Antena Căutare

Războinicii au câștigat jocul pentru Imunitate. Ediția de Survivor a fost lider de audiență! Urmează o eliminare de la Faimoși

O săptămână grea, atipică, încărcată de decizii neașteptate, misiuni secrete și discuții contradictorii.

Războinicii au câștigat jocul pentru Imunitate la Survivor | Antena 1

O etapă care a continuat să scoată la iveală că doar cei puternici atât fizic, cât și psihic, pot rezista în inima Republicii Dominicane și că motivațiile reale sunt cele care conduc oamenii până la punctul final. Survivor ajunge diseară la un nou punct critic, când flacăra se va stinge, iar, pentru tribul Faimoșilor. Show-ul nu poate fi ratat, de la ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

Cu patru înfrângeri la activ, fără hrană și cu o dorință acută de a-și reveni dintr-o perioadă care i-a marcat îngrozitor, Războinicii au dat ultimele resure de energie pe terenul de joc în lupta pentru Imunitate. Știind că o eventuală victorie le-ar putea asigura dreptul la liniște în Consiliul Tribal, dar și șansa de a rămâne în formula actuală, ei au fost cei care au condus de la început și până la sfârșit, iar fluierul final i-a găsit îmbrățișați și fericiți.

Războinicii au câștigat jocul pentru Imunitate, iar diseară, Faimoșii vor avea parte de o nouă eliminare din tribul lor, la Survivor! Ediția a fost lider de audiență!

De cealaltă parte, prima înfrângere după atâtea zile va fi egală cu o seară dificilă, în care strategiile vor atinge apogeul!

Articolul continuă după reclamă

Ediția de aseară a fost urmărită cu sufletul la gură de către întreaga țara, fiind lider de audiență! Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:00 – 23:00, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1 a înregistrat 5.5 puncte de rating şi 20.0% cotă de piaţă, față de locul 2, ocupat de PRO TV, care avea 5.0 puncte de audiență și 18.4% cotă de piață. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 6.3 puncte de rating și 17.1% cotă de piață, în timp ce locul 2, PRO TV, avea 5.4 puncte de rating și 14.7% cotă de piață. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 22:08, aproape 1.4 milioane de telespectatori urmăreau lupta vitală a săptămânii!

Cu un trib vizibil împărțit în două grupuri total separate, Faimoșii trebuie să decidă în doar câteva ore cine va ajunge la Duelul de eliminare. Cu toate că victimele par clare din discuțiile actuale, până la deschiderea urnei de vot, nimic nu este decis. Tot atunci, Beleuț, câștigătorul surpriză al colanului de Imunitate personală va trebui să ofere un nume care să meargă la Duel. Va ține el cont de părerea noilor sau va face cum consideră că este mai bine?

Duel de eliminare surprinzător și o plecare abruptă din competiție

Un joc de provizii pe apă care va pune probleme unor concurenți. O miză importantă. Un consiliu în care lacrimile se vor îmbina cu reproșurile, iar discuțiile aprinse vor fi cele care fac diferența. Un duel de eliminare surprinzător și o plecare abruptă din competiție! Toate se pot vedea doar în cel mai dur format de televiziune, diseară!

Nu ratați nicio ediție Survivor! Show-ul poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban All si National

Perioada 24 ianuarie 2026

Citește și: Survivor 2026 liveblog, saptamana 3. Războinicii au câștigat jocul pentru imunitate. Urmează o nouă eliminare de la Faimoși

Exclusiv| Imaginea rară cu Călin Donca din copilărie. Cum arăta concurentul de la Survivor România 2026 pe vremea când e... Survivor 2026 liveblog, saptamana 3. Flacăra s-a stins pentru Roxana Condurache. Concurenta din tribul Faimoșilor e elim...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Patrice Cărăușan de la Survivor a dezvăluit sexul bebelușului. Surprizele s-au ținut lanț la petrecerea de gender reveal
Patrice Cărăușan de la Survivor a dezvăluit sexul bebelușului. Surprizele s-au ținut lanț la petrecerea de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x