Hortensia Papadat-Bengescu: "Am lasat personajiile libere..."

Nasterea unui roman care a facut epoca... Sansa de a fi sustinuta de un mare om de litere precum Eugen Lovinescu... Creionarea unor personaje memorabile... Despre toate acestea si nu numai, cititi confesiunile Hortensiei Papadat-Bengescu, aparute in volumul ingrijit de Aurel Sasu si Mariana Vartic, "Romanul romanesc in interviuri" - Editura Minerva, 1986. Interviul pe care I. Valerian I l-a luat scriitoarei a aparut in 1926, in Viata literara

Publicat: Miercuri, 28 Aprilie 2010, 00:00 | Actualizat Miercuri, 04 Iulie 2012, 09:23

"La aparitia primului meu volum, «Ape adanci», dl Lovinescu, referindu-se la «Femei intre ele», vedea in mine un viitor romancier. In acel moment, cariera mea in aceasta directie era determinata: prin ambitia de a satisface aceasta prevedere si prin inclinarile pe care aceasta anticipare le incuraja. Nu m-am grabit, am asteptat sa se faca evolutia. Am asteptat momentul roman.

Dupa publicarea «Balaurului», dl Lovinescu mi-a spus: «Acum vei scrie, desigur, un roman». Ca si cum, nu asteptam decat semnalul, fresca care constituie subiectul «Fecioarelor despletite», a «Concertului din muzica de Bach» si altor doua romane in lucru, m-a invadat cu preocuparea ei.

S-a trezit "invadata" de o intreaga familie, careia i-a dat numele Hallipa. Mai tarziu, a descoperit ce s-a mai intamplat cu acesti eroi veniti din afara... In roman, ca si in teatru, nu pot aduce un compars, fie el cat de incidental, daca schitarea lui nu imi apare precisa. De aci ideea ca oricare personaj episodic poate deveni erou principal al unei drame sau roman, de aci si faptul ca in «Concert din muzica de Bach» apar pe primul plan personagii care in precedentul fusesera pur episodice.

Am mai crezut ca intr-un cadru limitat se pot studia cat de multe manifestari ale vietii, de aceea am lucrat in ciclu. Actiunea fiecaruia e insa cu totul separata si chiar atitudinea formala diferita. Nu lucrez cu modele si nici cu anecdota cunoscuta. Personagiile, ca si afabulatia, totul e de inventie; dar nu pot lucra pana cand n-am impresia desavarsita ca sunt fapte si fiinte reale. Ba chiar atunci cand am stabilit ferm liniile mari, un amanunt - simplu reflex de lumina care cade intr-un decor dintr-o parte, si nu din alta - detalii aparent indiferente ma opresc din lucru pana cand capata veracitatea lor absoluta.

Articolul continuă după reclamă

... «Concert din muzica de Bach» mi s-a prezentat deodata si ca titlu, si ca axa de constructie. Concertul nu e propriu-zis subiectul romanului, e insa coloana in jurul careia actiunea se desfasoara, rampa de sprijin a intregului parcurs. Acest titlu la inceput se adapta unui episod al romanului, pe masura ce scriam insa, aveam impresia ca imbinarea si dozarea caracterelor si actiunilor ma impresoara in chip simfonic.

La primul roman, dl Lovinescu mi-a obiectat ca personagiul lui Mini (Fecioarele depletite) ar fi un vestigiu de subiectivism. Am cautat sa obtin formula obiectivismului absolut in «Concert din muzica de Bach», lasand actiunea si personagiile sa-si faca singure jocul, si m-am ostenit ca si stilul sa fie cel cuvenit acestei forme. E ceea ce am vrut! Ceea ce am facut, se va vedea.

... Am fost adesea intrebata de ce se privesc cu atata severitate personagiile mele. Socot romanul propriu-zis ca insemnand realizarea vietii, deci a adevarului; in consecinta, ca pe ceva riguros si grav.

Nu asupresc, dar nu acopar. Deoarece mi-am propus adevarul. Adevarul se cerceteaza la lupa si la microscop. E bine stiut ca in acest fel apar toti porii obiectului examinat. Severitatea mea e lupa de care ma servesc.

Dimpotriva, mica lume pe care o infatisez nu e aleasa din specimenele exceptionale, ci dintre oamenii curenti si cu fapte uzuale. Din oameni care, priviti la lupa si pusi in avantagiul unei lumini superficiale, pot fi considerati buni si frumosi.