Antena Căutare

Teatrul a trecut cu bine criza in 2011

Spectacole bune si foarte bune, dar si spectacole de neluat in seama au fost create in anul care ne paraseste.Teatrul ar putea fi un exemplu in apararea impotriva unor intemperii de tipul crize financiare. Teatrul are resurse care sunt valorificate si in astfel de conditii vitrege, adica de criza repetabila. Aceste resurse, totusi diminuate calitativ, poarta numele "Oameni de teatru".

Pe ei, pe oamenii adevarati de teatru, se tine efemera arta. Ei o cladesc si o mentin prin existenta lor, caci ei traiesc teatrul. Criza ii face pe acesti insemnati oameni mai saraci doar din punct de vedere material, insa intelectual ei rezista si atrag dupa sine. Atrag pu­blicul, care, la randul sau, pare foarte chibzuit si isi cauta refugiu intr-o casa a teatrului, acolo unde artistul traieste pentru spectator. intalnirea lor forti­fica increderea in ziua de maine. Teatrul e o bucata solida din Cultura si poate ajuta omul sa-si formeze si sa-si apere intelectul.

Intre performanta si apatie

In anul care ne lasa, teatrul romanesc a "plutit" linistit, intre spectacole bune si unele foarte bune. Au fost si montari apatice, aproape neluate in seama sau mai bine zis pena­lizate de public. 2011 a debutat energic, printre montarile inceputului de an numarandu-se "ingropati-ma pe dupa plinta" de Pavel Sanaev, in regia lui Yuri Kordonsky. Interpretarea personajelor principale de catre Ma­ria­na Mihut si Marian Ralea in aceasta productie a Teatrului Bulandra este un reper, stacheta fiind ridicata extrem de sus. Tot la "Bulandra" avea premiera in aceeasi luna, ia­nuarie, "Ivanov" de Cehov, in regia lui Andrei Serban, in care se inregistrau alte performante actoricesti de catre actorii Victor Rebengiuc, Vlad Ivanov, Marius Manole, Cornel Scripcaru. inainte de inchiderea sta­giunii trecute, acest teatru isi chema publicul la un alt nou spectacol demn de luat in seama: "insemnarile unui necunoscut", realizat de Alexandru Darie dupa Dostoievski, in rolurile principale fiind Mihai Constantin, Virgil Ogasanu, Tamara Buciuceanu (in ordinea de pe afis).

Intr-un alt teatru bucurestean - "Metropolis", fusese adusa la rampa o comedie muzicala: "Nevestele vesele din Windsor", in care universul lui Shakespeare, construit de regizorul Alexandru Tocilescu - regretatul Toca, apare "proaspat si actual". in pri­mavara, Teatrul National Bu­cu­resti "atragea" publicul cu un spectacol tip "laborator", regizat de Radu Pen­ciulescu - "Macbeth" -, in care Ion Caramitru si Valeria Seciu readu­ceau in scena modelul de arta recitativa. Iar Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu invita la premiera cu "D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale, spectacol creat de Silviu Pur­ca­re­te, in colaborare cu Dragos Buhagiar (scenografia) si Vasile sirli (muzi­ca). Tot in prima jumatate a anului, apa­rea pe scena Teatrului Nottara "Me­toda" de Jordi Galcerán, prin care regizorul Theodor-Cristian Po­pes­cu revenea in Teatrul de pe Bulevard. Nationalul craiovean marca aceeasi perioada cu montarea "Ca­li­gula" de Albert Camus, in regia lui László Bocsárdi, avandu-l cap de afis pe Sorin Leoveanu, iar Nationalul iesean cu "Dawn Way (Oameni slabi de inger. Ghid de folosire)" de Oleg Bogaev, in regia lui Radu Afrim. in pivnita de la ACT, din Calea Victoriei, Ale­xandru Dabija punea in scena "Ab­solut" dupa "Ivan Turbinca" de Ion Creanga, avandu-l protagonist "ab­solut" pe Marcel Iures. Nu poti trece cu vederea si un alt spectacol de suc­ces - "Mountainbikerii" de Vol­ker Schmidt, realizat de Radu Alexandru Nica la Teatrul German de Stat din Timisoara. Sau "Florenta sunt eu", o creatie scenica semnata de Alexandru Dabija pe textul scris de Gellu Naum si Jules Perahim si jucata cu mult drag de actorii Teatrului National din Cluj-Napoca.

Articolul continuă după reclamă

Citeste articolul integral in Jurnalul!

Foto: Mihaela Marin

Revelion cu Marius Mihalache la "Sarpele roz"... "Intriga matrimoniala" de Jeffrey Eugenides - Cea mai buna carte a anului 2011 in SUA...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x