Antena Căutare

Știrea care a făcut înconjurul lumii! Al Bano și Romina Power se căsătoresc din nou! Cei doi artiști ar fi de nedespărțit

Au trecut doar câteva luni de zile de când Al Bano a anunțat că s-a despărțit de partenera sa de viață care i-a fost alături în ultimii 18 ani, iar acum o veste uriașă a făcut înconjurul lumii. Mai exact, conform săptămânalului italian ”Nuovo”, cântărețul ar urma să se căsătorească cu Romina Power, la 48 de ani de când aceasta a îmbrăcat prima dată rochia de mireasă. 

Au trecut doar câteva luni de zile de când Al Bano a anunțat că s-a despărțit de partenera sa de viață care i-a fost alături în ultimii 18 ani, iar acum o veste uriașă a făcut înconjurul lumii. Mai exact, conform săptămânalului italian ”Nuovo”, cântărețul ar urma să se căsătorească cu Romina Power, la 48 de ani de când aceasta a îmbrăcat prima dată rochia de mireasă.

Romina Power și Al Bano au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri. Ba mai mult, ori de câte ori urcau pe scenă, era suficient să-i privești ca să-ți dai seama de ”chimia” dintre ei. Totuși, aceasta n-a fost suficientă. S-au despărțit și ani de zile s-au luptat prin tribunale, însă conform presei internaționale Al Bano (75 de ani) şi Romina Power (66 de ani) sunt din nou de nedespărţit.

Acest lucru se întâmplă după ce aceștia au îngropat securea războiului, în 2013, la insistenţele unui producător rus, care i-a convins să cânte din nou împreună. Ulterior, cei doi au început să colaboreze profesional, iar împăcarea s-a produs. Ba mai mult, în luna ianuarie cântărețul a anunțat că s-a despărțit de prezentatoarea Loredana Lecciso (45 de ani) după 18 ani și doi copii, astfel că nimic n-a mai stat în calea fericirii lui.

Cum a început povestea de iubire dintre Al Bano și Romina Power

Articolul continuă după reclamă

Milioane de oameni din toate colțurile lumii au fost impresionate de povestea de iubire dintre Romina Power și Al Bano. S-au căsătorit în 1970, îndrăgostiţi nebuneşte. Se cunoscuseră în 1965, la Sanremo. S-au plăcut reciproc de la prima vedere, dar ea a făcut primul pas. El i-a trimis sute de trandafiri roşii şi i-a compus cântece. După căsătorie, au adus pe lume 4 copii: Yilenia (născută în 1970), Yari (44 de ani), Cristel (32 de ani) şi Romina Jolanda (30 de ani). Au lansat hit după hit, cum ar fi: “Felicità”, “Dialogo”, “Acqua di mare”, “Ci sarà”.

Știrea care a făcut înconjurul lumii! Al Bano și Romina Power se căsătoresc din nou! Cei doi artiști ar fi de nedespărțit

Viaţa lor a fost de vis, până ce fiica cea mare a dispărut fără urmă, în 1994, la New Orleans. Al Bano i-a reproşat Rominei că nenorocirea s-a întâmplat din vina ei. Asta fiindcă ar fi învăţat-o pe Yilenia să se drogheze. Din această cauză au divorţat în 1999 şi au fost cei mai mari duşmani timp de 19 ani.

În urmă cu câteva luni, Al Bano a anunţat că la sfârşitul lui 2018 va renunţa definitv la muzică, după ce în ultimii ani s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, printre care un dublu infarct miocardic. Artistul vrea să se dedice producţiei de vinuri si ulei de măsline. „Am dedicat mulţi ani artistului, iar acum mă voi dedica omului. Voi cânta sub duş, pasiunea nu se va stinge, voi cânta la chitară în camera mea. Este necesar să iau o pauză de reflecţie“, spunea cântăreţul.

Bobby Brown,furios după ce Kanye West a folosit o fotografie cu baia lui Whitney Houston. Cum l-a amenințat... Angelina Jolie, implicată într-un nou proiect. Cu ce rol își va surprinde fanii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bianca Drăgușanu, atac fără menajamente la adresa lui Victor Slav. Ce i-a reproșat despre fiica lor
Bianca Drăgușanu, atac fără menajamente la adresa lui Victor Slav. Ce i-a reproșat despre fiica lor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mihai Bendeac îl taxează dur pe Dan Negru. Declarația care a aprins internetul
Mihai Bendeac îl taxează dur pe Dan Negru. Declarația care a aprins internetul
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
A mers la spital crezând că este deshidratată. Ce au descoperit medicii a fost îngrozitor
A mers la spital crezând că este deshidratată. Ce au descoperit medicii a fost îngrozitor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
"I-am prezentat-o pe Mirabela lui Trump". Nicușor Dan dezvăluie ce au discutat Prima Doamnă a României și... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!” BZI
Primul plan de oprire a „crimelor nosocomiale” din spitale
Primul plan de oprire a „crimelor nosocomiale” din spitale Jurnalul
Interviu cu Marcus Rosner din Sullivan's Crossing: Actor, regizor și tată. ”Sunt atras de povești ancorate în realitate”
Interviu cu Marcus Rosner din Sullivan's Crossing: Actor, regizor și tată. ”Sunt atras de povești ancorate în... Kudika
Toate privirile pe Prima Doamna!! Cum a apărut Mirabela Grădinaru la dineul oficial din Ankara. Toți au vorbit despre rochia galbenă, dar surpriza a venit câteva ore mai târziu
Toate privirile pe Prima Doamna!! Cum a apărut Mirabela Grădinaru la dineul oficial din Ankara. Toți au vorbit... Redactia.ro
Atac mafiot în Ţăndărei. Trei indivizi au ciuruit casa rivalilor, la ordinul unui lider din străinătate 
Atac mafiot în Ţăndărei. Trei indivizi au ciuruit casa rivalilor, la ordinul unui lider din străinătate  Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x