Actorul Constantin Cojocaru a implinit 65 de ani

S-a nascut in prima zi de Pasti a anului 1945. "As vrea ca lucrurile pe care eu le povestesc si le simt, aceasta legatura cu sarbatoarea de atunci, sa le transmit cu ocazia asta tuturor celor care ne asculta." Actorul Constantin Cojocaru a implinit ieri 65 de ani. Ii uram "La multi ani!"

"Am sosit de curand dintr-un foarte lung turneu, de fapt au fost doua turnee. Unul cu «Ultimele zile ale Ceausestilor» si «Mansarda la Paris». Am fost in Franta, Belgia si Luxemburg. Acum parca sunt intr-o perioada de readaptare, dar nu am avut prea mult timp la indemana, pentru ca voi intra in repetitii cu «Pescarusul» la Teatrul Toma Caragiu din Ploiesti, in regia Andreei Vulpe, unde am un rol care ma incita, un personaj la care tin foarte mult.

Nu am automobil, dar nici nu mi-l doresc, nu am casa la tara, dar parca nici nu mi-o doresc, pentru ca ma simt foarte bine asa cum sunt.

Nu am avut in gand sa devin actor. Toata lumea are cate o poveste, ca atunci cand era la gradinita a visat ceva... La mine nu s-a intamplat asa. M-am pregatit pentru chimie, m-am dus la Iasi sa dau examen la chimie. Eram foarte bun la matematica, fizica si chimie. Cu trei zile inainte de admiterea la institut am fugit, am luat un tren, am invatat o fabula pe drum si m-am dus direct la Institutul de Teatru, unde am intrat.

Nu as mai vrea sa o iau de la capat, pentru ca tot timpul am avut o bafta extraordinara si nu stiu daca s-ar mai repeta. Nu-mi amintesc institutul, stiu ca l-am facut, insa mi-l amintesc ca prin ceata. Imediat dupa absolvire am ajuns la Piatra Neamt. Aici a fost adevarata scoala de teatru. Pentru ca aici l-am intalnit pe Andrei Serban, Ion Cojar, Radu Penciulescu, Catalina Buzoianu, Silviu Purcarete, Alexa Visarion.

Am invatat ca actorul are nevoie de multa rabdare. Fara aceasta nu se poate intampla nimic, pentru ca drumul in teatru este lung. Trebuie sa astepti momentele care vin la timpul potrivit. Actorii care sunt nerabdatori isi pot compromite intreaga legatura cu teatrul. Apoi, pentru un artist, foarte importanta este coloana vertebrala, sa nu intri intr-o promiscuitate. Sa mergi pana la capat cu coloana dreapta.

Am avut un mare defect pe care cred ca il am in continuare. Niciodata, la 18 ani nu ma imaginam la 19 si la 19 nu ma imaginam la 20. De parca viata mea trebuia sa se sfarseasca in orice clipa. Niciodata nu am avut o imagine foarte clara a ceea ce vreau sa devin. Am simtit intotdeauna ca voi deveni ceva, dar, cum anume, nu stiu.

Daca simti ca lucrurile curg spre bine nu trebuie niciodata sa le tulburi cu fel de fel de hotarari paralele si care de multe ori se intorc impotriva.

M-am nascut insurat si cu copii, pentru ca la 21 de ani m-am casatorit. M-am nascut actor, pentru ca tot la 21 de ani eram deja actor. Lucrurile au mers intr-un firesc al lor, incat nu cred ca mi-am dorit ceva.

Fiind minion, usor fragil, deci nu prea inalt si destul de slab, senzatia mea este ca inainte de a ma naste am fost un semn de carte dintr-o carte foarte importanta. Daca ar fi sa retraiesc ceva din viata mea, as vrea sa fie perioada 18-30 de ani, cand am fost atat de profund si tulburat indragostit.

Mi-e dor sa joc, nu ma satur de lucrul asta si fac parte dintre actorii care, chiar daca au dat peste un text, o piesa care nu le place deloc, in momentul in care incep sa lucreze textul respectiv incep sa-l iubeasca foarte tare. Nu pot sa muncesc fara sa iubesc ceea ce fac. Din punctul asta de vedere, starea de bine este o stare continua."

Sursa, text si foto: jurnalul.ro

Ultimele știri