Antena Căutare

Piesa în doi actori, care a dus spectatorii în lumea viselor, a fost ovationată și aplaudată în picioare minute în șir

După succesul spectacolului din cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru din Adana, desfășurat în perioada 27 martie - 27 mai 2014, piesa Doi dintre noi / Two of Us a avut două reprezentaţii duminică, 18 mai 2014, în deschiderea celei de-a 5-a ediţii a Antalya International Theater Festival şi luni, 19 mai.

După succesul spectacolului din cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru din Adana, desfășurat în perioada 27 martie - 27 mai 2014, piesa Doi dintre noi / Two of Us a avut două reprezentaţii duminică, 18 mai 2014, în deschiderea celei de-a 5-a ediţii a Antalya International Theater Festival şi luni, 19 mai.

Aflati pentru a doua oară în Turcia, după prezenta de anul trecut din cadrul Festivalului International de Teatru Marea Neagră din Trabzon, Paul Cimpoieru si Ana Pepine, actorii si realizatorii acestui spectacol, au cucerit din nou publicul local iubitor de teatru.
Spectacolul, prezentat în Turcia cu sprijinul Institutului Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul, a fost primit în ambele orase cu ovatii de către publicul turc sensibilizat de povestea simplă a oricăror doi dintre noi. Regăsirea fiecăruia în poveste a fost întâmpinată în Adana de aproximativ 500 de persoane, în timp ce în Antalya spectacolul a fost aplaudat în cele două seri de peste 700 de persoane. Ziarul Bizim Antalya (Antalya noastră) remarca în ediția din 20 mai: „Cu combinatia perfectă între dans si teatru, piesa în doi actori care a dus spectatorii în lumea viselor a fost ovationată si aplaudată în picioare minute in sir."

Prezenta artistilor români a fost evidentiată la finalul celui de-al doilea spectacol de către directorul Teatrului de Stat din Antalya, care, la înmânarea plachetei de participare, a ținut să le mulțumească în mod special actorilor Ana Pepine si Paul Cimpoieru pentru entuziasmul si bucuria pe care le-au adus pe scena festivalului. Directorul ICR Istanbul, dr. Silvana Rachieru a fost invitată pe scenă alături de artisti la decernarea plachetei, onorându-se astfel cooperarea de trei ani dintre ICR Istanbul si Teatrul de Stat din Antalya.
Turnelul artistilor români în Turcia a fost marcat de tragedia minieră de la Soma în care până la acest moment au fost înregistrate 301 de victime.

Declararea celor trei zile de doliu national a schimbat desfăsurarea festivalurilor de teatru, ca de altfel a tuturor evenimentelor culturale de pe teritoriul Turciei. Al doilea spectacol Two of Us de la Adana, de miercuri, 14 mai, a fost anulat, în timp ce în Antalya deschiderea festivalului a fost amânată pentru ziua de duminică, 18 mai. Astfel, artistii români au avut prima reprezentatie din festival si au sensibilizat publicul turc prin momentul simbolic realizat la începutul piesei: timp de un minut in mijlocul scenei a ars o lumânare alături de o cască de minier, semn al respectului fată de victimele accidentului de la Soma. Spectatorii au reactionat imediat cu aplauze puternice, iar presa turcă din ultimele zile menționează acest gest de solidaritate din partea artistilor români.
Creată în 2007, trupa Two of Us a călătorit în toată Europa și Asia, câștigând Medalia de Aur la Festivalul Internaţional de teatru şi pantomimă din Belgrad, Serbia (2010), Marele premiu pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Internaţional al Teatrului pentru tineret din Omsk, Rusia (2011) şi Premiul TVR Cultural pentru "Theatre-vérité" (2012). Piesa a fost montată în cadrul unor festivaluri internaționale importante: QuestFest (Washington) şi New York DUTF (Downtown Urban Theater Festival) în 2014, Annual Black Box International Theatre and Dance Festival (Plovdiv, Bulgaria), International Theatre Festival of Kerala (ITFoK- India) și Das Internationale Theater (Frankfurt, Germania) în 2013 şi Festivalul de Teatru din Almada (Lisabon, Portugalia) în 2012. Dansatorii şi coregrafii Paul Cimpoieru (Cosma) şi Anca Pepine sunt membri ai Companiei de teatru Passe-Partout (înfiinţată de Dan Puric) și "Gigi Caciuleanu Romanian Dance Company". De asemenea, cei doi actori au avut colaborări la diferite teatre din Bucureşti (Teatrul Naţional, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie) şi la Centrul Naţional al Dansului unde au participat în realizarea unor spectacole.

Articolul continuă după reclamă

În anii trecuți, festivalul din Antalya a avut peste 20000 de spectatori pentru cele 34 de reprezentații oferite de trupe de teatru din diverse țări ale lumii. Spectacolele au loc atât în săli de teatru contemporane, cât și în amfiteatrele antice de la Side și Aspendos, contribuind și în acest fel la o mare afluență a publicului.

Festivalul oferă o bună oportunitate de promovare a trupelor românești de teatru, atât în fața artiștilor și regizorilor, cât și în fața unui public divers, format din iubitori de teatru turci și nu numai, zona și perioada de desfășurare a evenimentului fiind de mare interes turistic. ICR Istanbul se află la cea de a treia colaborare cu cel mai tânăr festival de teatru internațional din Turcia, în 2012 sprijinind prezența Teatrului de Artă din Deva cu două reprezentații ale piesei Frida. Impresii în regia lui Mc. Ranin, iar în 2013 echipa Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova cu două reprezentații ale piesei de teatru Chinezii, în regia lui Mircea Cornișteanu, cu Claudiu Bleont si Cerasela Iosifescu – transmite ICR Istanbul.

Sarah Brightman şi-a reprogramat concertul din România... "Cruciadele", cel de-al treilea DVD din seria documentarelor istorice Discovery...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea nu înseamnă violență”
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x