Antena Căutare

Cine a întâmpinat-o pe Patrice Cărăușan la aeroport, după eliminarea de la Survivor. Tânăra și-a stăpânit cu greu lacrimile

Patrice Cărăușan a avut parte de o surpriză după eliminarea de la Survivor România 2026. Tânăra abia aștepta să revină acasă pentru a-și vedea iubitul și prietenii. Iată cine a așteptat-o la aeroport.

Oamenii de acasă au urmărit în ediția de duminică din Survivor România, de pe 3 mai 2026, un duel aprig. Patrice Cărăușan, Ramona Micu și Bianca Stoica au trecut printr-o provocare uriașă pentru a rămâne în competiție.

În cele din urmă, o concurentă a fost nevoită să părăsească emisiunea. Cea care a plecat din Republica Dominicană a fost chiar Patrice Cărăușan. Vestea a adus lacrimi pe fața colegelor sale.

Citește și: Ce i-a șoptit Gabi Tamaș la ureche lui Patrice Cărăușan, după eliminarea de la Survivor. Cum și-a luat rămas bun de la concurentă

Deși putea să mai rămână în competiție, dorul de casă a copleșit-o pe tânăra. Aceasta a ajuns până unde și-a dorit, iar apoi a început să își piardă din motivație. De altfel, concurenta s-a bucurat din plin de fiecare experiență trăită în reality show.

Cine a întâmpinat-o pe Patrice Cărăușan la aeroportul din București, după eliminare de la Survivor România

Patrice Cărăușan a așteptat cu nerăbdare să revină în România pentru a-și revedea persoanele dragi. Nici bine nu a pășit pe aeroportul din București că a avut parte de o surpriză uriașă. Tânăra și-a stăpânit cu greu lacrimile atunci când l-a văzut pe iubitul ei, Alin.

De asemenea, concurenta de la Survivor România 2026 a fost așteptată și de prietenii săi. Toți s-au bucurat să o revadă. De altfel, Alin i-a dat cu greu drumul din brațe, după ce i-a făcut o declarație de dragoste.

„Te iubesc de mor!”, i-a zis Alin, vizibil emoționat.

„Uite ce neagră sunt! (...) Cel mai frumos moment!”, a spus Patrice Cărăușan.

Alin a vorbit cu mari emoții despre momentele în care a stat departe de partenera lui. De asemenea, și concurenta a dezvăluit că i-a fost extrem de greu să fie la distanță de sufletul ei pereche.

„Eu nu știu ce să mai zic! Foarte greu. La început m-a copleșit dorul. Ulterior, mă bucuram și eram mândru de ce vedeam acolo. Îmi doream să rămână din ce în ce mai mult, dar între timp, lipsa ei de acasă m-a afectat din ce în ce mai tare. Mă bucur că o am lângă mine acum.

Citește și: Cum arăta Patrice Cărăușan de la Survivor la casting, la proba costumului de baie. Imagini nemaivăzute cu Războinica

Regretul există pentru că îmi doream să câștige. Eu cu gândul ăsta am fost. Aveam mare încredere în ea și nu s-a dezamăgit nicio secundă. Mi-a depășit orice așteptare! Mă bucur că o cunosc și că e iubita mea. Sper să fie pentru toată viața! Cea mai grea zi din această perioadă a fost lunea”, a mărturisit tânărul.

„Primele două săptămâni și jumătate l-am uitat pe Alin total, nu mai știam cum arată. Prin asta am trecut. Nu mai știam nici mami cum arată, nu-i mai știam nici vocea. Foarte ciudat! Cred că era mecanismul să rezist. După trei săptămâni m-a lovit. Puteam să mai stau, dar am simțit să vin acasă”, a mai completat Patrice Cărăușan.

Survivor România se vede în fiecare vineri, de la 20:30, dar și sâmbătă și duminică, de la 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Patrice Cărăușan a pierdut Duelul de eliminare și a părăsit competiția Survivor, la finalul unei ediții, lider de audien...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Patrice Cărăușan de la Survivor a dezvăluit sexul bebelușului. Surprizele s-au ținut lanț la petrecerea de gender reveal
Patrice Cărăușan de la Survivor a dezvăluit sexul bebelușului. Surprizele s-au ținut lanț la petrecerea de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Șase femei au depășit 100 de ani într-un sat cu doar 2.000 de locuitori. Ce i-a surprins pe cercetători
Șase femei au depășit 100 de ani într-un sat cu doar 2.000 de locuitori. Ce i-a surprins pe cercetători Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x