Antena Căutare

Bianca Drăgușanu, mamă pentru a doua oară? Ce zice vedeta despre o viitoare soră pentru fiica sa Sofia

A avut un an cu de toate! Cu împăcări, cu despărţiri, cu reuşite pe plan profesional, dar şi cu multe controverse pe cel sentimental. Bianca Drăguşanu, micuţa Sofia, dar şi cea mai bună prietenă a vedetei au acordat un interviu în premieră, la Antena Stars.

Invitată la un interviu, Bianca a acceptat să vorbească deschis despre experiențele prin care a trecut de-a lungul anului 2020, dar și despre dorințele pe care le are în eprpectiva anului care urmează să vină.

"Sunt foarte fericită și ăsta este vibe-ul cu care mă trezec de mai bine de o lună de zile. Nu că înainte nu aș fi fost neapărat bine, dar în momentul de față sunt foarte, foarte fericită. Eu nu am știut că pot să duc atât e mult, eu nu am știut că pot ierta tât de mult. Eu nu am știut despre mine că sunt capabilă să ajung într-o situație în care efectiv nu mai găseam ieșirea și scăparea", spune Bianca privind retrospectiv la anul 2020.

Citește și: Bianca Dragusanu, posterior de braziliancă în cea mai recentă poză. Cum se lasă fotografiată dupa arestarea fostului soț

Bianca a vorbit cu o urmă de resemnare despre foștii săi prieteni la care a ținut foarte mult, dar care "s-au autoexclus" din cercul său. Și deși unii au încercat să reînnoade legătura cu vedeta, ea nu a mai găsit resurse să le mai deschidă ușa pentru a trei oară după ce a fost "trădată", după cum spune chiar ea.

„Cred că eu deja am tot ce îmi doresc, cred că sunt un om împlinit și fericit. Și fiind un om fericit, nu-mi doresc decât înțelepciune ca să mă pot bucura de tot ceea ce mi-a dat Dumnezeu. Înțelepciune, sănătate, că restul mi le procur eu. (...) Este un copil foarte atent și foarte isteț, de care eu sunt foarte mândră, iar activitățile pe care le avem zilnic împreună nu fac decât să îmi dea mai multă energie șă să mă ajute să fiu un om mai bun. Orice copil trebuie să știe că există niște limite pe care nu trebuie să le depășim.”, a declarat Bianca Drăgușanu, la Antena Stars.

Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă Oana, sora Biancăi Drăgușanu. I-a fost mereu alături vedetei, la bine și la greu

Bianca Drăgușanu, va fi mamă pentru a doua oară?

Bianca Drăgușanu a dezvăluit că micuța sa, Sofia, își dorește o surioară, o idee căreia nu i-ar spune nu. Blondina a mărturisit că ar vrea să mai aibă un copil, însă trebuie să găsească și partenerul ideal pentru a deveni mamă a doua oară, a declarat vedeta în cadrul interviului pentru Antena Stars.

Citește și: Iluzie optică incendiară. Bianca Drăgușanu, într-o rochie care o face să pară dezbrăcată

„Eu vreau încă o surioară cu care să mă joc. Vrea să se numească Inna. Sincer, da, mai vreau un copil. chiar dacă mi s-a părut foarte dificilă perioada în care am fost însărcinată și nu am fost genul ăla de gravidă care să mă expun cu burta la vedere, cred că mi-ar plăcea să mai am încă un copil.”, a mai spus Bianca Drăgușanu pentru Antena Stars.

Duet memorabil. Ștefan Radu Bănică și Ștefan Bănică, așa cum fanii adoră să-i vadă: "Te iubesc, băiatul meu!"... Oana Zăvoranu, primele declarații despre sarcină şi copil. Aceasta nu își dorește cetățenie română pentru un posibil fiu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x