Destinul ciresarilor nu s-a incheiat o data cu jocurile in retea

Cel care nu citeste cartile potrivite fiecarui anotimp al tineretii pierde totul. Unul dintre cei mai importanti scriitori contemporani, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Dramaturgie, Horia Garbea, este un vesnic indragostit de lumea "cavalerilor florii de cires". Despre Constantin Chirita si despre "Ciresarii", cel mai iubit roman pentru adolescenti care s-a scris vreodata in literatura romana, am stat de vorba cu Horia Garbea, prefatatorul editiei care apare astazi in colectia BPT.

Publicat: Miercuri, 30 Iunie 2010, 00:00 | Actualizat Marti, 03 Iulie 2012, 23:45

● Cine mai are nevoie azi de Ciresari? Ce sanse mai au "cavalerii florii de cires" in epoca jocurilor pe calculator?
● Experimentul "Ciresarii" a izbutit in epoca in care a fost creat, dar o carte buna pentru copii ramane o car¬te buna vreme de secole, mai ales daca o citesc si adultii. Faptul ca azi este cu totul imposibil ca un adolescent sa coboare mile intregi, pe o pluta, pe Mississippi nu anuleaza nicicum farmecul povestii lui Huckleberry Finn. Oricare dintre noi ar renunta la confortul urban pentru a le repeta experienta. Destinul ciresarilor nu s-a incheiat o data cu jocurile in retea. Mai degraba un programator iscusit ar scoate bani creand un joc in care consumatorul sa devina "ciresar" si sa porneasca intr-o aventura speologica ori pe urmele "Fetei in alb".

Intrebat de mine, in fata unor rafturi cu carti pentru copii, ispititoare prin diversitate, ce carte si-ar dori, fiul meu (3 ani si jumatate) mi-a raspuns raspicat: "O carte cu monstri!". Cartile "cu monstri" pot captiva copiii si tinerii, constituie o alternativa pe care libertatea se cuvine sa le-o ofere. Dar eroismul si binele structural, victoria asupra naturii potrivnice si rezolvarea enigmelor sunt proprii oricarui om, mai ales tinerilor.

● Va amintiti prima dumneavoastra intalnire cu "Ciresarii"?
● Sigur, n-o pot uita. Aveam 10 ani. Am citit la inceput volumele 2, 3 si 5, luate de la un anticariat de buna mea matusa. Le-a gasit asa, desperecheate. Cand eram in clasa a V-a a aparut din nou seria completa, in editie revazuta, si am imprumutat de la un coleg volumele 1 si 4 inainte de a avea eu insumi editia respectiva, pe care o pas¬trez si acum. Una tiparita pe hartie proasta, cu coperta ilustrata de Sabin Balasa, neinspirat in opinia mea.

● Care e scena din "Ciresarii" pe care n-ati putea s-o uitati niciodata?
● Sunt multe scene memorabile. Pe unele imi facea placere sa le recitesc si mai tarziu, in adolescenta, cand aveam lecturi foarte diverse din marea literatura. Si totusi, erau zile cand aveam pofta sa revin la "Ciresarii". Imi amintesc meciul de box al lui Ursu din volumul 1, finalul spectaculos al volumului 3, cand ciresarii regasesc statuetele furate si Victor le da cheia misterului la ultimul rand al cartii. Scena mea favorita ramane descifrarea de Ursu si Victor a manuscrisului care-i va face sa descopere calea spre "Castelul Fetei in alb". Trebuie sa recunoastem: autorul a avut momente de mare ingeniozitate.

Articolul continuă după reclamă

Citeste articolul integral pe jurnalul.ro