Antena Căutare

Povestea tragică al lui Ari Boulogne, fiul nelegitim al lui Alain Delon. Bărbatul a fost găsit mort în propria casă

Ari Boulogne a susținut că este fiul actorului francez Alain Delon, însă acesta nu a vrut să-l recunoască niciodată. Bărbatul, care a fost găsit mort în apartamentul său, spunea că s-a născut în urma aventurii pe care starul a avut-o cu Christa Päffgen (Nico). Iată ce destin tragic a avut Ari Boulogne și ce povestea despre copilăria sa.

colaj de imagini cu ari boulogne si alain delon, presupusul sau tata Galerie
Ari Boulogne a susținut că este fiu actorului francez Alain Delon, însă acesta nu a vrut să-l recunoască niciodată. Bărbatul, care a fost găsit mort în apartamentul său, spunea că s-a născut în urma aventurii pe care starul a avut-o cu Christa Päffgen (Nico). Iată ce destin tragic a avut Ari Boulogne și ce povestea despre copilăria sa. | Profimediaimages.ro

Timp de 34 de ani, Ari Boulogne a încearcat să demonstreze că este fiul lui Alain Delon. Deși mulți susțineau că asemănarea e evidentă în cazul lor, actorul a negat întotdeauna, fără a accepta vreodată să facă un test de paternitate.

Bărbatul a încercat chiar și în instanță să dovedească că Alain Delon e tatăl lui, însă fără succes. Iată că acum a sfârșit singur, fiind găsit fără suflare în apartamentul său din Paris.

Cine este Ari Boulogne și ce copilărie tristă a avut

Ari Boulogne a venit pe lume pe 11 august 1962, la Paris. A fost crescut de mama lui Alain Delon, dar nu a avut o copilărie plină de bucurii, ci una obscură, în care a fost nevoit să urmărească decăderea mamei sale biologice.

Articolul continuă după reclamă

Christa, mama lui, pierde controlul și alcool pune stăpânire pe viața ei. Nu durează mult și cântăreața urmează calea drogurilor. La spectacolul dezolant pe care îl oferă e martor chiar fiul său.

“Pentru mine, a fost o mamă foarte bună. Mi-a oferit totul. Chiar și droguri. Începând de la 16 ani și până când mama s-a stins, am împărțit totul – același drog, aceeași seringă. Era și ăsta un mod de a fi împreună“, mărturisea Ari într-un interviu pentru Le journal du dimanche.

Însă, în ciuda faptului că a urmărit cum se stingea ușor, pentru copilul Ari, mama strălucea chiar și în acea perioadă. “A strălucit până în ultimele clipe de viață. Nu era bolnavă. Avea un umor nebunesc, sec, acid. Era femeia rocknroll, care umplea scena”, a mai povestit fiul nelegitim al lui Alain Delon.

Citește și: Alain Delon a împlinit 87 de ani. Cum arată și cu ce se ocupă „idolul femeilor”, după ce s-a retras din viața publică

În 1988, Ari o pierde pe cea mai importantă ființă a sa, după ce aceasta suferă un accident de bicicletă. E momentul în care tânărul Ari, căci avea doar 26 de ani, își pierde complet echilibrul și ajunge pacientul unui spital de psihiatrie.

Cinci ani a durat calvarul. Ari Boulogne urma cure de dezintoxicare, dar nu dura mult și cădea iar pradă drogurilor. Conștient de ceea ce face, se distrugea ușor ușor.

Totul a luat sfârșit în 1999, când a devenit tatăl. Micuțul Charles l-a ajutat să încheie capitolul dureros.

Ce spunea Ari Boulogne despre Alain Delon

Însă o durere a rămas totuși permanent în inima lui. Alain Delon, cel despre care susținea cu tărie că îi e tată, refuza să-l accepte. Într-un interviu veci, Ari afirma că s-a întâlnit de mai multe ori cu presupusul său părinte.

“Alain Delon, ținând o mână pe volan, una pe umărul meu, îmi ținea acest discurs: < Ești prietenul meu. Prietenul meu. Dar îți spun un lucru: n-ai nici ochii mei, nici părul meu. Nu ești copilul meu. Nu vei fi niciodată copilul meu. Nu m-am culcat cu mama ta decât o dată >“, povestea el în 1968.

Chiar dacă starul francez a refuzat până și să facă testul de paternitate, presa străină scrie că părinții lui Alain Delon l-au adoptat pe Ari Boulogne pe când acesta avea 8 ani. Edith, mama lui Alain Delon, nu a ramas indiferentă și a decis să-l ia în sânul familiei. Al doilea soţ al lui Edith Delon, Paul Boulogne, i-a dat numele lui Ari.

Citește și: Alain Delon vrea să fie eutanasiat. Anunțul făcut de Anthony Delon, fiul actorului francez: „Mi-a cerut și am acceptat”

Delia, într-un costum de baie prea mic pentru formele ei. Ce trup de zeiță ascunde sub hainele largi. Cum s-a pozat în i... Carmen Brumă a pozat fără sutien la 46 de ani. Cât de bine arată trupul iubitei lui Mircea Badea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Super Neatza, 19 iulie 2024. Cum să gestionezi timpul pentru a avea un stil de viață sănătos
Super Neatza, 19 iulie 2024. Cum să gestionezi timpul pentru a avea un stil de viață sănătos Vineri, 19.07.2024, 09:55
Ai sport în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x