Antena Căutare

Dan Bordeianu dă cărțile pe față! Actorul a vorbit despre divorțul de soția lui de-acum 3 ani. Ce a dezvăluit

Dan Bordeianu, celebrul actor de teatru, filme și telenovele, a vorbit deschis despre divorț pentru prima dată, la 3 ani de la despărțire.

Într-un podcast la care a fost invitat recent, artistul a dezvăluit că au trecut aproape 3 ani de când el și partenera lui au decis să divorțeze. | Agerpres & Instagram

Dan Bordeianu și-a deschis sufletul și a vorbit despre divorțul de soția lui și cum a depășit momentele dificile. Actorul a renunțat la viața la oraș acum mai mulți ani și s-a mutat la țară de atunci, în casa în care a copilărit, alături de familia lui.

El locuiește la Brănești, lângă Pădurea Pusnicu și duce o viață liniștită în mijlocul naturii, după ce s-a retras pentru o vreme din lumina reflectoarelor. Actorul a preferat să își țină viața personală departe de ochii curioșilor și ai presei.

Ce a dezvăluit Dan Bordeianu despre divorțul de partenera lui

Într-un podcast la care a fost invitat recent, artistul a dezvăluit că au trecut aproape 3 ani de când el și partenera lui au decis să divorțeze. Fanii au rămas surprinși să afle asta pentru că vestea i-a luat pe toți prin surprindere. Se pare că s-au petrecut multe schimbări în viața lui în ultima vreme.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Dan Bordeianu a divorțat! În ce relații a rămas cu mama fetițelor și de ce a ținut totul secret până acum

„Viața te duce la divorț. Șase ani de căsnicie în total. Sunt divorțat de trei ani, n-am spus nimic. Nu era niciun secret, dar nu m-am apucat să anunț și nici nu m-a întrebat nimeni. Timp în care au circulat tot felul de articole preluate şi răspreluate despre căsnicia mea fericită și soția mea minunată.

La un moment dat devenise funny, deși într-un divorț nu e nimic funny. Dar devenise funny această situație în care căsnicia mea trona veselă pe toate paginile și prin toate prostiile de reviste, dar de fapt eu divorțasem de mult”, a spus Dan Bordeianu în lui Damian Drăghici, citat de Libertatea.

Actorul a recunoscut că a trecut prin momente dificile, în special pentru că nu știa cum aveau să reacționeze cele două fetițe ale lor, Maria și Elena.

„Maria avea 5 ani, Elena era foarte mică, abia împlinise un an. Ele stau cu mama și eu le iau mereu. Aș vrea să am mai mult timp să petrec cu ele, mai ales acum, în perioada asta, mi se pare foarte important. Din fericire, alături de Maria am stat în anii ăia de pandemie și în primii ani înainte de pandemie.

S-a născut în 2016, pandemia a început în 2020, deci eu am avut o perioadă foarte lungă în care mi-am permis să petrec foarte mult timp cu Maria, lucru care se vede acum, la 8 ani și jumătate.

Se vede în ea, se vede comuniunea asta cu natura, se vede nevoia ei către zona asta, care mie mi se pare mai importantă decât orice fel de inteligență alfabetizată. Inteligența emoțională este cea mai importantă și de acolo o iei și nu timpul ăla în care mă duc în parc cu copilul și eu stau pe bancă și mă uit pe Facebook sau pe Instagram și săracul intră în mentalul ăla colectiv al copiilor din parc care sunt isterici…

Citește și: Cum arată Dan Bordeianu în prezent. Actorul a ieșit din atenția presei după ani de faimă. Ce pasiuni și-a descoperit

Elena era foarte mică la divorț și Mariei i s-a explicat că există momente în care adulții nu se mai înțeleg, nu pot să ajungă la o soluție și e mai bine să își urmeze viața separat. Datoria mea ca părinte a fost să fiu eu bine, ca ea să fie bine. Că dacă eu eram într-o zonă nasoală, rea, în care nu eram fericit, în care nu mă simțeam mulțumit și împlinit cu mine, asta se întâmpla și cu copilul.

Faptul că nu le spui că se întâmplă ceva nu înseamnă că acel copil nu simte. Vede în nevăzut mai bine decât tine de 100 de milioane de ori. Tu nu trebuie să-i spui, îi transmiți oricum nemulțumirea și nefericirea aia. Și asta i-am explicat: «Ca ţie să-ţi fie bine, trebuie să-mi fie mie bine». Un divorț e nasol oricum ar fi, dar există momente în care singura alegere e aceea. Și pentru copii asta e important să știe”, a mai povestit actorul.

După divorț, Dan Bordeianu a avut grijă ca fetelor lui să nu le lipsească nimic și s-a asigurat că păstrează o relație bună cu ele, fiind mereu atent la nevoile lor.

Citește și: Ce mai face și cum arată acum Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Actorul s-a retras din lumina reflectoarelor

Cum arată casa lui chef Nicolai Tand. Imagini din locuința în curs de amenajare a bucătarului... Roxana Nemeș (Hagima) este însărcinată. Primele imagini cu burtica de gravidă. Cum a dat vestea: „Următorul capitol...”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cristi Pulhac și-a făcut implant de păr! Cum arată fostul fotbalist după intervenție și ce spune soția lui: „Acum așteaptă…”
Cristi Pulhac și-a făcut implant de păr! Cum arată fostul fotbalist după intervenție și ce spune soția lui:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Gabi Bădălău, apel disperat către Claudia Pătrășcanu. Ce a rugat-o pe mama copiilor săi: „Te implor”
Gabi Bădălău, apel disperat către Claudia Pătrășcanu. Ce a rugat-o pe mama copiilor săi: „Te implor”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x