Eroul care a cărat Marea Unire în geantă, la -40 de grade, dat cu parafină pe față. Mormântul îi este zguduit, zilnic, de tren!

 
+4 click pentru
galerie

Pe 23 noiembrie 1918, pe Câmpia Libertății de la Blaj aterizează un avion. Poartă cu el un mesaj de pace, un sac plin de manifeste și o geantă sigilată, în care se găsește scrisoarea lui Ion I.C.Brătianu către Consiliul Național Român Central. A zburat la -40 de grade Celsius, a riscat enorm pentru Marea Unire. Vasile Niculescu, uitat de toți, își doarme somul de veci în Cimitirul din Rădăuți, singurul prin care trece in tren...

De fiecare dată când trenul, ”duios”, trece, mormântul său e zguduit! Da, deși pare greu de crezut, Cimitirul din Rădăuți este traversat, zilnic, de locomotive, în el viețuind o cale ferată în uz! Pe piatra de cruce scrie ”Vasile Niculescu”, dar, cu mici excepții, nimeni nu știe cine se găsește acolo. Cei care-și aduc, vag, aminte, vorbesc despre un bătrân ceasornicar, nicidecum despre cel care, riscând enorm, a cărat cu el documente de pe cele două maluri ale Prutului, duse fraților din Transilvania, înainte de Marea Unire de 1 Decembrie 1918. Povestea sa este una senzațională.

Căpitanul Vasile Niculescu, la 1918. Fotografia ”oficială”

Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup urcă într-un aparat de zbor pe 23 noiembrie 1918, la Bacău. Vor să treacă munții în Transilvania, la frații lor. Acolo, sus, va fi frig, așa că cei doi - care nu au nici armament, nici parașute și nici carlingă...închisă - se ung cu parafină pe față, pentru a nu îngheța. Duc cu ei un mesaj de pace, un sac plin cu manifeste dar și o geantă sigilată, extrem de importantă, în care se găsea, printre altele, scrisoarea prim-ministrului Ion I.C. Brătianu pentru Consiliul Național Român Central, cu mesajul pentru Marea Unire al celor de pe ambele maluri ale Prutului. Se pleacă cu cu ”Farman 40, nr. 3240”. Uneori se urcă în înalturi, alteori se zboară la 2.600 de metri. Cei doi știu ce misiune au. Cunosc faptul că guvernul român, aflat la Iași, nu poate comunica cu cei din Consiliul Național Român Central decât par avion, din cauza iernii aspre. 

La Mărgineni, oamenii n-au uitat povestea celor doi eroi

Zborul e fără incidente și ”Farmanul”, cu Vasile Niculescu la bord, aterizează pe Câmpia Libertății din Blaj, un loc mai mult decât simbolic. Imediat avionul este păzit de opt soldați din Garda Națională. Este atât de frig încât fiecare se încălzește cu un cazan de lemne, schimbându-se din oră în oră!!! La 18, pe seară, restaurantul ”Patria” găzduiește o ședință festivă. Nu-i timp de șagă, Vasile Suciu, președintele Consiliului Național Român din Blaj, anunță că echipajul Niculescu-Precup va face cale întoarsă, spre Bacău, urmând a reveni aici cu vestea că românii din Transilvania se vor uni cu Țara! La plecare, avionul ”cară” cu el un ”document” istoric, sub o formă neconvențională: semnăturile românilor pentru Unire sunt scrise direct pe pânza avionului!!!

Oamenii sunt considerați eroi de către semenii lor. După actul de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, toată lume se așteaptă ca ei să fie decorați cu ”Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a”. Dar nu se întâmplă așa. Vasile Niculescu continuă să piloteze. În vara lui 1919, la mai puțin de un an de la istoricul zbor dus-întors, Niculescu cade, în timpoul unui zbor de recunoaștere, în Transnistria, unde este luat prizonier de către bolșevici. O lună e arestuit la Odesa, apoi eliberat. 

Se oprește în 1926, la cererea sa. E transferat la Centrul de Recrutare din Rădăuți, după ce devenise căpitan, cu trei ani înainte. Se mută la București, dar nimeni nu știe, aici, nimic despre a sa istorie. În 1961, însă, în decembrie, primește o scrisoare. E semnată de Andrei Popovici, fostul comandant al Grupului 2 Aeronautiuc Tecuci, care cunoaște evenimentul:

„Nu este prilej de sărbătoare creştinească şi naţională, care să nu trezească în mine amintirea zborului Domniei tale la Blaj, atunci, la începtul iernii, în anul 1918. Zborul acesta rămâne înscris în istoria şi în analele întregirii neamului românesc. Camarazii tăi zburători te-au aşezat pe cel mai înalt punct al unei întreprinderi zburătoreşti din războiul cel mare şi sfânt. S-a văzut nedreptatea pe care conducătorii ţării din acele vremuri au avut-o faţă de dumneavoastră, de a nu va acorda cinstea cuvenită pentru acel zbor istoric. Nu ştiu de ce, dar parcă tot n-am pierdut nădejdea că voi asista la preamărirea şi la actul de dreptate ce vi se cuvine”.

Spre finalul vieții, ajuns ceasornicar, Niculescu revine în Rădăuțiul cel drag. Se stinge la 1981, la 90 de ani, fiind înmormântat, în uitare, în locul unde nu este nici întristare, nici suspin. Doar un tren, ce trece de câteva ori pe zi...

Credit foto: centenarmareaunire.ro



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI