Antena Căutare

Alertă meteo! Meteorologii anunță cod galben de furtuni! În ce zone vor fi averse și unde se menține valul de căldură

În vigoare sunt mai multe avertizări de caniculă și furtuni. Meteorologii au emis cod galben pentru mare parte din țară, în următoarea perioadă.

Colaj cu vreme rea Galerie
România, lovită de fenomene meteo extreme! După valul de căldură, meteorologii anunță cod galben de furtuni. În ce zone vor fi averse puternice | Shutterstock

Pentru interval de valabilitate: 23 august, ora 10:00 – 24 august, ora 03:00 meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică:

„În Maramureș, Moldova, cea mai mare parte a Crișanei și Transilvaniei, precum și în nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55...70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.”, au anunțat meteorologii, potrivit meteoromania.ro.

Citește și: Prognoza meteo 23 august 2023. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

România, lovită de fenomene meteo extreme! După valul de căldură, meteorologii anunță cod galben de furtuni. În ce zone vor fi averse

Pentru ziua de 23 august, meteorologii au emis cod galben care anunță val de căldură și disconfort termic ridicat:

„Valul de căldură va persista în Banat, Crișana, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și jumătatea sudică a Moldovei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 23 de grade”, au anunțat meteorologii.

Citește și: Cât va costa o noapte de cazare în timpul programului ”Litoralul pentru toţi”. Din toamnă, prețurile se ieftinesc considerabil

De asmenea, meteorologii au emis cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat

Zonele afectate sunt: județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Ilfov și municipiul București

„În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Ilfov și municipiul București se vor înregistra temperaturi maxime de 37...39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități”.

Citește și: Meteorologii anunță temperaturi neobișnuite în septembrie. Cum va arăta vremea în prima lună de toamnă. Schimbările care afectează

Pe 24 august 2023 va fi valabil un cod galben de val de căldură și disconfort termic ridicat

„ În vestul, sud-vestul și sudul teritoriului valul de căldură se va menține. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 22 de grade.Valul de căldură se va intensifica din nou spre sfârșitul săptămânii”, au precizat reprezentanții ANM.

Prognoza meteo 23 august 2023. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Prognoza meteo 24 august 2023. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x