a ascuns undeva în spatele creierului acum - o să iasă ea. Apăs de câteva ori pe butoane să văd presiunile și dintr-o dată aparatul începe să mă alarmeze. Spune pe limba lui că nu funcționează senzorul de flux. Cer alt senzor de flux. Șțiți ce urmează, nu? Da, exact - nu este altul. Atunci am înțeles al doilea lucru. Nu doar că este RĂZBOI, dar nu avem cum să-l câștigăm! Ideea mea despre stategia optimă de ventilație a fost snopită în bătaie de o realitate necruțătoare. Am ales un mod de presiune, am pus niște valori puțin sub cele critice și am spus un "Doamne ajută!". După două ore primul SCR, după alte două și câțiva zeci de mililitrii de noradrenalină și adrenalină al doilea SCR. L-am lasat viu când am plecat...a murit a doua zi. Dacă veți avea dispoziția și veți medita puțin la tragedia asta pandemică veți ajunge cu siguranță la concluzia că totul este învăluit într-o pelicula aderența de ironie. De exemplu: după ce l-am stabilizat (credeam eu) pe acest pacient, mi-am dat seama că nu știu unde îmi lăsasem telefonul. Și eram de gardă, trebuia să îl am la mine. Evident, combinezoanele nu au buzunare (niște chinezarii!). Și am văzut pe noptieră telefonul pacientului. Așadar l-am luat și am sunat proriul meu număr. Mi-am recuperat telefonul și pace bună. Dar a doua zi la ora 05:51 în timp ce dormeam și visam la o lume fără ventilatoare mecanice, îmi sună telefonul. Răspund! "Sunteți rudă cu dl XX?" Sunt buimac, aș fi răspuns că nu sunt rudă cu nimeni acum. Răspund totuși cu NU. "Cine sunteți? pentru că dl xx a murit și nu avem un nr de telefon unde să anunțăm decesul. Iar în telefonul lui era nr dvs, l-ați sunat ieri. Era singurul nr".
Sigur că acest episod a rămas scrijelit pe scoarța mea cerebrală poate și pentru că a fost cartea de vizită a acestei drame infecțioase. Dar au urmat multe altele asemenea în orele ce au urmat.

O româncă de 41 de ani, asistentă medicală în Italia, a murit de coronavirus

Pot să vă spun că ceea ce s-a întâmplat aici, în Suceava, se putea întâmplă oriunde. Da, și în spitalul tău! Pe toți ne-ar fi prins cu pantalonii în vine, recunoaște-ți-va vouă înșivă asta și hai să depășim momentul. Să nu cumva să credeți că cei care lucrează acum în spitalul asta bântuit nu muncesc. Au mari probleme de toate felurile dar nu vă prefaceți că la voi acasă e mereu șters praful și niciodată nu va rămâne peste weekend un maldăr de vase în chiuvetă.

Acum a venit momentul să vă răspund la prima întrebare. Acum poate veți putea înțelege răspunsul. Așadar, de ce nici măcar cei mai buni din curtea școlii nu au făcut față (în afară de Germania, acolo nu am o explicație). Pentru că au pornit cu toții așa că mine, încrezători, vanitoși, acea vanitate a savantului care știe că înțelege și înțelege că știe pentru că EL a muncit și a învățat și a mângâiat ventilatoare toată viață și are mereu mai mulți ași în mânecă decât se pot consumă într-o partida. Și uite din nou o altă ironie. Nici măcar nu suntem în situația în care am subestimat acest virus, el s-a prezentat așa cum este, nu ne-a ascuns nimic niciodată, nu a recurs la război asimetric, nu ne-a hăituit pe străzi astfel încât noi să nu putem să ne ascundem. Ci dimpotrivă, noi am năvălit pe străzi să-i arătăm noi lui. Nu pe el l-am subestimat ci mai degrabă ne-am supraevaluat pe noi înșine.

CONCLUZII


1. Dacă nu ne smerim, vom pierde acest război!
2. Toată știință e bună, dar dacă ești doar unul (+2 asistente +1 infirmiera) la 30 de astfel de bolnavi, orice conduită medicală oarecum adecvată sau pertinentă este doar o fantezie. Este imposibil să ai o atitudine pro-activă, va trebui să te mulțumești mereu cu o atitudine reactivă. Vei fi mereu cu câțiva pași în spate. Pentru că activitatea se desfășoară în echipamente de protecție incomode, perioada în care pot să stai în ICU e limitată. Și nimeni nu poate sta mereu acolo. Așadar fiecare vede pacienții poate o dată la 36 de ore. Clearance-ul din terapie este mare, sunt mereu pacienți noi. Rezultă că nu există consecvență în tratament, hand-over-ul e mereu deficitar și ceea ce e cel mai grav lipsește un lider. Și nu văd cum se poate corectă asta. Dar fără un lider care să supervizeze toată activitatea, haosul tinde să crească exponențial pe zi ce trece. Sfatul meu e să urmăm imboldul aliaților noștrii din US (niciodată nu am primit mai mult decât vorbe, dar acum chiar că nu ne pot ajută cu altceva): One is none and two are one! Mergeți împreună, mulți, toți dacă puteți. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Discutați între voi, împărțiți informația. Iar liderul trebuie să stabilească o conduită unitară. Acum asta e mai important că niciodată. Acum Tanda trebuie să știe totul despre Manda.
3. Acum toți cei decedați sunt doar numere. Va veni clipă când vor fi NUME. Vom avea cu toții pierderi. Veți dori un umăr pe care să plangeti dar nu îl veți găși pentru că toți vor avea pe cineva de plâns. Ne va pune la încercare esență noastră, ne va zgudui umanitatea din noi. Nu știu ce să va sfătuiesc aici, nu cred că putem să ne pregătim pentru asta.
4. Pregătiți-vă sufletește pentru decizii grele. Într-o terapie cu 30 de bolnavi cu saturație sub 60% și 10 ventilatoare...pe cine intubam??
5. Rugați-vă! Dacă nu Lui Dumnezeu, atunci unui dumnezeu. Recunoașteți că am fost înfrânți căci asta e primul pas spre victorie., și-a încheiat postarea.

Fanatik.ro

Mihaela Apostolides, executată în Italia

Observator Antena 1

Femeie din Vâlcea care și-a bătut mama de 84 de ani, cercetată de polițiști

Observator Antena 1

„Am omorât o femeie! Veniți să mă luați!” Mihaela, o româncă de 44 de ani, a fost...

Spynews.ro

O adolescentă de doar 15 ani a murit, în timp ce făcea amor cu iubitul în mașină! Băiatul...

Spynews.ro

Gabriela Firea redeschide Arena Naţională! "Este un spațiu suficient de mare astfel încât...

AntenaSport

A doua bombă biologică din cauza Covid-19. Câți oameni au decedat în urma unui meci din Liga...

AntenaSport

Daniela Crudu este istorie! Mihai Costea, într-o nouă relație cu o altă bombă sexy din lumea...

Antenastars.ro

Are sau nu are coronavirus? Horia Moculescu, primele declarații după ce a fost testat: „Am...

Antenastars.ro

TOP ȘAPTE cele mai scumpe rochii de mireasă pe care le-au purtat vedetele

Zu TV

CINCI artiști care i-au mințit pe toți în legătură cu vârsta lor

Zu TV

5 zodii care redescoperă dragostea în 2018 – Cea mai iubită zodie este…

tvhappy.ro

Horoscop luni, 25 mai 2020. Ce zodie are parte de noroc la începutul săptămânii

Playtech.ro

Scenele i-au îngrozit pe vecini. Ce s-a întâmplat în casa Clejanilor

Playtech.ro

Gigi Becali detonează BOMBA! Atacant croat pentru FCSB în lupta pentru titlu: ”Am acceptul...

Telekomsport.ro

Adevărul despre Iohannis. S-a aflat cine este Krista, sora președintelui

Capital.ro

EXCLUSIV: Iubita lui Speak a dat lovitura, după participarea la Asia Express! Câți bani a...

Impact

Femeie în scaun cu rotile bătută în plină stradă în Cluj. Imagini cu puternic impact...

Antena3.ro

Alertă de gradul 0! Inspectorii ANPC au găsit insecte în mâncarea livrată către clienți!...

Voxbiz.ro

Cum arata site-ul autovit.ro acum 15 ani si ce marci de masini se aflau in topurile anunturilor...

Cars.ro

Justiție în Germania: Primul proces în care un sezonier român se judecă pentru drepturi cu...

Jurnalul
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro