Antena Căutare

Andreea Bălan, mesaj emoționant după ce medicii au decis să o externeze: ”Sper să fiu bine!”

Ziua de astăzi a adus o veste bună pentru Andreea Bălan, întrucât medicii au decis să o externeze, după aproape o săptămână de zile petrecută în spital. 

Ziua de astăzi a adus o veste bună pentru Andreea Bălan, întrucât medicii au decis să o externeze, după aproape o săptămână de zile petrecută în spital.

Artista care a devenit mamă pentru a doua oară în urmă cu aproape o lună de zile se simte mai bine, iar în urmă cu puțin timp a făcut public un mesaj emoționant.

”Gata, după o săptămână de stat în spital, azi mă externez și sper să fiu bine de acum încolo. Mesajele voastre frumoase și de încurajare au contat enorm și m-au ajutat să am gânduri pozitive ? Abia aștept să îmi pup fetițele.”, a scris Andreea Bălan pe contul de socializare.

Andreea Bălan a născut, la începutul lunii martie, cel de-al doilea copil. Din păcate, însă, în timpul operației de cezariană, ea a suferit un stop cardio-respirator. Ulterior, vedeta a fost supusă altor două intervenții chirurgicale, după ce medicii i-au descoperit câteva hematoame.

Prince s-a arătat pe harta meteo de la BBC! „A apărut cu chitara la el” - Foto... Tudor Chirilă, implicat într-o altercație stradală cu un vecin din cartier: ,,Nu m-am mai putut stăpâni şi i-am tras dou...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x