Antena Căutare

OFICIAL: Simona Halep, din nou regina tenisului feminin! Anunțul de ultimă oră al celor de la WTA

Simona Halep, cea mai bună jucătoare a României din circuitul WTA, a revenit pe primul loc în topul mondial. După o pauză de o lună, clasamentul mondial din tenisul feminin este dominat din nou de sportiva din România, care s-a întors în frunte după pierderea primei poziții în favoarea lui Caroline Wozniacki, cea care o detronase în urma victoriei în meciul direct din finala de la Australian Open.

Din cauza unei accidentări, Simona Halep nu a participat la turneul de la Dubai (Emiratele Arabe Unite) însă rezultatele de la Doha și Dubai au ”conlucrat” în așa fel încât românca este acum lider detașat în fruntea WTA.

Simona Halep a fost lider mondial timp de 16 săptămâni în perioada 5 octombrie 2017 - 29 ianuarie 2018. Poziția jucătoarei din Constanța ar putea fi amenințată în următoarele 3 săptămâni doar de Caroline Wozniacki, însă daneza ar avea o misiune foarte grea.

În acest moment, Halep are 440 de puncte peste daneză. Wozniacki are șansa de a ataca poziţia lui Halep la turneul de la Indian Wells (7-18 martie), dar îi va fi oricum foarte greu să-şi atingă obiectivul ţinând cont că Simona are mai puţine puncte de apărat (Halep - 65, Wozniacki - 215).

Articolul continuă după reclamă

Iată cum se prezintă Top 5 clasament general WTA:

OFICIAL: Simona Halep, din nou regina tenisului feminin! Anunțul de ultimă oră al celor de la WTA

La Indian Wells va participa și Simona Halep. Sportiva din România intenționează să revină la turneul pe care l-a câștigat în 2015. Antrenorul său, Andrei Pavel, a anunțat, săptămâna trecută, că Simona Halep va participa la competiția de categorie Premier Mandatory din SUA.

Nu numai Halep a avut o săptămână bună în clasamentul WTA. Și celelalte 5 românce din top 100 WTA au urcat în clasament:
- Sorana Cîrstea a urcat de pe locul 36 pe locul 35, cu 1.385 de puncte
- Irina-Camelia Begu a urcat de pe 38 până pe 36, cu 1.345 de puncte
- Mihalea Buzărnescu, de pe 39 pe 38, cu 1.303 puncte
- Monica Niculescu de pe locul 75 pe locul 72, cu 846 de puncte
- Ana Bogdan a urcat o poziţie, până pe locul 86, cu 727 de puncte.

OFICIAL: Simona Halep, din nou regina tenisului feminin! Anunțul de ultimă oră al celor de la WTA

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x