Cea mai stupidă catastrofă din istoria aviației! 70 de oameni, uciși după ce pilotul a făcut pariu că poate ateriza legat la ochi

 
+8 click pentru
galerie

Dorința de a ieși din anonimat și de a fi apreciat de cei din jur face victime în prezent și a făcut și în trecut. Iar o dovadă în acest sens este, fără doar și poate, cazul unui avion la bordul căruia se aflau 70 de persoane. Toate și-au pierdut, însă, viața din cauza unui motiv stupid. 

În ciuda faptului că transportul aerian este cea mai sigură modalitate de călătorie de pe Pământ, conform statisticilor, 70 de persoane și-au pierdut viețile pe 20 octombrie 1980, când un avion Tu-134, care a decolat de pe aeroportul Koltsovo, în Munții Urali și care se îndrepta spre Groznîi, Cecenia, s-a prăbușit. Și nu din cauza condițiilor meteorologice, a vreunei defecțiuni, ci...din cauza pilotului, care și-a dorit cu ardoare să-și depășească limitele. 

Pentru cei 85 de pasageri ai zborului Aeroflot 6502 ar fi trebuit să fie un zbor de rutină. Dar Alexander Kliuiev, care era pilot, și-a dorit să-și testeze capacitățile și totul s-a transformat într-o tragedie. 

Avionul tocmai se apropia de aeroportul Kurumoch, pentru escala prevăzută în programul de zbor, când copilotul Ghenadi Jirnov a propus o provocare extravagantă. Kliuiev a fost de acord imediat și a pus pariu că putea ateriza „legat la ochi” (deși unele relatări spun că au fost trase perdelele în cabina de zbor).

La ora 15:48, la înălțimea de 400 de metri, cei doi piloți au început „pariul”. Renunțând la controlul vizual și asistența prin radio, Kliuiev a început aterizarea. La altitudinea de 65 de metri, avionul a emis un avertisment de apropiere de Pământ, însă Kliuiev l-a ignorat și a continuat aterizarea, deși câmpul vizual îi era obturat. 

Două minute mai târziu, avionul avea să atingă pământul, la viteza de 273 de km/h. Trenul de aterizare s-a rupt la impact, iar avionul a mai făcut un salt uriaș în sus. Ba mai mult, aripa dreaptă s-a desprins, iar cea stângă s-a rupt în două. Ba mai mult de atât, avionul s-a rostogolit și a ajuns cu susul în jos și a luat foc. Nu mai puțin de 63 de oameni au murit pe loc, între care și patru dintre cei șase membri ai echipajului. Ulterior, însă, șapte oameni aveau să moară mai târziu, la spital.

„Era seara de 20 octombrie. Eram la datorie când m-a anunțat radioul: Toate mașinile disponibile să vină imediat la aeroport! Avem nevoie de ajutorul vostru! Un avion arde pe aeroport!”, declara Segei Churilov, polițist in orașul Samara. 

„Când am ajuns acolo, am crezut că două avioane se dezmembraseră și am văzut o aripă mare care ardea lângă pistă. Încă îmi amintesc că am văzut o femeie care se apleca din cabină, oferindu-le salvatorilor corpul unui copil. Am văzut copilotul cum iese din cabină, își trage respirația și intră înapoi ca să ajute pasagerii. Între timp, pompierii se luptau cu flăcările și poliția s-a dispersat la 150 de metri de avion și a izolat zona.”, a mai spus el. 

Scena oribilă m-a zguduit: numărul morților, mirosul de carne arsă, mirosul sufocant de piele arsă. Doar purtând o mască de gaze puteai sta acolo. M-am urcat în cabină și am văzut morții, încă legați cu centurile de siguranță.”, și-a amintit, de asemenea, și șeful pompierilor, A.K. Karpov. 

„În timpul prăbușirii, avionul se întorsese cu susul în jos și toate scaunele atârnau de partea de sus, ca din tavan. Am văzut pe podea un copil într-un costum albastru – adică pe tavanul care devenise acum podea. Copilul părea să respire și m-am gândit că ar putea supraviețui. Eram aplecat asupra lui când cadavrele au început să cadă pe mine. Centurile de siguranță se topiseră și cedaseră. Cadavrele au început să cadă peste salvatori, unul câte unul.”, a mai completat el. 

Copilotul Jirnov, care după accident a încercat să ajute cât mai mulți pasageri, a murit de infarct în drum spre spital. Pilotul Kliuiev a supraviețuit și mai târziu a susținut că a încercat o astfel de aterizare „pentru a-și testa abilitățile de zbor”. A fost condamnat la 15 ani de închisoare și eliberat după doar șase ani de detenție.

Sursa: Incredibilia
 



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe