Antena Căutare

Un nou cuplu de aur la Hollywood! Ea, una dintre frumusețile anilor '80. El a frânt multe inimi! Cum au fost surprinși împreună

Vedetele anilor '80, Lorenzo Lamas și Heather Locklear, sunt îndrăgostiți și și-au asumat relația.

Un nou cuplu de aur la Hollywood! Ea, una dintre frumusețile anilor 80, iar el a frânt multe inimi. Cum au fost surprinși împreună | Profimedia

Reprezentantul actorului din „Falcon Crest”, în vârstă de 68 de ani, a confirmat pentru E! News că acesta și actrița din „Melrose Place”, 64 de ani, sunt împreună de câteva luni, potrivit dailymail.co.uk.

Vestea vine la scurt timp după ce TMZ a transmis că cei doi au fost surprinși apropiindu-se în Las Vegas, în noaptea de Revelion. Întâlnirea ar fi avut loc la Barry’s Steakhouse, din Circa Resort & Casino, unde, potrivit unui martor, „au avut o masă privată și au fost foarte afectuoși unul cu celălalt”.

Cei doi au mai fost văzuți împreună și în noiembrie 2025, ținându-se de braț la evenimentul The World’s Largest Disco, organizat în Buffalo, New York, potrivit sursei citate mai sus.

Citește și: Cum arată Heather Locklear la 63 de ani. Fanii vedetei din „Melrose Place”, uimiți de frumusețea ei: „Superbă!”

Articolul continuă după reclamă

Vedetele anilor ’80, Heather Locklear și Lorenzo Lamas, sunt oficial împreună

Jurnaliștii de la Daily Mail i-au contactat pe reprezentanții lui Lorenzo Locklear pentru un punct de vedere, însă aceștia nu au oferit un răspuns până acum. Cu toate acestea, surse apropiate cuplului susțin că relația evoluează rapid, existând chiar discuții despre posibilitatea ca cei doi să își prezinte copiii unul altuia.

În fotografiile realizate în noaptea de Revelion, Heather Locklear și Lorenzo Lamas apar alături de chef Barry Dakake, în bucătăria restaurantului, în timp ce degustau preparate speciale.

Actrița a purtat o rochie neagră elegantă, accesorizată cu o geantă Miu Miu, având părul blond prins lejer. La rândul său, Lorenzo Lamas a optat pentru un costum, format dintr-un sacou gri, cămașă neagră și pantaloni asortați.

Lorenzo Lamas a fost căsătorit de șase ori și are șase copii

Heather Locklear a fost căsătorită anterior cu Tommy Lee (1986–1993) și cu Richie Sambora (1994–2007), alături de care are o fiică, Ava, în vârstă de 28 de ani. Ulterior, a avut o relație tumultoasă cu fostul logodnic Chris Heisser. Cei doi au fost împreună timp de cinci ani, până la despărțirea din 2025, potrivit filmnow.ro.

Lorenzo Lamas a fost căsătorit de șase ori și are șase copii. Noua relație vine la aproximativ un an după ce a finalizat divorțul de Kenna Nicole, a șasea sa soție, în 2025.

Citește și: A fost un sex-simbol al anilor '90! Cum arată astăzi Lorenzo Lamas, celebrul actor din „Renegatul”

Anterior, actorul a mai trecut prin mai multe căsnicii, inclusiv cu Shawna Craig (divorț în 2018), Victoria Hilbert (1981–1982), Michele Cathy Smith (1983–1985), Kathleen Kinmont (1989–1993) și modelul Playboy Shauna Sand (1996–2002), mai notează sursa citată mai sus.

Ce mai face și cum arată acum Delia Panait din trupa HO-RA. Fosta colegă a Rocsanei Marcu s-a reinventat complet... „Tata îți simte lipsa!” Mesajul sfâșietor al Prințesei Charlotte pentru Diana. Fotografia nemaivăzută publicată de Prinț...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum a descoperit Andreea Raicu că se mințea? Călătoria în India a făcut-o să conștientizeze: „Am trăit foarte mulți ani cu frică”
Cum a descoperit Andreea Raicu că se mințea? Călătoria în India a făcut-o să conștientizeze: „Am trăit...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alessandra Stoicescu, confesiunea pe care nu a făcut-o până acum: „Din acel moment să știi că mi-a fost frică...”
Alessandra Stoicescu, confesiunea pe care nu a făcut-o până acum: „Din acel moment să știi că mi-a fost...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x