A supravietuit celei mai mari erupții vulcanice din istorie și a murit pe teritoriul României în timpul luptei cu Decebal

 
+9 click pentru
galerie

Cutremure frecvente, gaze toxice și piatră topită din vulcan, cu asta s-au confruntat 20.000 de oameni într-o zi în care avea să aibă loc cea mai mare erupție vulcanică din istorie.

Pe 24 august 79, liniștea din golful Napoli a fost întreruptă de erupția violentă a Muntelui Vezuviu. În 48 de ore, cât a durat erupția, mii de oameni au murit și câteva orașe au fost distruse, două dintre ele îngropate complet sub cenușă: Pompeii și Herculaneum. Astăzi, un dezastru precum cel din vremea împăratului roman Titus poate avea loc oricând, căci Vezuviul rămâne un vulcan activ.

                                                  Vulcanul Vezuviu, erupție 

Explozia a reușit să omoare aproximativ 2.000 de locuitori. Unii au murit loviți de pietrele aruncate agresiv de vulcan, alții acoperiți de lavă fierbinte, însă cei mai mulți dintre ei și-au găsit sfărșitul sufocați de fumul toxic care a împânzit într-un timp foarte scurt cele două orașe.

Supraviețuitorii au părăsit orașele și au încercat să se refugieze în locuri cat mai depărtate de vulcanul care poate erupe oricând. Fiind vremuri antice, ei nu au ajuns atât de departe. Cei mai mulți au rămas pe coasta de sud a Italiei, în comunitățile din Napoli, Ostia și Puteoli, conform unui studiu publicat în jurnalul Analecta Romana.

Cercetătorul Steven Tuck, din cadrul Universităţii din Miami, a realizat o bază de date a numelor familiilor din Pompeii şi Herculaneum şi apoi a verificat dacă aceste nume apar şi în alte locuri după anul 79. El a mai căutat şi semne ale culturii unice din cele două oraşe, precum dovezi ale venerării lui Vulca, zeul focului, sau ale zeităţii Pompeiiului, Venus Pompeiana.

                                  Locuitor din Pompeii pietrificat de lavă, găsit în ruine

Unul dintre supravieţuitori, a fost chiar generalul roman, Cornelius Fuscus, care a murit mai târziu în bătălia de la Tapae (denumirea antică a trecătorii Poarta de Fier a Transilvaniei, situată pe râul Bistra, între munţii Poiana Ruscă şi Retezat) din războaiele daco-romane din perioada împăratului Domițian.

„Au pus o inscripție cu el acolo”, a zis Tuck. „Au spus că era dintr-o colonie din Pompeii, apoi că a locuit în Napoli și că apoi s-a înscris în armată”.

Citește și: Macabra coincidență: cutremurul din Italia și erupția Vezuviului din 79 au venit în aceeași zi: 24 august!

La opt ani după tragedia din Pompeii, în anul 87 d.Hr, a avut loc prima lupta de la Tapae. Se zvonește că înainte de această primă bătălie, Decebal, văzând numărul mare al forțelor armate romane, a propus încheierea unui tratat de pace cu romanii, însă a fost refuzat.

Atunci, Decebal a trimis o nouă solie, cu înștiințarea că de-i vor cere lui romanii pe viitor pace, nu o va da decât în schimbul unui tribut de doi oboli pe an de fiecare cap de roman din imperiu. Se pare că la acest zvon Cornelius Fuscus a luat atunci insulta asupra sa și a decis să intre, pe cât de furios, pe atât de imprudent, în Dacia, spre a-l pedepsi pe Decebal.

                                                    Generalul Cornelius Fuscus

La ordinele împăratului Domițian, generalul Cornelius Fuscus a traversat Dunărea - se presupune - într-un final, cu cinci legiuni romane. Pe baza documentelor și mărturiilor scrise, se pare că Fuscus a fost atacat din toate părțile, iar armata lui a fost copleșită sub presiunea Dacilor. Înainte de a fi ucis, Fuscus a făcut o ultimă încercare de a-și ridica oamenii, dar legiunile sale nu au fost decât împrăștiate și zdrobite, în special Legiunea V Alaudae.

Aproape toţi soldaţii romani au fost ucişi, până şi generalul Cornelius Fuscus murind pe câmpul de luptă, iar cei ce au scăpat au devenit sclavi pe şantierele dacilor.

„Chiar la prima ciocnire i-au învins pe romani şi, generalul Fuscus fiind ucis, au jefuit tot ce au găsit în tabere romane”, consemna istoricul Iordanes, originar din Moesia.

Standardul de luptă, faimosul Vulturul Roman, a fost pierdut iar Dacii au capturat steagurile și mașinile de luptă ale romanilor. Având un astfel de temperament impulsiv, înțelegem cum Fuscus a putut fi atras în cursă și sfârmat, de cumintele, socotitul și plinul de resurse strategice, Decebal al Dacilor.

                                            Lupta de la Tapae între daci și romani

Erupția Vulcanului Vezuviu - Evenimente premergătoare

Erupția din anul 79 a fost precedată de un cutremur puternic petrecut cu 17 ani mai înainte, pe 5 februarie 62, care a provocat distrugeri masive terenului din jurul Golfului Napoli, în special orașului Pompeii. Unele dintre distrugeri încă nu fuseseră remediate atunci când vulcanul a erupt.

Moartea a 600 de oi de la „aerul viciat” din imediata apropiere a orașului Pompeii, menționată de Seneca cel Tânăr, l-a determinat pe vulcanologul Haraldur Sigurdsson să compare această întâmplare cu moartea similară a oilor în Islanda într-o groapă vulcanică din cauza intoxicării cu dioxid de carbon și să speculeze că a existat o relație între cutremurul din anul 62 și o nouă activitate vulcanică a Muntelui Vezuviu.

Un alt cutremur, mai mic, a avut loc în anul 64 d.Hr. El a fost consemnat de Suetonius în biografia lui Nero și de Tacitus în Annales deoarece a avut loc în timp ce Nero se afla în Napoli pentru a juca pentru prima dată într-un teatru public. Suetonius a consemnat că împăratul a continuat să cânte în timpul cutremurului, până când și-a terminat cântecul, în timp ce Tacitus a scris că teatrul s-a prăbușit la scurt timp după ce a fost evacuat.

                                           Orașul Pompeii la baza vulcanului Vezuviu

Romanii erau obișnuiți cu producerea unor cutremure minore în regiune. Scriitorul Pliniu cel Tânăr a scris că acestea „nu au fost deosebit de alarmante, deoarece ele sunt frecvente în Campania”. Mici cutremure au început să aibă loc pe 20 august 79, devenind tot mai frecvente în următoarele patru zile, dar avertizările nu au fost luate în serios.

Erupția Vulcanului Vezuviu - Natura erupției

Reconstituirile erupției și ale efectelor acesteia variază considerabil în ceea ce privește detaliile, dar au aceleași caracteristici generale. Erupția a durat două zile. Dimineața primei zile, 22 august, a fost percepută ca normală de singurul martor ocular care a lăsat un document păstrat până în prezent, Pliniu cel Tânăr, care se afla în acel moment la Misenum, de cealaltă parte a Golfului Napoli, la aproximativ 30 de kilometri de vulcan, ceea ce l-a împiedicat să observe primele semne ale erupției.

El nu a avut ocazia să vorbească, în următoarele două zile, cu oameni care au asistat la erupție de la Pompeii sau Herculaneum (într-adevăr, el nu menționează niciodată Pompeii în scrisoarea sa), așa că nu ar fi observat faliile și evacuările timpurii și mai mici de cenușă și de fum pe munte, dacă acestea s-ar fi produs dimineața devreme. În jurul orei 13:00, Muntele Vezuviu a erupt violent, împrăștiind la înălțime mare o coloană de cenușă și piatră care a început să cadă pe pământ, acoperind zona. În acest timp populația a început să fugă pentru a scăpa.

                                        Ruinele orașului Pompeii după erupția vulcanului

La un moment dat în acea noapte sau în zorii celei de-a doua zile, 23 august, au izbucnit fluxuri piroclastice în imediata apropiere a vulcanului. Luminile văzute pe munte au fost interpretate ca incendii. Oamenii aflați la Misenum au fugit pentru a-și salva viața. Fluxurile erau dense și fierbinți și se deplasau rapid, distrugând integral sau parțial toate structurile aflate în calea lor, incinerându-i sau sufocându-i pe toți oamenii rămași acolo și modificând peisajul, inclusiv zona litorală. Acestea au fost însoțite de ușoare cutremure și de un tsunami mediu în Golful Napoli. În seara celei de-a doua zile, erupția s-a terminat, lăsând doar o ceață în atmosferă prin care soarele strălucea slab.

Pliniu cel Tânăr a scris o descriere a erupției: „Straturi largi de flăcări luminau multe părți ale Vezuviului; lumina și strălucirea lor erau mai vii în întunericul nopții... era acum lumina zilei în alte părți ale lumii, dar acolo întunericul era mai întunecat și mai gros decât în orice noapte”

Studii stratigrafice

Potrivit unui studiu stratigrafic (un studiu al straturilor de cenușă) realizat de Sigurdsson, Cashdollar și Sparks, publicat în 1982 și acum o referință standard, erupția Vezuviului din anul 79 d.Hr, s-a desfășurat în două faze: o erupție pliniană care a durat de la 18 la 20 de ore și a produs o cădere de pietre și de cenușă la sud de vulcan, care s-a acumulat până la înălțimi de 2,8 metri în Pompeii, urmată de un flux piroclastic sau nuée ardente în cea de-a doua fază peleană care a ajuns până la Misenum, dar s-a concentrat către vest și nord-vest.

                                                        Conul vulcanului Vezuviu

Două valuri piroclastice au înghițit Pompeii, arzându-i și asfixiziindu-i pe cei care au rămas în urmă. Oplontis și Herculaneum au suferit distrugerile cele mai mari și au fost îngropate în straturi de cenușă, piatră, fragmente de lavă și depozite piroclastice.

Autorii sugerează că prima cădere de cenușă a avut loc dis-de-dimineață, iar cum exploziile de volum redus nu au fost văzute la Misenum Rectina a trimis un mesager într-o călătorie de câteva ore în jurul Golfului Napoli, pe unde se putea trece atunci, oferind un răspuns la paradoxul apariției miraculoase a unui mesager la vila lui Pliniu, deci la scurt timp după o erupție îndepărtată, care l-ar fi împiedicat.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI